ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Numărul dosarelor de insolvenţă a crescut în luna mai a acestui an; 864 dosare la nivel naţional (platformă)

04 Iunie 2026   |   BizLawyer

De la peste o sută de dosare de insolvenţă, la 215, în Bucureşti se constată o creştere a situaţiei insolvenţelor, arată datele publicate de RisCo.

 
 
Numărul dosarelor de insolvenţă a crescut în luna mai 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, fiind înregistrate 864 dosare la nivel naţional, potrivit unei platforme de analiză financiară.

De la peste o sută de dosare de insolvenţă, la 215, în Bucureşti se constată o creştere a situaţiei insolvenţelor, arată datele publicate de RisCo.

"Analiza evoluţiei dosarelor de insolvenţă aferente perioadei mai 2025 - mai 2026 evidenţiază o creştere de 37%. Această dinamică ascendentă reflectă intensificarea provocărilor economico-financiare asupra mediului de afaceri în rândul companiilor din România, în perioada de referinţă analizată", precizează sursa citată.


Luna mai a acestui an anunţă fluctuaţii în ceea ce priveşte numărul de dosare de insolvenţă deschise. Astfel, în judeţul Bihor au fost deschise 50 de dosare noi. În raport cu aceeaşi lună a anului precedent, se evidenţiază o creştere de 28% la nivelul judeţului. O creştere de peste 50% se remarcă în Ilfov. Numărul dosarelor de insolvenţă s-a ridicat la 50, faţă de 33 în aceeaşi perioadă a anului trecut.

În urma analizei pentru judeţul Constanţa, se constată: de la 20 de dosare de insolvenţă în mai 2025, în aceeaşi lună din 2026, judeţul ajunge la 42 de deschideri de dosare privind insolvenţa. Dublarea numărului dosarelor indică o creştere de până la 110%. Hunedoara înregistrează un număr de 32 de dosare de insolvenţă, ceea ce arată o creştere de 191%.

Analiza aferentă perioadei menţionate evidenţiază faptul că, în unele judeţe, numărul dosarelor de insolvenţă a înregistrat creşteri, în timp ce în altele se observă o tendinţă de scădere. Astfel, Argeş este unul dintre judeţele în care insolvenţele scad cu până la 25%. În Maramureş situaţia pare să anunţe o schimbare a mediului de afaceri, unde se remarcă o scădere de 78%.

Alte judeţe care înregistrează scăderi ale dosarelor de insolvenţă pentru luna mai din acest an sunt Olt (-11%), Ialomiţa (-22%), Satu Mare (-13%), Harghita (-43%) şi Vâlcea (-56%).

Firmele care îşi desfăşoară activitatea în domeniul lucrărilor de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale întâmpină dificultăţi. În acest domeniu întâlnim o creştere de aproximativ 27% a dosarelor de insolvenţă deschise în luna mai 2026.

În domeniul restaurantelor se observă o creştere de 30%. În cazul operatorilor care activează şi desfăşoară activităţi de tip comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, luna mai marchează o creştere de 93% a dosarelor de insolvenţă.

Domeniul de lucrări de instalaţii electrice şi tehnico-sanitare şi alte lucrări de instalaţii pentru construcţii înregistrează o creştere de circa 189% - de la 9 dosare în mai 2025, la 26 de dosare deschise în mai 2026. Alte creşteri ale dosarelor de insolvenţă întâlnim în cultivarea plantelor nepermanente (127%), comerţ cu ridicata specializat al altor produse (70%), alte transporturi terestre de călători (25%), dar şi în rândul transporturilor rutiere de mărfuri şi servicii de mutare (4%).

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 14 / 21864
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații, desemnată Romania Law Firm of the Year la LMG Life Sciences Awards EMEA 2026
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
Andronic and Partners asistă Grupul Rheinmetall în cea mai mare achiziție publică din sectorul securității naționale
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Arhitectura juridică a unei mega-finanțări, asistate de Filip & Company și NNDKP: Cum a structurat One United Properties creditul de până la 140 mil. € acordat de UniCredit Bank
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...