Patru companii din zece nu dispun de o strategie de gestionare a datelor (raport Oracle)
19 Iunie 2019 AGERPRES
53% dintre liderii de business din EMEA au precizat că gestionarea în siguranţă a datelor este foarte importantă pentru riscul reputaţional, iar un sfert dintre respondenţi declară că îngrijorarea cea mai mare privind securitatea datelor în interiorul companiei este cauzată de atenţia scăzută ce se referă la confidenţialitate.
Peste 40% dintre companiile din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA) nu dispun de o strategie de gestionare a datelor, iar departamentele-cheie nu îşi asumă încă responsabilitatea şi răspunderea pentru gestionarea acestor informaţii, relevă un nou studiu realizat de Oracle, publicat miercuri.
Conform cercetării, intitulată "Redescoperirea încrederii în datele şi securitatea datelor dvs.", patru din zece dintre respondenţi s-au declarat foarte încrezători în capacitatea lor de a gestiona şi securiza datele şi de a le folosi în mod responsabil, iar 35% dintre cei chestionaţi spun aceste informaţii pot să le aducă plus valoare afacerii lor.
În ceea ce priveşte răspunderea pentru securizarea datelor, aproape jumătate dintre toţi factorii de decizie din sectorul financiar şi IT spun că sunt responsabili în cadrul organizaţiei din care fac parte, în timp ce doar o treime dintre cei care folosesc în mod obişnuit aceste date (Departamentele de marketing şi resurse umane, în special) îşi asumă răspunderea pentru aşa ceva.
Conform cercetării, intitulată "Redescoperirea încrederii în datele şi securitatea datelor dvs.", patru din zece dintre respondenţi s-au declarat foarte încrezători în capacitatea lor de a gestiona şi securiza datele şi de a le folosi în mod responsabil, iar 35% dintre cei chestionaţi spun aceste informaţii pot să le aducă plus valoare afacerii lor.
În ceea ce priveşte răspunderea pentru securizarea datelor, aproape jumătate dintre toţi factorii de decizie din sectorul financiar şi IT spun că sunt responsabili în cadrul organizaţiei din care fac parte, în timp ce doar o treime dintre cei care folosesc în mod obişnuit aceste date (Departamentele de marketing şi resurse umane, în special) îşi asumă răspunderea pentru aşa ceva.
De asemenea, 53% dintre liderii de business din EMEA au precizat că gestionarea în siguranţă a datelor este foarte importantă pentru riscul reputaţional, iar un sfert dintre respondenţi declară că îngrijorarea cea mai mare privind securitatea datelor în interiorul companiei este cauzată de atenţia scăzută ce se referă la confidenţialitate.
În plus, aproape un sfert (22%) dintre persoanele chestionate afirmă că printre comportamentele care compromit încrederea în modul în care sunt gestionate datele, se află: ignorarea cu privire la modul în care datele ar trebui utilizate, utilizarea abuzivă a datelor sensibile şi nerespectarea reglementărilor privind gestionarea datelor sensibile.
Studiul Oracle arată, însă, că liderii de business care au implementat strategii de gestionare a datelor sunt cu 8% mai dispuşi să utilizeze documente protejate prin parolă, au cu 10% mai multe şanse să aibă acces la baze de date securizate local şi cu 9% mai multe şanse să utilizeze date pe dispozitive verificate.
Potrivit sursei citate, companiile îşi îndreaptă din ce în ce mai mult atenţia către firmele din domeniul tehnologiilor pentru a le ajuta pe durata întregului proces de gestionare a datelor, inclusiv accelerarea procesului de mutare a acestora în cloud pentru o performanţă sporită a securităţii (30%), transferul către procese de Inteligenţă Artificială (AI) şi automatizare pentru a genera informaţii pertinente din date (26%) sau către procesele automatizate de auto-patch şi securizare a datelor (25%).
Raportul Oracle se bazează pe un sondaj efectuat la nivel global care a cuprins 23 de întrebări gestionate pe dispozitive mobile. Respondenţii au funcţii de conducere, precum cele de director, manager, vicepreşedinte şi manageri seniori de nivel C în procesul de luare a deciziilor privind soluţiile cloud, platformele, infrastructura sau software-ul specific departamentului pe care îl gestionează.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 20151 / 20845 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Client Choice by Lexology: Ioana Racoți (ZRVP), Adina Chilim Dumitriu (NNDKP), Octavian Adam (GNP), printre cei șapte profesioniști care se diferențiază prin calitatea relației cu clientul și capacitatea de a adăuga valoare reală afacerii acestuia | Cine sunt avocații români pentru care nominalizările au venit exclusiv de la corporate counsels, într-o procedură ce nu poate fi influențată și care sunt ariile de practică în care excelează
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





