Mobile Industrial Robotsa înregistrat în 2021, în România, vânzări de patru ori mai mari faţă de 2019
15 Iunie 2022 Agerpres
De asemenea, la nivelul Europei Centrale şi de Est, vânzările au fost cu 52% mai mari comparativ cu 2020.
Mobile Industrial Robots (MiR), unul dintre cei mai importanţi furnizori globali de roboţi industriali autonomi mobili, a înregistrat anul trecut în România vânzări de patru ori mai mari faţă de 2019, anul intrării pe piaţa locală, conform unui comunicat remis, miercuri, spre difuzare.
De asemenea, la nivelul Europei Centrale şi de Est, vânzările au fost cu 52% mai mari comparativ cu 2020.
Baza instalată de roboţi industriali din România este estimată la 4.400 de unităţi, conform celor mai recente date ale Industrial Federation of Robotics (IFR) , dar această cifră nu include roboţii mobili, un segment în creştere accelerată.
Cererea este generată mai ales de companiile din domeniile auto, FMCG, logistică şi electronică. Printre factorii care motivează investiţiile în robotizare se regăsesc stabilitatea proceselor, creşterea productivităţii, relocarea resurselor umane către activităţi cu o valoare adăugată mai mare, precum şi îmbunatăţirea mediului de lucru.
"Un element specific pentru România este infrastructura IT excelentă care permite implementarea celor mai noi tehnologii din domeniul roboţilor mobili autonomi (AMR) şi a soluţiilor care permit optimizarea performanţei pe baza analizei avansate a datelor obţinute de la senzori. Investiţiile în roboţi industriali sunt influenţate de trei aspecte principale: valoare adăugată în business, lipsa forţei de muncă şi nivelul de digitalizare. Procesele învechite sunt depăşite de complexitatea lanţurilor de distribuţie şi companiile trebuie să mizeze pe cunoştinţe şi tehnologii noi. Din aceste motive, companiile din România vor accelera robotizarea proceselor intralogistice, ceea ce va genera o creştere susţinută a pieţei", a declarat Alberto Botarelli, Area Sales manager pentru zona Europei de Est în cadrul Mobile Industrial Robots.
În 2021, MiR a crescut vânzările globale de roboţi mobili autonomi cu 52%, doar în luna decembrie 2021 reuşind să livreze 300 de roboţi industriali către clienţi. Nivelul atins în decembrie a reprezentat un record pentru întregul an, cu precădere în contextual crizei globale de semiconductori. Creşterea are la bază utilizarea unor modele noi de roboţi dedicaţi transportului de produse în unităţi de producţie, în depozite şi centre de logistică, inclusiv în România.
"Datele financiare pentru 2021 arată că în regiunea Europa Centrală şi de Est vânzările au crescut cu 52%. În ultimii ani, am remarcat un progres major pe această piaţă. Partenerii din aceste ţări au o contribuţie semnificativă la acest succes: sunt foarte bine pregătiţi, au extins portofoliul de clienţi şi reuşesc să livreze proiecte tot mai complexe. În mod evident, cu parteneri ca Alfa Test suntem capabili să oferim clienţilor din cele mai diverse domenii un mod simplu şi eficient de robotizare a proceselor intralogistice", a spus Alberto Botarelli.
MiR dezvoltă şi produce cea mai avansată gamă de roboţi mobili autonomi (AMR), colaborativi şi siguri, care pot gestiona rapid, uşor şi eficient logistica internă, astfel încât angajaţii să poată desfăşura activităţi care creează mai multă valoare. Sute de companii de talie medie, întreprinderi mari multinaţionale, centre logistice şi spitale din lumea întreagă au instalat roboţii inovatori ai MiR. În calitate de lider mondial în domeniu, MiR are o reţea globală de distribuţie cu distribuitori în peste 60 de ţări şi birouri regionale în New York, San Diego, Singapore, Frankfurt, Barcelona, Tokyo, Seul şi Shanghai. MiR este o companie care a crescut rapid de când a fost înfiinţată în 2013, iar cifra de afaceri a crescut semnificativ în fiecare an. MiR a fost înfiinţată de specialişti cu experienţă în industria robotică daneză, iar sediul său este în Odense, Danemarca. MiR a fost achiziţionat de Teradyne în 2018.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 11635 / 21450 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ a consiliat Autonom International în toate etapele tranzacției prin care preia 20% din capitalul social al Eazy Asigurări. Cătălin Grigorescu (managing partner) a coordonat echipa
Practica de Energie & Resurse Naturale de la ZRVP este construită pe mandate transfrontaliere, expertiză sectorială profundă și o echipă cu vizibilitate internațională | De vorbă cu Lidia Trandafir (Managing Associate) despre dinamica și perspectivele unei piețe în plină ascensiune, în care fotovoltaicul rămâne locomotiva investițiilor, stocarea câștigă rapid teren, iar hidrogenul și e-fuels se conturează la orizont ca frontiera următorului ciclu de creștere
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





