ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Raport PwC: Piața românească de fuziuni și achiziții a revenit pe creștere în trimestrul al treilea, cu 77 de tranzacții în valoare de peste 2 miliarde euro

10 Octombrie 2024   |   BizLawyer

Fondurile de investiții rămân în continuare prudente, diminuându-și numărul de tranzacții anunțate în piața locală pentru al cincilea trimestru consecutiv.

 
 
În pofida unei scăderi a numărului de tranzacții în prima jumătate a acestui an, trimestrul al treilea arată o revenire a activității pe piața românească de fuziuni și achiziții, cu 77 de operațiuni anunțate în perioada iulie-septembrie, față de 53 în intervalul similar din 2023. Sectorul de real estate, cel al bunurilor de consum și energia regenerabilă au fost principalii catalizatori ai acestei creșteri, generând peste 65% din numărul suplimentar de tranzacții anunțate în trimestrul al treilea.

“Dacă începutul anului oferea semnale incerte în ceea ce privește dinamica de anul acesta a pieței de fuziuni și achiziții, trimestrul trei a adus o revenire semnificativă care ne face să credem că multe din tranzacțiile anunțate acum erau în plină negociere în prima parte a anului. Piața românească se dovedește tot mai atractivă pentru investitorii strategici care doresc să își consolideze poziția și să beneficieze de evoluția unei piețe semnificative, ca mărime, în Europa Centrală și de Est, a cărei dezvoltare determină modificări structurale importante în mediul de afaceri”, a declarat George Ureche, Partener M&A, PwC Romania.


În valoare, piața de fuziuni și achiziții din România a înregistrat o creștere de peste 2,7 ori față de trimestrul trei al anului trecut, excluzând impactul IPO-ului Hidroelectrica din iulie 2023. Astfel, cele 77 de tranzacții anunțate au însumat peste 2 miliarde de euro, față de doar 750 de milioane de euro în trimestrul trei din 2023, fără a lua în calcul cele 1,9 miliarde de euro din listarea Hidroelectrica. Cele două tranzacții anunțate în august de PPC și, respectiv, Nala Renewables, cu parcurile eoliene achiziționate de la Evryo Power și OX2, au contribuit cu peste 900 de milioane de euro la valoarea totală a pieței, acestea fiind și cele mai mari două deal-uri din acest trimestru.

La nivelul primelor nouă luni ale anului, piața românească de fuziuni și achiziții a înregistrat un total de 192 de tranzacții anunțate, cu o valoare cumulată aproape 4,4 miliarde de euro, în creștere cu 6% an/an (fără a lua în calcul IPO-ul Hidroelectrica).

Energia verde rămâne în prim-plan

Dezvoltarea pieței locale de fuziuni și achiziții și atractivitatea ridicată a companiilor românești ce fac obiectul unor tranzacții este vizibilă în trimestrul trei al acestui an prin creșterea valorii medii a tranzacțiilor anunțate la 27 milioane euro față de doar 14 milioane euro în aceeași perioadă din 2023. Atât dimensiunea tot mai mare a business-urilor operate de companiile-țintă, cât și evaluările în creștere, au contribuit semnificativ la această dinamică.

Dacă în T3 din 2023 doar trei tranzacții raportate depășeau 40 de milioane de euro, în trimestrul trei al acestui an avem 10 astfel de tranzacții. Sectoarele de energie și real estate rămân reprezentative și în acest eșantion.

Tranzacțiile mici, sub 5 milioane de euro, au devenit tot mai rare în piața românească, ele având o pondere mai mică de 10% în T3 din 2024, față de 56% în același interval al anului trecut.

Având în vedere contribuția semnificativă a tranzacțiilor realizate cu companii operaționale sau de proiect care operează sau vor opera parcuri eoliene sau fotovoltaice, energia verde continuă să influențeze piața locală de tranzacții, prin reașezări de portofolii ale marilor jucători din piață (PPC, OMV Petrom, Premier Energy) și apariția unor noi nume (platforma globală de investiții în energie electrică și regenerabilă Nala Renewables) în producția locală de electricitate.

