România trebuie să convingă că are argumente pentru a găzdui hub-ul european de securitate de la Marea Neagră (eurodeputați români)
24 Septembrie 2025 Agerpres
Victor Negrescu, care este și vicepreședinte al PE, susține că demersul este unul 'crucial pentru țara noastră'.
Eurodeputatul PSD Victor Negrescu consideră că este crucial pentru România să obțină atribuirea hub-ului de securitate de la Marea Neagră și că autoritățile de la București trebuie să întocmească un dosar detaliat pentru a convinge Comisia Europeană și statele membre că are argumente solide pentru a găzdui această structură, în timp ce europarlamentarul USR Dan Barna susține că este posibilă și o variantă în care hubul să fie în România, dar să existe un management comun cu Bulgaria.
'România trebuie să prezinte o aplicație detaliată unde prezintă, pe de-o parte, argumentele pentru înființarea acestui sediu și predictibilitate pentru ceea ce înseamnă instalarea acestei structuri la noi în țară. Bulgaria a început demersurile încă din momentul în care Comisia Europeană a evocat această posibilitate, de aceea și noi trebuie să facem la fel', a explicat Negrescu într-un briefing pentru jurnaliști români la Bruxelles.
'România trebuie să prezinte o aplicație detaliată unde prezintă, pe de-o parte, argumentele pentru înființarea acestui sediu și predictibilitate pentru ceea ce înseamnă instalarea acestei structuri la noi în țară. Bulgaria a început demersurile încă din momentul în care Comisia Europeană a evocat această posibilitate, de aceea și noi trebuie să facem la fel', a explicat Negrescu într-un briefing pentru jurnaliști români la Bruxelles.
Eurodeputații români au semnat o scrisoare prin care solicită ca României să-i fie atribuită găzduirea acestui hub de securitate propus de Comisia Europeană, a reamintit Negrescu. El consideră că hub-ul 'ar asigura securitatea Mării Negre, s-ar asigura că rutele comerciale sunt menținute, ar coordona o acțiune care există deja la nivelul UE și NATO de deminare și de asemenea mă aștept ca acest hub să gestioneze resurse financiare pentru dezvoltarea infrastructurii critice în zona maritimă'.
Victor Negrescu, care este și vicepreședinte al PE, susține că demersul este unul 'crucial pentru țara noastră'.
'Autoritățile de la București trebuie să prezinte un dosar detaliat și să explice și Comisiei Europene și statelor membre de ce trebuie să găzduim această structură. Sunt două modalități prin care Comisia Europeana poate lua această decizie. Comisia Europeană poate decide singură să creeze această structură, dacă structura nu are o formă juridica separată. Dacă structura are o formă juridică separată, sub forma unei agenții, atunci trebuie ca decizia respectivă să treacă prin Consiliu, unde va exista un vot', a afirmat Negrescu, care a precizat că se așteaptă mai degrabă la prima variantă.
Eurodeputatul PSD susține că se așteaptă ca decizia privind înființarea acestei structuri 'să fie luată până la finalul anului și ulterior să vedem cât va dura implementarea sa'. El a precizat că există și în prezent resurse financiare pentru a crea această structură.
De asemenea, Negrescu a precizat că o astfel de găzduire a hub-ului de către România nu va însemna 'nicidecum trupe', ci 'o coordonare a infrastructurii mai degrabă'.
Politicianul a spus că pot exista mai multe tipuri de beneficii, dintre care a amintit 'o coordonare mai bună între porturi, o coordonare mai bună în ce înseamnă rutele comerciale, o coordonarea mai bună a investițiilor în infrastructura critică, o coordonare mai bună în ceea ce înseamnă proiectele de dezvoltare a infrastructurii în respectiva zonă'.
Întrebat dacă găzduirea hub-ului ar putea duce la investiții directe în România, Negrescu a precizat că trebuie așteptat regulamentul specific pentru crearea acestui hub de securitate, pentru a vedea 'în ce măsură va fi dotat cu capacități financiare suplimentare sau doar cu gestiunea unor programe deja existente'.
'De exemplu, prin Mecanismul Conectarea Europei există soluții de finanțare pentru tot ce înseamnă infrastructura maritimă și mă aștept ca acest hub probabil să gestioneze o parte din aceste oportunități de finanțare. Probabil în perspectiva viitorului cadrul financiar multianual, hub-ul va fi dotat cu mai multe capabilități și cu mai multă resurse financiare', a estimat el.
'Este o temă care preocupă și pentru care se folosesc instrumentele diplomatice pentru consolidarea suportului', a declarat la rândul său eurodeputatul USR Dan Barna despre demersurile pe care trebuie să le facă România pentru a obține atribuirea hub-ului.
