ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Studiu EY: 67% dintre români apreciază ca importante standardele de integritate instituţională în organizaţia în care lucrează

14 Februarie 2022   |   Agerpres

La nivel global, mai bine de jumătate (55%) dintre angajaţii şi liderii unor companii sunt de părere că standardele de integritate instituţională au rămas la fel sau s-au deteriorat în ultimele 18 luni.

 
 
Peste două treimi (67%) dintre angajaţii şi liderii români consideră foarte important ca organizaţia lor să funcţioneze la standarde de integritate instituţională, reiese din ediţia 2022 a studiului EY Global Integrity Report, publicată luni de EY România.
 
La nivel global, mai bine de jumătate (55%) dintre angajaţii şi liderii unor companii sunt de părere că standardele de integritate instituţională au rămas la fel sau s-au deteriorat în ultimele 18 luni.
 
În timp ce un procent record dintre respondenţi (97%) consideră că integritatea este importantă în organizaţia lor, 41% au declarat că pandemia COVID-19 face mai dificilă desfăşurarea activităţii într-un mod integru.
 
Potrivit sursei citate, în ultimele 12 luni, au existat investiţii mai mari în iniţiative de integritate şi conformitate, astfel: 53% dintre organizaţiile respondente au un cod de conduită implementat, faţă de 47% în urmă cu 18 luni. De asemenea, există o creştere a numărului de programe de pregătire, 46% dintre companii oferind instruire periodică cu privire la cerinţele legale sau profesionale de interes, faţă de 38% în 2020.
 
Cu toate acestea, studiul evidenţiază că această majorare a investiţiilor nu este comunicată într-un mod eficace, iar conducerea organizaţiei supralicitează frecvent eficacitatea programelor de integritate instituţională. De exemplu, în timp ce 60% dintre respondenţii membri în consilii de administraţie au declarat că organizaţia lor a comunicat frecvent în ultimele 19 luni importanţa unei conduite integre, mai puţin de o treime dintre respondenţii salariaţi (30%) îşi amintesc să fi văzut comunicări pe această temă.
 
În România, 67% dintre persoanele care au participat la sondaj consideră că este foarte important să poată demonstra că organizaţia lor funcţionează într-un mod integru, uşor peste media din Europa de Est (65%). În acelaşi timp, 75% dintre respondenţi au indicat că publicul larg din România are aşteptări mai mari decât înainte cu privire la modul în care oamenii trebuie să se comporte la locul de muncă.
 
Majoritatea celor chestionaţi (52%) subliniază că standardele de integritate s-au îmbunătăţit în România în ultimele 18 luni, 45% susţin că au rămas la fel, în timp ce doar 3% cred că s-au înrăutăţit.
 
Pe de altă parte, 23% dintre respondenţi au declarat că ar fi dispuşi să se angajeze în diferite forme de abatere (precum falsificarea înregistrărilor financiare, angajarea într-un comportament lipsit de etică, oferirea/acceptarea de mită sau inducerea în eroare a unor părţi externe, cum ar fi auditorii sau autorităţile de reglementare), dacă acest lucru ar însemna să îşi îmbunătăţească propria carieră sau remuneraţie.
 
Raportul EY evidenţiază faptul că un domeniu de îmbunătăţire clară ar fi zona de avertizare, deoarece doar 62% dintre respondenţi consideră că pot raporta în siguranţă fapte greşite, fără a fi supuşi unor represalii. Comparativ, în ţările mai dezvoltate, 69% dintre respondenţi se simt în siguranţă să raporteze abateri.
 
În acest sens, aproape două treimi (63%) din persoanele intervievate în România declară că nu au raportat niciodată probleme de comportament necorespunzător, fie că este vorba despre management sau printr-o linie telefonică dedicată (cu o pondere de sub media est-europeană, de 67%). Totuşi, 36% dintre respondenţi au avut suspiciuni de abateri, dar nu au raportat acest lucru, iar 58% dintre cei care au raportat abateri s-au simţit supuşi unor presiuni să nu raporteze. În plus, chiar dacă raportarea a avut loc în mod corespunzător, doar o minoritate dintre respondenţi (49%) consideră că întreprinderile lor au luat măsuri împotriva angajaţilor care au încălcat standardele de integritate.
 
Peste jumătate dintre români (56%) susţin că pandemia Covid-19 a îngreunat desfăşurarea activităţii de către organizaţii într-un mod integru.
 
Studiul EY a fost realizat de către cercetătorii din cadrul agenţiei globale de cercetare de piaţă Ipsos Mori, în perioada iunie - septembrie 2021, pe un eşantion de 4.762 de respondenţi (membri ai consiliilor de administraţie, membri din conducerea superioară, manageri şi angajaţi dintr-un eşantion format din cele mai mari organizaţii şi instituţii publice) din 54 de ţări şi teritorii, inclusiv România.
 
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 312.250 de angajaţi în peste 700 de birouri în 150 de ţări şi venituri de aproximativ 40 miliarde de dolari, în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2021.
 
Prezentă în România din anul 1992, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale, are peste 800 de angajaţi şi birouri deschise în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 11621 / 19881
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Banking & Finance | Echipa Popovici Nițu Stoica & Asociații, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica, a acordat consultanță Grupului La Fântâna pentru accesarea unei finanțări sindicalizate de 70 milioane euro, menită să susțină activitatea curentă și dezvoltarea businessului
Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
BSMP - Bohâlțeanu și Asociații a asistat UNIGEA România în contractarea unei finanțări de 30,25 milioane EUR pentru dezvoltarea unui proiect solar de referință de 85 MW în Arad. Echipă pluridisciplinară, coordonată de partenerii Daniela Milculescu și Ionuț Bohâlțeanu, într-un efort multijurisdicțional ce a reunit investitori și consultanți cheie din patru țări
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Kinstellar are un nou Office Managing Partner în București | Iustinian Captariu a preluat managementul biroului de la Victor Constantinescu, cel care a condus echipa locală timp de șase ani, cu rezultate remarcabile. Kristóf Ferenczi, Firm Managing Partner: ”Numirea lui Iustinian face parte din programul nostru de planificare a succesiunii, un element esențial pentru a asigura creșterea și succesul continuu al Kinstellar”
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...