ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Întârzierea vaccinării ar putea costa economia UE aproximativ 90 de miliarde de euro, susţine Allianz

03 Februarie 2021   |   Agerpres

Pentru a atinge obiectivul privind o imunizare a 70% dintre adulţi până la vară, UE va trebui să crească de şase ori rata vaccinărilor, arată studiul realizat de Allianz şi Euler Hermes, şi consultat de Reuters înaintea publicării.

 
 
Economia Uniunii Europene riscă să sufere o lovitură de aproximativ 90 de miliarde de euro în acest an, dacă ritmul vaccinărilor COVID-19 în blocul comunitar nu atinge nivelul din alte regiuni, arată un studiu publicat miercuri de grupul german de asigurări Allianz, informează Reuters.
 
Guvernele statelor membre sunt criticate pentru debutul lent al campaniei de vaccinare, iar criticii arată spre progresele înregistrate în Marea Britanie, Israel şi SUA, ca o dovadă a greşelilor de planificare făcute la Bruxelles şi în alte părţi.
 
Pentru a atinge obiectivul privind o imunizare a 70% dintre adulţi până la vară, UE va trebui să crească de şase ori rata vaccinărilor, arată studiul realizat de Allianz şi Euler Hermes, şi consultat de Reuters înaintea publicării.
 
În acelaşi studiu se estimează că dacă ritmul actual al vaccinării se va menţine, imunitatea de turmă nu va fi atinsă înainte de 2022. Cu cât vaccinarea populaţiei Europei va dura mai mult, cu atât va fi afectată economia de restricţii şi izolări, adaugă autorii studiului.
 
"Fiecare euro care este cheltuit pentru urgentarea vaccinărilor (prin infrastructură şi creşterea producţiei de vaccinuri) ar putea evita pierderi de până la patru euro", se arată în studiul citat.
 
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi că strategia europeană de vaccinare are o întârziere de trei până la patru săptămâni comparativ cu cea a altor state, ca urmare a unor proceduri de aprobare mai riguroase. Cu toate acestea, Von der Leyen a subliniat că problemele apărute în livrarea vaccinurilor ar urma să fie remediate în al doilea trimestru din acest an, când capacitatea de producţie a BioNTech/Pfizer va creşte şi când vor fi aprobate şi alte vaccinuri, printre care unul de la Johnson & Johnson.
 
Comisia Europeană a comandat 2,3 miliarde de doze de la şase producători, o cantitate mult mai mare decât are nevoie blocul comunitar. Totuşi, producţia se dovedeşte o provocare uriaşă, cu mai multe probleme de început.
 
În urmă cu două săptămâni, Pfizer a redus, la jumătate, volumul de vaccinuri COVID-19 pe care le-a livrat unor state membre ale Uniunii Europene, inclusiv României, însă livrările au revenit la normal începând de săptămâna trecută. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 15616 / 19758
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance a asistat UniCredit Bank și Garanti BBVA la semnarea acordului de până la 60 mil. € cu DRI, pentru finanțarea parcului fotovoltaic de 126 MW de la Văcărești | Echipa multijurisdicțională de avocați a fost coordonată de la București, cu Nadia Badea (Partener) și Andreea Șișman (Partener) în prim plan
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...