ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Peste o treime dintre angajaţi vor să lase în urmă programul de lucru standard 9:00 - 17:00 (studiu)

13 Noiembrie 2020   |   Agerpres

De asemenea, 39% dintre salariaţi vor să renunţe la programul de lucru standard 9:00 - 17:00. Numărul acestora creşte la 44% în categoria de vârstă 25 - 34 de ani, iar 34% sunt gata să spună adio birourilor fixe şi aproximativ o treime (32%) vor să termine cu săptămâna de lucru de cinci zile.

 
 
Patru din zece angajaţi globali (39%) îşi doresc să lase în urmă programul de lucru 9:00 - 17:00, iar numărul acestora este şi mai mare pentru cei cu vârste între 25 şi 34 de ani, relevă o nouă cercetare globală comandată de Kaspersky.
 
Conform cercetării, aproape trei sferturi dintre cei chestionaţi doresc să reorganizeze modul tradiţional de lucru pre-COVID-19 şi, în loc să se întoarcă la desfăşurarea activităţilor obişnuite de la locul de muncă, îşi modelează acum un viitor de business în condiţiile lor, indiferent dacă acest lucru înseamnă că îşi petrec mai mult timp cu cei dragi (47%), economisind bani (41%) sau lucrând de la distanţă (32%).
 
De asemenea, 39% dintre salariaţi vor să renunţe la programul de lucru standard 9:00 - 17:00. Numărul acestora creşte la 44% în categoria de vârstă 25 - 34 de ani, iar 34% sunt gata să spună adio birourilor fixe şi aproximativ o treime (32%) vor să termine cu săptămâna de lucru de cinci zile.
 
Potrivit sursei citate, 32% dintre angajaţi consideră munca la distanţă ca fiind al treilea cel mai mare beneficiu care vine ca un avantaj secundar al pandemiei actuale, după timpul petrecut cu familia (47%) şi economisirea banilor (41%).
 
"Totuşi, pe măsură ce angajaţii continuă să adopte noile modalităţi de lucru mai flexibile, este esenţial ca organizaţiile să mărească şi să adapteze sprijinul pe care îl oferă. Având în vedere că peste o treime din forţa de muncă (38%) necesită mai mult sprijin tehnologic din partea organizaţiei lor atunci când lucrează de la distanţă, nevoia de a furniza instrumentele şi tehnologia necesare pentru a menţine utilizatorii productivi, conectaţi şi în siguranţă nu a fost niciodată mai mare", se arată în studiul de specialitate.
 
Kaspersky a desemnat firma de cercetare independentă Censuswide să realizeze, în octombrie 2020, un sondaj pe 8.076 de angajaţi ai companiilor mici şi mijlocii (10 - 250 de angajaţi) în Brazilia, Belgia, China, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Luxemburg, Malaysia, Mexic, Olanda, Rusia, Spania, Africa de Sud, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie şi SUA.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 16340 / 19774
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cum reușește Băncilă, Diaconu și Asociații să transforme stagiile de practică într-o rampă reală spre avocatura de business: selecție riguroasă, mentorat „buddy” și oportunități concrete de carieră pentru studenții motivați | Miruna Coderie, Avocat: “Este o oportunitate reală de dezvoltare, care poate marca începutul unei cariere solide în domeniul juridic”
Filip & Company a asistat statul român prin Ministerul Finanțelor în contractarea unor plasamente private sub forma de împrumuturi în valoare de peste 2 miliarde de euro | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Clifford Chance a asistat UniCredit Bank și Garanti BBVA la semnarea acordului de până la 60 mil. € cu DRI, pentru finanțarea parcului fotovoltaic de 126 MW de la Văcărești | Echipa multijurisdicțională de avocați a fost coordonată de la București, cu Nadia Badea (Partener) și Andreea Șișman (Partener) în prim plan
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | O discuție cu Stelian Vârvea, student care trece în al doilea an la Facultatea de Drept din Iași, despre provocările primului an de studiu și învățămintele ce pot fi transmise viitorilor ”boboci”: ” Dacă ești curios, motivat și vrei să înțelegi cum funcționează lumea, e un drum care te provoacă constant”
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...