'Chiar la jumătatea lunii următoare voi organiza aici, în Bruxelles, o dezbatere pe această temă cu Reprezentanța Permanentă, cu invitați de la Comisie, cu invitați din Bulgaria. Va fi o conferință legată chiar de securitate la Marea Neagră și de strategia respectivă și de hub-ul de securitate. Discutăm și de o abordare strategică astfel încât să nu fim pe un curs de coliziune cu Bulgaria, (...) ci să propunem o variantă în care să avem hubul în România, poate să discutăm de o variantă comună de management, elemente care să fie coezive, să aducă împreună resursele relevante pe care le au cele două țări pe acest subiect, mai mult decât să intrăm în conflict (...)', a declarat Barna într-o discuție cu jurnaliști români.
Dan Barna susține că România a și început deja demersurile în acest sens, deși Victor Negrescu afirmase anterior că nu are niciun fel informație despre acest lucru.
'Discuțiile au avut loc. S-a vorbit și cu doamna Kaja Kallas (șefa diplomației UE). Adică n-am ce să vă spun comunicațional, public, dar demersurile se întâmplă la momentul ăsta. Se întâmplă de fapt, de niște săptămâni', a dat el asigurări.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 285 / 20249 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Biroul Kinstellar din București a fost alături de Repono AB în achiziția unui sistem de stocare pe bază de baterii în județul Argeș | Karim Nils Grueber (CEO Repono): ”Echipa Kinstellar a fost un partener excepțional pe parcursul acestei tranzacții. Expertiza lor în sectorul energetic, abordarea pragmatică și capacitatea de a răspunde rapid și eficient au fost esențiale pentru a ne ghida prin reglementările complexe ale României”
Bondoc și Asociații, consultanții vânzătorilor in tranzacția prin care Mplus, verticala de BPTO a grupului croat Bosqar, a preluat Valoris Center. Echipa, coordonată de Monica Iancu (partener) și și Gabriela Pop (managing counsel)
Bohâlțeanu și Asociații a asistat Microfruits SA în achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni emise de Armătura SA, cu o echipă coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) | Proiectul a presupus o analiză juridică amplă și o coordonare atentă între toate părțile implicate
ITR World Tax 2026 | Brandurile din avocatura locală cu o activitate notabilă în domeniul taxelor urcă în top. NNDKP, CMS, PNSA, TZA, Schoenherr, Băncilă, Diaconu și Asociații, Mușat & Asociații sau Popescu & Asociații, printre cele mai bune firme locale evidențiate pe palierele de General corporate tax, Transfer pricing și Tax controversy
Baciu Partners și coordonatoarea sa au urcat pe primul loc pe podium la gala inaugurală Legal 500 - CEE Awards | Ana-Maria Baciu, după ce a primit distincția „Romania Lawyer of the Year”, iar BACIU PARTNERS a fost desemnată „CEE IP Firm of the Year”: ”Încrederea nu se câștigă printr-o conjunctură, ci prin consistență, prezență și prin convingerea că lucrurile pot fi mereu făcute altfel, în beneficiul direct al echipei și clienților. Standardul pe care îl impune este clar: să livrezi claritate și rigoare în permanență și să ai curajul să gândești diferit, înțelegând miza reală”
Legal500 a desemnat Clifford Chance Badea drept Casa de Avocatură a Anului în România în 2025 | Daniel Badea, Managing Partner: Premiile primite încununează aproape 20 de ani de excelență profesională, de-a lungul cărora ne-am consolidat poziția de lider pe piața de avocatură din România și din regiune, câștigând în paralel aprecierea întregii rețele globale Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Achiziții & Corporate| Consultanță
D&B David și Baias confirmă reziliența M&A: achiziții strategice dominante, mecanisme flexibile, grafic de lucru modelat de conformare și componenta tehnică. Echipa livrează soluții prompte în proiecte cu arhitectură complexă, aliniind interesele vânzătorilor cu obiectivele investitorilor și orchestrând integrarea post-closing | Anda Rojanschi (Partener): „Tranzacția de succes este aceea în care cele două afaceri se integrează după finalizarea deal-ului”. O regulă care devine rutină operațională prin rigoare, colaborare și coordonare interdisciplinară
Schoenherr lansează a cincea ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 21.000 lei
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei investiții de capital grupului Dental Elite Clinics. Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) au coordonat echipa
ZRVP aniversează în 2025 trei decenii de avocatură | Cosmin Vasile, Managing Partner: “Am crescut organic, am construit fără grabă și fără artificii, și am ajuns aici pentru că am rămas fideli profesiei și valorilor ei. Rămânem, după 30 de ani, cu aceleași ținte primordiale: perfecțiunea juridică și formarea de avocați care să ne împărtășească pasiunea, valorile și viziunea”
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





