ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Oficialii BCE spun că se prefigurează scenariul unei recesiuni pentru zona euro în 2023

14 Octombrie 2022   |   Agerpres

"Perspectivele de creştere sunt orientate în principal în jos, în special din cauza consecinţelor economice ale războiului din Ucraina", a explicat preşedintele BCE, Christine Lagarde într-un discurs ţinut în faţa Comitetului Monetar şi Financiar International (IMFC), instanţa politică a FMI.

 
 
Activitatea economică în zona euro este susceptibilă să intre în recesiune în 2023, pe fondul prelungirii războiului din Ucraina, au declarat vineri doi importanţi oficiali de la Banca Centrală Europeană (BCE), transmite AFP.
 
"Perspectivele de creştere sunt orientate în principal în jos, în special din cauza consecinţelor economice ale războiului din Ucraina", a explicat preşedintele BCE, Christine Lagarde într-un discurs ţinut în faţa Comitetului Monetar şi Financiar International (IMFC), instanţa politică a FMI.
 
Lagarde, fost director general al FMI, nu a pronunţat cuvântul recesiune, dar a subliniat că "perspectivele s-au înrăutăţit" în ultimele luni din cauza unei "inflaţii ridicate" în zona euro, care în luna septembrie a atins nivelul record de 10%. "Diminuarea efectelor redeschiderii după criza Covid-19, slăbirea cererii mondiale şi scăderea încrederii" afectează de asemenea activitatea economică în zona euro, a apreciat Lagarde. Toţi aceşti factori "sunt susceptibili să provoace o încetinire semnificativă a ritmului de creştere a PIB în zona euro, în al doilea semestru şi la începutul lui 2023", a concluzionat preşedintele BCE.
 
Banca Centrală Europeană a pus la punct, în luna septembrie, mai multe ipoteze cu privire la creşterea economică în zona euro în 2023 şi "ceea ce consideram drept scenariul nostru pesimist se apropie de scenariul de bază", a declarat la rândul său vicepreşedintele BCE, Luis de Guindos, într-un interviu pentru cotidianul lituanian Verslo Zinios.
 
Conform scenariului pesimist, Produsul Intern Brut al zonei euro se va contracta cu aproape 1% anul viitor, în timp ce scenariul de bază prognozează o creştere de 0,9%.
 
Diferenţa se datorează "modului cum evoluează livrările de energie din Rusia", a precizat Luis de Guindos. În scenariul de bază, 20% din livrările de energie din Rusia către zona euro vor continua să fie furnizate, faţă de o întrerupere completă în cel mai grav scenariu, care este în prezent scenariul cel mai probabil.
 
În concluzie, zona euro se confruntă cu "o combinaţie foarte dificilă de creştere economică slabă, inclusiv posibilitatea unei recesiuni tehnice, şi o inflaţie ridicată", a subliniat Luis de Guindos.
 
Înainte ca riscul de recesiune să se materializeze, BCE a început în luna iulie să majoreze, abrupt, dobânzile de referinţă pentru a-şi putea atinge mandatul de a aduce inflaţia aproape de obiectivul de 2%.
 
Următoarea reuniune a Consiliului guvernatorilor BCE, prevăzută a avea loc în data de 27 octombrie, ar putea să se încheie cu o nouă majorare istorică cu 0,75 de puncte de bază a dobânzilor de referinţă, la fel ca şi în luna septembrie, potrivit declaraţiilor mai multor bancheri şi observatori din zona euro. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8416 / 19758
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance a asistat UniCredit Bank și Garanti BBVA la semnarea acordului de până la 60 mil. € cu DRI, pentru finanțarea parcului fotovoltaic de 126 MW de la Văcărești | Echipa multijurisdicțională de avocați a fost coordonată de la București, cu Nadia Badea (Partener) și Andreea Șișman (Partener) în prim plan
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...