ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Nuclearelectrica a semnat contractul pentru avansarea retehnologizării Unităţii 1 de la Cernavodă, o investiţie estimată la 1,9 miliarde euro

19 Decembrie 2024   |   Agerpres

Domeniul principal de aplicare a contractului EPC constă în: elaborarea proiectului detaliat şi a detaliilor de execuţie, achiziţionarea de echipamente şi materiale, executarea lucrărilor de retubare şi a lucrărilor de retehnologizare, precum şi construirea infrastructurii necesare pentru proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 a CNE Cernavodă.

 
 
Nuclearelectrica şi consorţiul internaţional Candu Energy Inc., o companie AtkinsRealis, Ansaldo Nucleare, Canadian Commercial Corporation şi Korea Hydro & Nuclear Power Co au semnat joi contractul de Inginerie, Procurare şi Construcţie (EPC) pentru avansarea retehnologizării Unităţii 1 a CNE Cernavodă, estimat la 1,9 miliarde euro.

Potrivit unui comunicat al Nuclearelectrica, intrarea în vigoare a contractului este condiţionată de aprobarea Adunării Generale a Acţionarilor companiei şi de aprobarea Guvernului Canadian.

Domeniul principal de aplicare a contractului EPC constă în: elaborarea proiectului detaliat şi a detaliilor de execuţie, achiziţionarea de echipamente şi materiale, executarea lucrărilor de retubare şi a lucrărilor de retehnologizare, precum şi construirea infrastructurii necesare pentru proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 a CNE Cernavodă.


La ceremonia specială de semnare au participat şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, ministrul Energiei în România, Sebastian Burduja, ambasadorul Republicii Coreea în România, Rim Kap-soo, ambasadorul Canadei în România, Gavin Buchan, şi Însărcinatul cu afaceri al ambasadei Republicii Italiene în România, Valeria Baistrocchi, precum şi reprezentanţii companiilor semnatare.

"Investiţiile în energie reprezintă o componentă esenţială a viziunii Guvernului de a pregăti viitorul energetic curat şi durabil. Felicit Nuclearelectrica pentru proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 a Centralei nucleare de la Cernavodă şi pentru întreg portofoliul de investiţii, menite să contribuie la stabilitatea energetică a României", a afirmat şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu.

La rândul său, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a reiterat faptul că România şi-a asumat rolul de lider regional în domeniul energiei nucleare.

"Dorim să fim pionieri în dezvoltarea de reactoare de mici dimensiuni, deja am semnat contractul pentru studiul de fezabilitate, am reuşit să semnăm contractul pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, iar astăzi am semnat şi contractul final pentru retehnologizarea Unităţii 1 de la centrala nucleară Cernavodă, pe care o vom putea exploata pentru încă 30 de ani. Am reuşit în ultimul an şi jumătate să atragem finanţări nerambursabile de aproape 14 miliarde de euro şi să respectăm deviza asumată: investiţii, investiţii, investiţii. Felicit pe această cale conducerea Nuclearelectrica pentru munca depusă şi pentru că am reuşit împreună să deblocăm proiecte vitale pentru România", a adăugat Burduja.

Nuclearelectrica îşi propune să atingă neutralitatea din punct de vedere al emisiilor de carbon, să extindă producţia de energie curată, să fie lider în inovaţie şi progres tehnologic, să gestioneze resursele în mod durabil şi să dezvolte comunitatea şi forţa de muncă.

"Obiectivul retehnologizării Unităţii 1 a CNE Cernavodă este de a asigura funcţionarea unităţii pentru un alt ciclu de viaţă în condiţii de siguranţă şi eficienţă economică. Pentru a atinge acest obiectiv, toate activităţile de pregătire şi implementare a Proiectului de retehnologizare U1 se desfăşoară în conformitate cu standardele de excelenţă şi cu experienţa internaţională dobândită în urma retehnologizării altor unităţi nucleare CANDU la nivel global. Acesta este un proiect cheie care va prelungi durata de viaţă operaţională a Unităţii 1 cu 30 de ani pentru a sprijini obiectivele de decarbonizare a României prin evitarea a încă 5 milioane de tone de emisii de CO2 anual. Suntem dornici să lucrăm cu parteneri de renume internaţional care au contribuit istoric la performanţa operaţională actuală a Unităţilor 1 şi 2 de la Cernavodă", a susţinut directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă.

Joe St. Julian, preşedinte, Nuclear, AtkinsRealis a precizat că ultimele şapte reactoare CANDU construite în întreaga lume, precum şi extinderea continuă a duratei de viaţă a 10 reactoare CANDU din Ontario, au fost realizate la timp şi în conformitate cu bugetul.

