ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Raport PwC: Activitatea de M&A va accelera la nivel global în următoarele șase până la 12 luni, datorită sumelor foarte mari disponibile pentru achiziții

22 Ianuarie 2021   |   BizLawyer

În a doua jumătate a anului 2020, în pofida impactului pandemiei COVID-19 asupra economiei, valorile tranzacțiilor au urcat puternic, cu 94%, comparativ cu primul semestru al anului trecut, iar volumele au crescut cu 18%, la nivel global.

 
 
Activitatea de fuziuni și achiziții (M&A) va accelera la nivel global, în următoarele șase până la 12 luni, pe fondul dobânzilor scăzute, al dorinței de a cumpăra companii inovatoare, digitale sau de tehnologie, dar mai ales al unor sume de bani foarte mari disponibile în piață, potrivit raportului PwC Global M&A Industry Trends. Astfel, companiile dispun de peste 7,6 trilioane dolari, în numerar și titluri de valoare tranzacționabile, iar fondurile de investiții au cumulat o sumă de 1,7 trilioane dolari.

”Piața de M&A va fi marcată în 2021 de oportunitate și transformare. Ca urmare a schimbărilor aduse în economie de pandemia COVID-19, multe companii au realizat că le sunt necesare resurse, tehnologii noi și forță de muncă specializată pentru a crea valoare pe termen lung, iar achizițiile reprezintă cel mai rapid și eficient mod de a le obține. Astfel concurența va deveni puternică pentru companiile care pot aduce sau completa aceste nevoi. Pe de altă parte, consolidarea va fi inevitabilă pentru companiile care se confruntă cu probleme. La rândul ei, piața de M&A din România va rămâne activă și în acest an, existând numeroase tranzacții în curs de finalizare sau în discuții. Totuși, 2021 a început sub semnul prudenței chiar dacă numărul de tranzacții încheiate în a doua jumătate a anului trecut a accelerat. Evoluția campaniei de vaccinare, a noilor tratamente împotriva COVID-19 vor influența în acest an percepția investitorilor și, implicit, luarea deciziilor de achiziție”, a declarat Dinu Bumbăcea, Partener și Lider al Departamentului de Consultanță al PwC România.


În a doua jumătate a anului 2020, în pofida impactului pandemiei COVID-19 asupra economiei, valorile tranzacțiilor au urcat puternic, cu 94%, comparativ cu primul semestru al anului trecut, iar volumele au crescut cu 18%, la nivel global. În plus, atât volumul tranzacțiilor, cât și valoarea au fost mai mari decât în ultimele șase luni din 2019. În același timp, numărul ”mega” tranzacțiilor s-a dublat, iar tehnologia și telecomunicațiile au fost sectoarele care au înregistrat cea mai mare creștere pe măsură ce cererea pentru active digitale a accelerat.

”Evaluarea activelor rămâne una dintre cele mai mari provocări pentru succesul M&A. După un an 2020 turbulent, 2021 va fi marcat de o polarizare a evaluării activelor și de accelerarea tranzacțiilor în sectorul digital. În cazul companiilor din tehnologie, evaluările mari și concurența intensă ar putea determina cumpărătorii să adopte o abordare mai agresivă pentru a achiziționa activele dorite. În schimb, evaluările companiilor afectate de COVID-19 sau cu modele de afaceri care nu mai sunt viabile vor fi afectate”, a spus George Ureche, M&A Leader, PwC România.

Alți factori care ar urma să aibă impact asupra evaluărilor și activității de M&A sunt creșterea numărului de restructurări și continuarea creșterii pieței de IPO, în special utilizarea companiilor de achiziții cu scop special (SPAC) pentru a strânge capital. În 2021 este așteptată o mai mare activitate SPAC, care implică în special active precum infrastructura de încărcare a vehiculelor electrice, stocarea energiei electrice și tehnologia medicală.

Concluzii privind activitatea de M&A din a doua jumătate a anului 2020
-    Volumul tranzacțiilor în sectorul de tehnologie a crescut cu 34%, iar valorile cu 118%. Volumele tranzacțiilor în telecomunicații au urcat cu 15%, iar valorile cu aproape 300%, pe fondul încheierii a trei ”mega” tranzacții.
-    În prima jumătate a anului, mulți indici bursieri, inclusiv media industrială Dow Jones, NASDAQ Composite, S&P 500, Shanghai Stock Exchange și Nikkei 225, sunt la sau aproape de maximele istorice. Spre exemplu, DoorDash a închis prima zi de tranzacționare cu 86% peste prețul inițial, iar Airbnb cu un plus de peste 112%.
-    La nivel regional, volumul tranzacțiilor a crescut cu 20% în America, cu 17% în Europa, Orientul Mijlociu și Africa, respectiv în în Asia Pacific, în a doua jumătate a anului 2020. America a înregistrat cea mai mare creștere a valorilor tranzacțiilor de peste 200%, în principal datorită unor ”mega” tranzacții semnificative în a doua jumătate a anului.
-    Sursele netradiționale de creare a valorii, cum ar fi impactul factorilor de mediu, sociali și de guvernanță (ESG), sunt luate în considerare din ce în ce mai mult în luarea de decizii strategice și în due diligence, întrucât se concentrează pe protejarea și maximizarea randamentelor din evaluările ridicate și cererea acerbă.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 17787 / 21811
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...