Investitorii strategici rămân cei mai activi cumpărători pe piața românească, 83% dintre tranzacțiile din primele nouă luni ale anului fiind realizate de aceștia. Fondurile de investiții rămân în continuare prudente, diminuându-și numărul de tranzacții anunțate în piața locală pentru al cincilea trimestru consecutiv. Sectoarele care încă atrag atenția fondurilor și unde acestea raportează deal-uri sunt mai ales cele de logistică & transport, producție specializată și retail.

Așteptări pentru finalul anului: tranzacții semnificative ar putea fi anunțate în servicii medicale

Pentru finalul anului așteptările sunt ca dinamica pozitivă a pieței înregistrată în trimestrul al treilea să continue, atât în volum, cât și în valoare. Având în vedere caracterul sezonier al pieței, dat de finalul anului calendaristic care coincide deseori cu finalul exercițiului financiar în corporații și în companii listate și momentum-ul economic și politic al României marcat de alegeri multiple și așteptarea unei reforme fiscale în 2025, ultimul trimestru reprezintă cel mai probabil un termen important pentru finalizarea multor tranzacții în curs de negociere pe piața locală.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2449 / 20179
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Achiziții & Corporate| Consultanță
D&B David și Baias confirmă reziliența M&A: achiziții strategice dominante, mecanisme flexibile, grafic de lucru modelat de conformare și componenta tehnică. Echipa livrează soluții prompte în proiecte cu arhitectură complexă, aliniind interesele vânzătorilor cu obiectivele investitorilor și orchestrând integrarea post-closing | Anda Rojanschi (Partener): „Tranzacția de succes este aceea în care cele două afaceri se integrează după finalizarea deal-ului”. O regulă care devine rutină operațională prin rigoare, colaborare și coordonare interdisciplinară
Schoenherr lansează a cincea ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 21.000 lei
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei investiții de capital grupului Dental Elite Clinics. Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) au coordonat echipa
ZRVP aniversează în 2025 trei decenii de avocatură | Cosmin Vasile, Managing Partner: “Am crescut organic, am construit fără grabă și fără artificii, și am ajuns aici pentru că am rămas fideli profesiei și valorilor ei. Rămânem, după 30 de ani, cu aceleași ținte primordiale: perfecțiunea juridică și formarea de avocați care să ne împărtășească pasiunea, valorile și viziunea”
Cum văd analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați | 9 luni cu motorul turat în M&A: Fuziunile și achizițiile la nivel global au ajuns la 3,4 trilioane USD, companiile din UE preferă consolidarea regională, tehnologia conduce, energia și sectorul financiar împing megadeal-urile, private equity își reia ofensiva. În clasamentele juridice, CMS rămâne în Top 10 global și pe locul 2 în Europa, iar Schoenherr stă pe podium în Europa Centrală și de Est
Practica de Concurență de la Țuca Zbârcea & Asociații rămâne etalon pe piața locală, cu o echipă evidențiată în ghidurile internaționale și performanță constantă în mandatele încredințate | Raluca Vasilache (Partener): Ultimul an a fost cu adevărat special, având privilegiul de a lucra în câteva tranzacții stimulante din punct de vedere profesional. A crescut considerabil practica în domeniul autorizării investițiilor străine și se remarcă o pondere mai mare a investigațiilor
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
CMS, implicată în proiectul câștigător al premiului „Investiția Anului” în cadrul SEE Property Forum Awards 2025 pentru al doilea an consecutiv
Bohâlțeanu & Asociații a stat alături de asociații Auto Brand SRL în tranzacția prin care BPW Group a intrat pe piața locală. Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) și Anda Călin (Managing Associate), în prim plan
LegiTeam: Junior lawyers 0-1 years - Dispute Resolution Practice | GNP Guia Naghi and Partners
Lexology IP Rankings 2025 | Cine sunt profesioniștii care setează standardele pe o piață din ce în ce mai competitivă: Ana-Maria Baciu, Răzvan Dincă, Dana Blaer și Ciprian Dragomir, printre avocații a căror poziționare confirmă maturizarea sectorului local și relevanța lui în arhitectura regională a proprietății intelectuale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...