ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

O cantitate record de 36 de milioane de tone de cereale a fost expediată din portul Constanţa în 2023

10 Ianuarie 2024   |   Agerpres

Precedentul record privind cantităţile de cereale expediate într-un singur an prin portul Constanţa este de puţin peste 25 milioane de tone.

 
 
Portul Constanţa a stabilit în 2023 un nou record în ceea ce priveşte exporturile de cereale, graţie majorării livrărilor de cereale provenite din Ucraina precum şi proiectelor de îmbunătăţire a infrastructurii finanţate de Uniunea Europeană, au declarat miercuri pentru Reuters reprezentanţi ai autorităţii portuare.
 
Potrivit surselor, portul Constanţa a expediat anul trecut o cantitate record de 36 milioane de tone de cereale, în creştere cu 50% comparativ cu 2022, iar cerealele ucrainene au fost responsabile pentru aproximativ 40% din volumul total. Pe parcursul anului trecut, Ucraina a expediat aproximativ 14 milioane de tone de cereale prin portul Constanţa, în creştere de la o cantitate de 8,6 milioane de tone pe întreg parcursul anului 2022.
 
Precedentul record privind cantităţile de cereale expediate într-un singur an prin portul Constanţa este de puţin peste 25 milioane de tone.
 
Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de cereale, iar portul Constanţa este acum cea mai importantă rută alternativă de export pentru Kiev, în condiţiile în care cerealele ajung în portul românesc cu camioanele, pe calea ferată sau cu barjele pe Dunăre.
 
Guvernul de la Bucureşti vrea să dubleze capacităţile de tranzit pentru cerealele ucrainene prin portul Constanţa, până la patru milioane de tone pe lună, şi în prezent lucrează la modernizarea infrastructurii feroviare şi rutiere din şi din jurul portului Constanţa. Miercuri, reprezentanţii autorităţii portuare au precizat că proiecte de investiţii finanţate de Uniunea Europeană, cu o valoare de 546,8 milioane de euro, au fost finalizate anul trecut sau urmează să fie finalizate în 2024. De asemenea, noi proiecte de investiţii cu o valoare de 218 milioane de euro aşteaptă în prezent să fie aprobate.
 
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, declara în luna decembrie că România va asigura tranzitul a cel puţin 4 milioane tone de cereale lunar dinspre Ucraina, lucru posibil şi prin implementarea proiectului PRIMUS dedicat navigaţiei pe timp de noapte pe Canalul Sulina. "De astăzi navigaţia pe Canalul Sulina este posibilă şi pe timp de noapte! Proiectul PRIMUS a fost finalizat, iar sistemul de balizaj va permite navelor să navigheze în condiţii de siguranţă 24 de ore din 24", a afirmat ministrul Sorin Grindeanu.
 
Traficul total de marfă prin portul Constanţa s-a ridicat la 92,5 milioane de tone în 2023, în creştere cu 22,5% comparativ cu 2022, au precizat reprezentanţii autorităţii portuare.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4919 / 20840
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Client Choice by Lexology: Ioana Racoți (ZRVP), Adina Chilim Dumitriu (NNDKP), Octavian Adam (GNP), printre cei șapte profesioniști care se diferențiază prin calitatea relației cu clientul și capacitatea de a adăuga valoare reală afacerii acestuia | Cine sunt avocații români pentru care nominalizările au venit exclusiv de la corporate counsels, într-o procedură ce nu poate fi influențată și care sunt ariile de practică în care excelează
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...