ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Regulile privind investiţiile în centralele pe gaze, supuse unui prim vot al parlamentarilor europeni

14 Iunie 2022   |   Agerpres

Comisia Europeană, Executivul comunitar, vrea să includă investiţiile în centralele pe gaze şi centrale nucleare pe lista investiţiilor "verzi".

 
 
Două comisii din cadrul Parlamentului European vor vota marţi în încercarea de a opri Bruxelles-ul să eticheteze investiţiile în centralele pe gaze şi centrale nucleare drept investiţii sustenabile, iar rezultatul votului ar putea semnala dacă întregul Parlament European va aproba sau respinge planurile Bruxelles-ului, transmite Reuters.

Comisia Europeană, Executivul comunitar, vrea să includă investiţiile în centralele pe gaze şi centrale nucleare pe lista investiţiilor "verzi". Taxonomia UE va deschide accesul la finanţare sustenabilă şi subvenţii pentru proiectele din domeniul energetic.

Însă statele membre UE şi parlamentarii europeni au opinii împărţite cu privire la includerea gazelor naturale şi energiei nucleare pe lista investiţiilor "verzi" şi ar putea respinge propunerile Comisiei.


Comisiile de mediu şi economie din Parlamentul European vor vota marţi o rezoluţie de respingere a regulilor propuse de Comisia Europeană. În textul rezoluţiei se menţionează că energia nucleară şi gazele naturale nu pot fi considerate investiţii sustenabile pe baza legilor UE actuale, iar etichetarea lor drept investiţii "verzi" ar crea confuzie în rândul investitorilor.

Oficialii se aşteaptă la un vot strâns în cadrul comisiilor, în condiţiile în care poziţia numitor europarlamentari nu este încă clară. Cel mai mare grup din Parlamentul European, Partidul Popular European (PPE), nu are o poziţie unică şi a dat mână liberă parlamentarilor săi să voteze cum doresc.

Rezultatul votului de marţi din comisii va pregăti terenul pentru votul întregului Parlament European care se va pronunţa asupra acestei rezoluţii la începutul lunii iulie. Este nevoie de sprijinul a cel puţin jumătate din cei 705 de eurodeputaţi pentru a bloca propunerea Comisiei.

Taxonomia UE privind finanţarea sustenabilă vizează direcţionarea capitalului privat dinspre activităţile economice poluante spre cele pe care UE le consideră a fi prietenoase cu mediul. Această taxonomie va deschide accesul la finanţare sustenabilă şi subvenţii pentru proiectele din domeniul energetic, un aspect crucial când vine vorba, de exemplu, despre modernizarea parcului de centrale nucleare, cum este cazul Franţei, precum şi pentru ţările din Estul Europei, care mizează pe investiţiile în gaze naturale pentru a-şi reduce dependenţa de cărbune.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9937 / 19721
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...