ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Isărescu: Ne-a surprins inflaţia de 3,8%; este o cifră bună, care ne avantajează

10 Iulie 2019   |   AGERPRES

El a prezentat, miercuri, raportul anual pentru 2018 al Băncii Naţionale a României şi a fost întrebat de jurnalişti cum comentează cifra anunţată de INS.

 
 
Banca Naţională a României se aştepta la o scădere a inflaţiei pentru luna iunie, însă nivelul de 3,84%, anunţat miercuri de Institutul Naţional de Statistică, a fost surprinzător de mic, a afirmat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-o conferinţă de presă.

El a prezentat, miercuri, raportul anual pentru 2018 al Băncii Naţionale a României şi a fost întrebat de jurnalişti cum comentează cifra anunţată de INS.

"Bună. Cifra este bună şi ne avantajează din punctul de vedere al credibilităţii. Ne aşteptam parţial la ea. Personal, nu credeam că va fi sub 3,9. Dar uitaţi că ne-a surprins. 3,8 (% - n.r.)", a spus Isărescu.

Preţurile de consum au scăzut cu 0,23% în iunie 2019, comparativ cu luna anterioară, şi cu 2,98% faţă de sfârşitul anului trecut (decembrie 2018), în timp ce rata anuală a inflaţiei a coborât la 3,84%, pe fondul diminuării preţurilor la alimente cu 0,47%, a mărfurilor nealimentare cu 0,24% şi a scumpirii serviciilor cu 0,17%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică date miercuri publicităţii.


În mai, preţurile de consum au urcat cu 0,46% faţă de aprilie, iar rata anuală a inflaţiei a fost de 4,1%.

"Preţurile de consum în luna iunie 2019 comparativ cu luna iunie 2018 au crescut cu 3,8%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,9%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2018 - iunie 2019) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2017 - iunie 2018), calculată pe baza IPC, este 4,1%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,0%", afirmă INS.

Pe 4 iulie, guvernatorul Băncii Centrale estima că inflaţia în luna iunie este posibil să coboare sub 4%, conform datelor pe care BNR le are din piaţă.

"Inflaţie galopantă nu va fi în România, pentru că suntem şi noi aici. Această declaraţie este mai mult decât un angajament, este o subliniere că ţara are bancă centrală. Dar, într-un mediu tumultuos, discuţiile pot să alunece în direcţia aceasta. Dar, încă o dată, Banca Centrală îşi face datoria în România şi nu vom avea inflaţie galopantă câtuşi de puţin. După câte vedeţi, noi discutăm de jumătăţi de procent, de procent. Maxim un procent a fost peste marginea de sus a ţintei noastre. Iar acum, dacă ar fi să spun ceva conform nu percepţiei, ci datelor pe care le avem noi din piaţă, s-ar putea să aveţi peste o săptămână o surpriză plăcută, adică inflaţia în luna iunie să coboare sub 4%. Şi atunci aproape că discuţiile acestea se vor mai calma", a afirmat, atunci, Mugur Isărescu.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat, la jumătatea lunii mai, la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,3% pentru 2020.

BNR estima, în februarie 2019, o inflaţie de 3% pentru finalul acestui an, respectiv de 3,1% pentru 2020.

La rândul ei, Comisia Europeană a prognozat că rata inflaţiei în România ar urma să se situeze la 3,6% în 2019 şi la 3% în 2020, potrivit previziunilor economice de primăvară publicate pe 7 mai.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 20488 / 21280
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Popescu Roman Radu Florea & Associates asistă Yeșilyurt Enerji într-o finanțare de 20 de milioane de euro pentru un proiect solar de 49 MW
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Neagu Dinu Partners, firmă înființată anul trecut, își face rapid loc în prim-planul practicii de Litigii & Arbitraj din piața locală, cu un model de lucru pragmatic, în care partenerii cooordonează dosarele și păstrează controlul calității în mandate complexe | De vorbă cu Simona Neagu (Partener fondator) despre așteptările tot mai ridicate ale clienților, colaborările internaționale și disciplina internă care susține performanța echipei
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...