Salonul Imobiliar Bucureşti: Ofertă de peste 10.000 de apartamente la preţuri între 35.000 şi un milion de euro
19 Noiembrie 2019 AGERPRES
În timp ce vechiul stoc locativ nu mai corespunde nevoilor şi standardelor noilor generaţii, proprietarii de apartamente vechi încep să simtă presiune pentru scăderea preţurilor, clienţii orientându-se tot mai mult către ansamblurile noi de locuinţe.
Peste 10.000 de apartamente, cu preţuri cuprinse între 35.000 de euro şi un milion de euro, fac parte din oferta expozanţilor la cea de-a şaptea ediţie a Salonului Imobiliar Bucureşti, care începe vineri, 22 noiembrie, la Palatul Parlamentului.
"Salonul Imobiliar Bucureşti a ajuns la a şaptea ediţie, devenind cel mai mare târg de profil, cu o ofertă de peste 10.000 de apartamente. Evenimentul s-a poziţionat drept un mall de oferte rezidenţiale, cu produse pentru toate gusturile şi buzunarele: la această ediţie, preţul celui mai accesibil apartament pleacă de la 35.500 euro pentru o garsonieră, în timp ce segmentul de lux este prezent cu oferte de apartamente şi penthouse-uri în zona centrală şi de nord, ce ajung până la un milion de euro", susţin organizatorii.
"Salonul Imobiliar Bucureşti a ajuns la a şaptea ediţie, devenind cel mai mare târg de profil, cu o ofertă de peste 10.000 de apartamente. Evenimentul s-a poziţionat drept un mall de oferte rezidenţiale, cu produse pentru toate gusturile şi buzunarele: la această ediţie, preţul celui mai accesibil apartament pleacă de la 35.500 euro pentru o garsonieră, în timp ce segmentul de lux este prezent cu oferte de apartamente şi penthouse-uri în zona centrală şi de nord, ce ajung până la un milion de euro", susţin organizatorii.
În timp ce vechiul stoc locativ nu mai corespunde nevoilor şi standardelor noilor generaţii, proprietarii de apartamente vechi încep să simtă presiune pentru scăderea preţurilor, clienţii orientându-se tot mai mult către ansamblurile noi de locuinţe.
"În contextul problemelor apărute cu principalul furnizor de apă caldă şi încălzire în sistem centralizat, dar şi inerentelor dezavantaje ale unui stoc învechit de locuinţe, cererea în Bucureşti pentru apartamente noi este în creştere", a declarat Dora Pătraşcu, PR Manager Salonul Imobiliar Bucureşti, adăugând că ştirea despre falimentul RADET probabil va genera o cerere clară pentru noile ansambluri, care au finalizat apartamente în această toamnă.
Potrivit organizatorilor, în timp ce pentru generaţia Y (cei născuţi în perioada 1983-2000) sunt importante designul şi stilul de viaţă sănătos, pentru generaţia Z (tinerii născuţi după 2000, care intră acum pe piaţa forţei de muncă) contează conectivitatea şi flexibilitatea. Astfel, principalele criterii de selecţie a noilor proprietăţi sunt: zonă bine deservită de mijloace de transport în comun şi accesul facil la numeroase facilităţi - zone verzi, şcoli, spitale, pieţe şi magazine; arhitectură contemporană şi design funcţional: apartamente compartimentate eficient, cu spaţii de depozitare suficiente; flexibilitate: tinerii sunt dispuşi să investească în achiziţia unui nou apartament, dacă respectiva proprietate poate fi mai apoi revândută uşor, în cazul în care proprietarii decid să se mute într-un alt oraş.
Salonul Imobiliar Bucureşti face parte din portofoliul K Group, un consorţiu de companii active în domeniul organizării de evenimente, cu o cifră de afaceri anuala cumulată pe grup de 2,5 milioane euro.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 19477 / 20845 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Client Choice by Lexology: Ioana Racoți (ZRVP), Adina Chilim Dumitriu (NNDKP), Octavian Adam (GNP), printre cei șapte profesioniști care se diferențiază prin calitatea relației cu clientul și capacitatea de a adăuga valoare reală afacerii acestuia | Cine sunt avocații români pentru care nominalizările au venit exclusiv de la corporate counsels, într-o procedură ce nu poate fi influențată și care sunt ariile de practică în care excelează
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





