ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Studiu Deloitte Legal | Companiile din România se așteaptă la creșterea numărului de insolvențe și de litigii legate de siguranța datelor cu caracter personal și de protecția consumatorilor

28 Februarie 2023   |   BizLawyer

Din punctul de vedere al controverselor fiscale, cei mai mulți participanți se așteptă la creșterea activității de litigii în zona impozitului pe profit (49%), a disputelor comerciale legate de repartizarea poverii fiscale între entități private (49%) și în zona impozitului pe venit (41%). În aceste cazuri, procentele sunt similare cu cele înregistrate la nivel global.

 
 
Siguranța datelor cu caracter personal și protecția consumatorilor sunt domeniile de reglementare care prezintă cel mai mare potențial de creștere a activității de litigii în următorii trei ani, susțin 64%, respectiv 59% dintre companiile românești participante la studiul Deloitte Legal New Roads to Dispute Resolution, realizat cu sprijinul publicației internaționale de business Euromoney la nivel global, inclusiv în România. În ambele cazuri, procentele sunt mult mai ridicate decât cele înregistrate la nivel global, respectiv 48% și 40%.

Totodată, studiul evidențiază faptul că există domenii în care, deși riscul de litigii este moderat în prezent, potențialul de creștere în următorii trei ani este semnificativ, cum ar fi insolvențele (diferența dintre cei care se așteaptă la o creștere în acest domeniu și cei care estimează scădere fiind de 47 de puncte procentuale), securitatea cibernetică (+32%) sau fiscalitatea (+27%). Nu în ultimul rând, aproximativ un sfert dintre respondenți au indicat litigiile colective şi de volum ca fiind o zonă de îngrijorare, ceea ce o situează pe locul al patrulea în topul subiectelor de risc în viziunea companiilor din România.

Din punctul de vedere al controverselor fiscale, cei mai mulți participanți se așteptă la creșterea activității de litigii în zona impozitului pe profit (49%), a disputelor comerciale legate de repartizarea poverii fiscale între entități private (49%) și în zona impozitului pe venit (41%). În aceste cazuri, procentele sunt similare cu cele înregistrate la nivel global. 

Utilizarea soluțiilor digitale în activitatea legată de litigii este considerată benefică de majoritatea companiilor din România – 78% din acestea investesc deja în digitalizarea acestui domeniu, iar 68% susțin că inteligența artificială și sistemele de automatizare a proceselor prin roboți software (Robotic Process Automation – RPA) ajută la reducerea semnificativă a timpului și a costurilor alocate gestionării litigiilor (vs. 58% media globală). Totodată, rezultatele litigiilor devin mai predictibile odată cu implementarea unor astfel de soluții (53%, similar cu media globală), iar tehnologia blockchain facilitează furnizarea unor probe relevante în cadrul disputelor (56%, similar cu media globală), susțin participanții la studiu. Pe de altă parte, doar 29% se așteaptă ca inteligența artificială și sistemele RPA să înlocuiască, chiar și parțial, avocații specializați în litigii (comparativ cu 52% la nivel global).

În ceea ce privește atitudinea companiilor românești față de sistemul de justiție, studiul indică o creștere de 6% a încrederii în tribunalele arbitrale locale și de 3% în tribunalele arbitrale internaționale și în Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

„Suntem recunoscători pentru interesul extrem de mare exprimat de companiile din România în legătură cu studiul nostru privind managementul litigiilor, care a generat un număr de răspunsuri ce permite cristalizarea specificului local (față de rezultatele globale) şi care, totodată, confirmă că modul de gestionare a disputelor reprezintă o prioritate şi pentru mediul de business din țara noastră. Pe lângă identificarea principalelor preocupări ale clienților, studiul arată că utilizarea soluțiilor digitale și implicarea experților non-juridici reprezintă priorități în legătură cu gestionarea litigiilor, ceea ce indică o maturizare şi o sofisticare a mecanismelor de soluționare a disputelor din România”, a declarat Mihnea Galgoțiu-Săraru, Partener Reff & Asociații | Deloitte Legal, liderul practicii de litigii administrative, comerciale și arbitraje.

„Deși contextul pandemic a generat o temporizare a controverselor fiscale, pe fondul măsurilor de limitare sau de amânare a controalelor, observăm totuși că acestea reprezintă una dintre cele mai importante zone de litigii preconizate de companiile care activează în România pentru anii următori. De altfel, consultanții fiscali au fost identificați de majoritatea respondenților ca fiind printre cei mai relevanți specialiști non-juridici la care companiile apelează în litigiile în care sunt implicate”, a declarat Mircea Farcău, Managing Associate, Reff & Asociații | Deloitte Legal.

Conform studiului, principalele motive pentru care companiile din România apelează la consultanți externi pentru soluționarea litigiilor constau în accesul la servicii specializate, inclusiv soluții digitale de consultanță în domeniul taxelor și nu numai, și la experți din domenii conexe (44%), lipsa resurselor interne (33%) sau expertiza limitată în domeniu (25%).

Studiul Deloitte Legal „New Roads to Dispute Resolutiona fost realizat în rândul a peste 550 de directori responsabili cu coordonarea activităților financiare, fiscale sau juridice, din companii din întreaga lume, dintre care mai mult de 10% sunt din România. Cei mai mulți respondenți sunt din Europa, respectiv 79%.

Practicile de litigii fiscale și non-fiscale din cadrul Reff & Asociații | Deloitte Legal cuprind peste 20 de avocaţi şi beneficiază de colaborarea cu profesioniști din toate ariile de practică din cadrul reţelei Deloitte, inclusiv consultanţi fiscali şi financiari, experți tehnici şi în soluţii de digitalizare, acoperă toate tipurile de proiecte de litigii din mediul de afaceri, de la cauze fiscale, la dispute comerciale şi administrative.   

Echipa multidisciplinară formată din avocați specializați în litigii fiscale din cadrul Reff & Asociații | Deloitte Legal și consultanți fiscali din cadrul Deloitte România a fost recunoscută cu cea mai înaltă distincție pentru România la categoria Tax Disputes, în cadrul ediției din 2022 a Premiilor pentru Fiscalitate acordate de prestigioasa publicație de specialitate International Tax Review (ITR). În același timp, patru membri ai echipei, respectiv Mihnea Galgoțiu-Săraru, Partener la Reff & Asociații | Deloitte Legal, Vlad Boeriu, Partener Coordonator Servicii Fiscale și Juridice, Dan Bădin, Partener, și Ciprian Gavriliu, Partener, Deloitte România, sunt menționați printre cei mai apreciați profesioniști în dispute fiscale (Highly regarded in Tax Controversy) în ghidul World Tax 2023 realizat anual de ITR.


Reff & Asociații | Deloitte Legal, una dintre cele mai importante societăți de avocați din România, oferă servicii ce acoperă domeniile financiar-bancar, concurență, dreptul muncii, energie și mediu, insolvență, consultanță juridică de management, litigii, drept societar, fuziuni și achiziții, sectorul public și drept imobiliar. Reff & Asociații reprezintă România în rețeaua globală Deloitte Legal, care are peste 2.500 de avocați în 80 de țări.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3862 / 16760
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...