"Fiind singura organizaţie care şi-a asumat un rol principal în fiecare proiect de prelungire a duratei de viaţă a reactoarelor CANDU de până acum la nivel global, palmaresul nostru de neegalat în ceea ce priveşte respectarea termenelor, a costurilor, a siguranţei şi a performanţelor de calitate, împreună cu expertiza partenerilor noştri de consorţiu de top, cu experienţă dovedită, vor realiza acest proiect pentru România la un nivel peste aşteptări", a dat asigurări Joe St. Julian.

Prezent la eveniment, Whang Joo-ho, preşedintele şi CEO al Korea Hydro & Nuclear Power Co, a apreciat că "această realizare reafirmă recunoaşterea la nivel mondial a expertizei KHNP în operare şi întreţinere".

"Cu peste 50 de ani de experienţă în operarea centralelor nucleare şi în gestionarea proiectelor, inclusiv în retehnologizarea Unităţii 1 Wolsong, KHNP se angajează să finalizeze acest proiect cu succes, la timp şi în limitele bugetului", a transmis el.

Compania Naţională "Nuclearelectrica" SA este compania naţională românească producătoare de energie electrică, termică şi combustibil nuclear care funcţionează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deţinând 82,49% din acţiuni, iar alţi acţionari 17,50%, după listarea companiei la bursă în 2013.

Sucursala Nuclearelectrica (CNE) Cernavodă operează două unităţi nucleare CANDU, care sunt două dintre cele mai performante unităţi din cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear şi a realizat ciclul integrat al combustibilului prin achiziţia unei linii de prelucrare a concentratului de uraniu, pentru a susţine proiectele de investiţii pe termen lung ale companiei.

Nuclearelectrica are un rol major la nivel naţional, contribuind cu peste 18% din energia nucleară la producţia totală de energie şi cu 33% la producţia totală de energie fără CO2 în România.

Creată prin integrarea unor organizaţii cu tradiţie care datează din 1911, AtkinsRealis este o companie nucleară şi de servicii de inginerie de clasă mondială. Desfăşoară capacităţi globale la nivel local pentru clienţii săi şi furnizează servicii end-to-end unice de-a lungul întregului ciclu de viaţă al unui activ, inclusiv servicii de consultanţă, şi mediu, reţele inteligente şi securitate cibernetică, proiectare şi inginerie, achiziţii, managementul proiectelor şi al construcţiilor, operaţiuni şi întreţinere, dezafectare şi capital.

Canadian Commercial Corporation (CCC) este agenţia de contractare de la guvern la guvern a Canadei. Guvernele din întreaga lume apelează la CCC pentru a facilita achiziţiile din Canada pentru proiecte de importanţă naţională şi pentru a-şi reduce riscul de achiziţii internaţionale. CCC lucrează pentru a deschide calea către un viitor net-zero, ajutând întreprinderile canadiene să se dezvolte şi să prospere pe scena internaţională.

Ansaldo Nucleare face parte din grupul Ansaldo Energia şi acoperă toate activităţile din sectorul nuclear, de la proiectarea componentelor critice de înaltă tehnologie la extinderea duratei de viaţă, de la dezafectare şi gestionarea deşeurilor la fuziune. Este un actor-cheie în dezvoltarea reactoarelor modulare mici şi a reactoarelor de generaţia IV. Grupul Ansaldo Energia este unul dintre liderii mondiali în producţia de energie electrică. Cu sediul central în Genova (Italia), grupul are peste 3.300 de angajaţi şi o prezenţă internaţională puternică, cu mai mult de 30 de birouri în întreaga lume.

Korea Hydro & Nuclear Power Co., Ltd., (KHNP) este un jucător cheie în industria energetică din Coreea, producând peste 30% din totalul electricităţii interne. KHNP operează 26 de centrale nucleare şi este implicată în diverse proiecte de construcţie şi exploatare a centralelor nucleare şi hidroelectrice din ţară şi din străinătate, inclusiv în construcţia centralelor nucleare Barakah din EAU. Timp de peste 40 de ani, KHNP a construit în mod continuu centrale nucleare, acumulând cunoştinţe şi know-how tehnic extinse. Din 2009 până în 2011, KHNP a finalizat cu succes retubarea Unităţii 1 Wolsong din Coreea, care este acelaşi tip de reactor precum Unitatea 1 Cernavodă, un reactor CANDU-6.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3082 / 21267
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
INTERVIURI ESENȚIALE | De vorbă cu Ioana Gelepu, fondatoarea cabinetului “Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement”, despre succesul unei construcții născute din pasiune și despre rafinamentul unui „atelier de lux” dedicat spețelor complexe: “Acum 3 ani a fost un vis, între timp a devenit certitudine: artizanat în domeniul litigiilor este ceea ce vreau să fac toată viața”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...