ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Sibiul, primul judeţ care va avea o agenţie de atragere a investiţiilor după modelul celei de la Viena

29 Septembrie 2022   |   Agerpres

Noua structură va funcţiona în cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu şi va fi finanţată cu 100.000 de euro, fonduri europene obţinute prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă.

 
 
Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNÎPMM), Florin Jianu, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că Sibiul este primul judeţ din România care va avea, cel târziu în 2023, o agenţie de atragere a investiţiilor, după modelul celei de la Viena (Austria).
 
Noua structură va funcţiona în cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu şi va fi finanţată cu 100.000 de euro, fonduri europene obţinute prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă.
 
"Acest proiect s-a întâmplat la Sibiu şi mai avem un proiect la Bucureşti. Am ţinut ca (...) primul proiect să fie la Sibiu şi Sibiul să dea tonul. Nu numai că este în top în ceea ce înseamnă infrastructura de afaceri şi un mediu de afaceri prietenos în Sibiu, dar şi pentru că este o administraţie care colaborează în mod consistent cu mediul de afaceri, cu mediul privat", a declarat Florin Jianu.
 
Potrivit lui Jianu, vineri se va lansa şi Bucureşti Business Agency, a doua astfel de structură dezvoltată de CÎPMM printr-un proiect similar.
 
"Aşa cum spuneam, noi avem două proiecte, avem unul şi la Bucureşti, dar pe acesta îl vom lansa mâine (vineri n.r.), am început cu Sibiul, să dăm tonul aici, la Sibiu, pentru că (...) eu sunt un suporter a ceea ce înseamnă descentralizarea", a explicat Florin Jianu.
 
Sibiu Business Agency îşi propune să atragă investiţii în judeţul Sibiu şi să promoveze exportul pentru firmele locale, potrivit lui Jianu. Astfel, firmele locale care vor apela la Sibiu Business Agency vor beneficia în mod gratuit de promovare în vederea realizării de exporturi, a declarat preşedintele CNÎPMM.
 
"Firme cu capital străin sunt aproximativ 10% din totalul firmelor prezente în Sibiu, ceea ce este un lucru îmbucurător. adică vorbim de 2.315 firme cu capital străin, dintr-un total de 26.000 de persoane juridice", a explicat Florin Jianu.
 
Prezentă la conferinţa de presă, preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, a explicat că această agenţie din cadrul instituţiei pe care o conduce va colabora atât cu mediul de afaceri, cât şi cu celelalte instituţii publice, dar şi cu camerele de comerţ.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6477 / 17596
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a asistat PragmaGO la intrarea pe piața din România prin achiziția Omnicredit. Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Ianita Țui (Counsel)
Andreea Zvâc face un pas înainte în carieră și devine Partener în cadrul biroului Wolf Theiss din București | Bryan W. Jardine (Managing Partner): Promovarea sa reflectă nu numai contribuțiile profesionale remarcabile la dezvoltarea departamentului său, ci și rolul semnificativ în consolidarea poziției generale a firmei pe piața din România
Bondoc & Asociații a asistat TDI Renewables, unul dintre principalii actori în domeniul dezvoltării regenerabile, într-o restructurare internațională
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of legal - Farmexim: „Când ești managerul unei echipe de legal, rolul nu se rezumă doar în a asigura îndeplinirea sarcinilor, ci este de fapt mai mult orientat spre partea umană. Cresc echipe, cresc oameni de niște ani buni și nu există satisfacție mai mare ca atunci când vezi transformarea acestora, acolo unde există ‘sămânța dorinței de a evolua ’ ”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Avansul cheltuielilor arbitrale (Powered by ZRVP)
„The Lawyer European Awards 2024”| Patru firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: South Eastern Europe” | Popescu & Asociații și TZA, pe lista scurtă a premianților. ZRVP, pentru a treia oară în ultimii cinci ani, printre finaliștii secțiunii ”European litigation team of the year”
Rising Stars | Tudor Bonifate, primul admis la Facultatea de Drept și mai apoi șef de promoție în 2022, cu media 10, a ales să profeseze ca avocat la Țuca Zbârcea & Asociații: ”Învăț permanent – de la avocații care mă coordonează, de la colegii mei avocați, de la profesorii cu care am șansa de a colabora la facultate, de la studenții mei. Cred că avocatura mă face un profesor mai bun, după cum profesoratul mă face un avocat mai bun”
Încă un spin-off în piața avocaturii | Luminița Popa și Miruna Suciu, fondatoarele Suciu Popa, o iau pe drumuri diferite. Popa Legal se va focusa pe practica de arbitraj, iar Suciu Partners anunță consolidarea echipei
Țuca Zbârcea & Asociații apără interesele statului român în litigiul inițiat de Damen Holding la Curtea de Arbitraj de la Viena | Legea 187 ̸ 2023 referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a pus pe butuci modelul de cooperare cu investitorul olandez la Damen Shipyards Mangalia SA, o companie în care statul deține 51%, prin Șantierul Naval 2 Mai SA. Pierderea litigiului antrenează plata unor ”despăgubiri semnificative”
Mușat & Asociații intră în arbitrajul ICSID inițiat de bulgarii de la Eurohold și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons și DGKV. Reclamanții și-au ales un arbitru din Anglia
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocați stagiari
LegiTeam | Mitel & Asociatii caută avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...