
Mediul de afaceri a cerut reducerea şi eficientizarea cheltuielilor publice, la întâlnirea cu preşedintele Nicuşor Dan
29 Mai 2025
AgerpresReprezentanţii mediului de afaceri au subliniat că, în ultimii ani, cheltuielile publice au crescut creând astfel dezechilibre majore structurale care nu mai sunt sustenabile.
Principala recomandare a mediului de afaceri pentru diminuarea deficitului bugetar, la consultările organizate de preşedintele României, Nicuşor Dan, a fost reducerea şi eficientizarea cheltuielilor publice.
Potrivit unui comunicat comun al reprezentanţilor mediului de afaceri prezenţi la consultări, în cadrul întâlnirii, au fost abordate teme esenţiale legate de politica fiscală şi abordări privind stimularea creşterii investiţiilor în România.
Reprezentanţii mediului de afaceri au subliniat că, în ultimii ani, cheltuielile publice au crescut creând astfel dezechilibre majore structurale care nu mai sunt sustenabile.
Potrivit unui comunicat comun al reprezentanţilor mediului de afaceri prezenţi la consultări, în cadrul întâlnirii, au fost abordate teme esenţiale legate de politica fiscală şi abordări privind stimularea creşterii investiţiilor în România.
Reprezentanţii mediului de afaceri au subliniat că, în ultimii ani, cheltuielile publice au crescut creând astfel dezechilibre majore structurale care nu mai sunt sustenabile.
"Dintre soluţiile susţinute de sectorul privat s-au evidenţiat importanţa reducerii evaziunii fiscale, a debirocratizării administraţiei şi a accelerării procesului de digitalizare pentru creşterea colectării veniturilor la buget, însă principala recomandare a fost reducerea şi eficientizarea cheltuielilor publice", se arată în comunicat.
În acest context, reprezentanţii mediului de afaceri au exprimat preocupări legate de presiunea tot mai accentuată asupra sectorului privat, ca urmare a adoptării în ultimii ani a mai multe taxe cu impact negativ în economie. În spirit constructiv, a fost subliniată importanţa unei abordări echilibrate, care să acorde prioritate unei gestiuni mai eficiente a cheltuielilor publice, înaintea considerării unor noi poveri fiscale asupra mediului de afaceri.
"Consultările de astăzi reflectă încă odată dorinţa mediului privat de a contribui la un cadru economic predictibil, echitabil şi transparent pentru viitorul României şi să lucreze alături de autorităţi la recâştigarea încrederii din partea investitorilor authotoni şi străini şi a partenerilor internaţionali. Membrii comunităţii de afaceri şi-au exprimat angajamentul ferm de a contribui activ la acest proces, punând la dispoziţia autorităţilor expertiza, necesară pentru fundamentarea celor mai bune politici economice. Organizaţiile de afaceri reafirmă şi în acest context deschiderea pentru un parteneriat real şi eficient cu instituţiile statului, în beneficiul unei economii naţionale sănătoase", conform comunicatului.
La consultările organizate de preşedintele Nicuşor Dan, pentru a vedea perspectiva mediului de afaceri cu privire la direcţiile economice strategice ale României şi la măsurile care se impun pentru reducerea deficitului bugetar, au participat reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini (FIC), ai Confederaţiei Patronale Concordia, Fundaţiei Romanian Business Leaders (RBL), Camerei de Comerţ Americană în România (AmCham), Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România (CCIFER), Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK) şi ai IMM România.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 2 / 19195 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Women Lawyers | Din vorbă în vorbă cu Corina Roman (Partener BACIU PARTNERS), pentru care cea mai bună decizie din carieră a fost aceea de a se îndrepta către avocatura de business: ”Expunerea la proiecte interesante și provocatoare este mereu un plus, deoarece te dezvoltă și, personal, îmi satisface curiozitatea înnăscută. Beneficiul principal oferit de BACIU PARTNERS constă în faptul că mă bucur de un mediu preocupat pentru knowledge, calitate și binele clienților”
Rising Stars | Eduard Morariu, unul dintre cei mai buni absolvenți ai generației 2022, a ales să profeseze ca avocat la Filip & Company, unde urmărește să se dezvolte în câteva dintre ramurile mai „nișate” ale Dreptului: „Parcursul meu a presupus implicarea în multe dosare de instanță și arbitraj, unele chiar de importanță națională, cu probleme de drept sensibile, dar și cu echipe de avocați excepționali, care le-au făcut față cu o măiestrie la care nu pot decât să aspir”
GNP obține o soluție favorabilă pentru un operator de platformă, ce ar putea să contureze o practică constantă și predictibilă, în baza căreia autoritățile de reglementare naționale vor analiza întinderea răspunderii furnizorilor de servicii intermediare. Problemele juridice ridicate în acest litigiu vizează în principal modul de interpretare și aplicare a reglementărilor din Regimul eCommerce și DSA | Avocații Octavian Adam (Partener), Cristina Badea (Senior Associate) și Alice Moisac (Associate), în prim plan
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A a continuat să crească în Q1 ̸ 2025 pe piețele emergente și la nivel nivel global. CMS își menține poziția fruntașă la nivel global și în Europa de Est, regiune în care și RTPR întră în Top 3
Cum lucrează echipele Băncilă, Diaconu și Asociații (EY Law) și Grants & Incentives Avisory (EY), în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, în care au o rată de succes mai mare de 90% | Ramificarea multidisciplinară a expertizei permite echipei să ofere clienților o viziune completă asupra pașilor de parcurs și modului în care pot implementa soluțiile propuse, astfel încât să obțină cele mai mari beneficii. Ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de obținere a fondurilor
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
Familia Umbrărescu, cu sprijinul Bulboacă & Asociații, preia acționariatul Totalgaz Industrie – lider strategic în echipamente pentru gaze naturale
VIDEO | Pastila de insolvență – Deschiderea procedurii la cererea debitorului (powered by ZRVP)
Women Lawyers | De vorbă cu Anca Simeria (Partener Popescu & Asociații), avocat care s-a format și a profesat în cadrul unora dintre cele mai mari societăți de avocatură din România: ”Din perspectiva mea, Popescu & Asociații este probabil singura societate de avocatură din România în care există un echilibru perfect între serviciile de consultanță, litigii și dreptul penal al afacerilor, ceea ce înseamnă posibilitatea concretă de a acorda clienților servicii avocațiale integrate și de a avea o viziune cuprinzătoare asupra implicațiilor unui mandat”
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Consultanță
Filip & Company asistă Fondurile Apax în achiziția preconizată a diviziei de Trezorerie și Piețe de Capital a Finastra | Alina Stancu Bîrsan (partener) a coordonat echipa, cu Ioan Dumitrașcu (partener) în prim plan
Women Lawyers | Ramona Pentilescu (Counsel PNSA) și-a început cariera profesională în administrația publică, intrând în profesia de avocat abia în a treia decadă de viață. Reputația excelentă, portofoliul de proiecte și clienți de top, dar și mediul intern care susține colaborarea și dezvoltarea profesională au determinat-o să aleagă PNSA și să rămână aici. „Prețuiesc echipa nu numai pentru profesionalismul desăvârșit și excelența avocaturii practicate aici, dar și pentru caracterul uman și veritabil colegial al colaborării”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...