ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Studiu EY: Criza costului vieții anticipează o vânătoare de promoții pentru cumpărăturile de sărbători, deși consumatorii sunt tot mai sceptici cu privire la valoarea reală a reducerilor

11 Noiembrie 2024   |   BizLawyer

• 69% dintre consumatorii globali profită de reducerile speciale, precum cele de Singles Day și Black Friday • 64% se îndoiesc de valoarea reală a unei reduceri/promoții și 58% constată că articolele pe care le doresc nu sunt la promoție • 45% dintre consumatorii globali sunt îngrijorați că nu vor putea acoperi cheltuielile de sărbători, iar jumătate dintre ei apelează la împrumuturi sau carduri de credit pentru a le finanța

 
 
Consumatorii continuă să dea dovadă de entuziasm pentru promoțiile de sezon în contextul adâncirii crizei globale a costului vieții, care îi determină să caute mai multe oferte în încercarea de a valorifica la maximum veniturile de care dispun. În pofida popularității reducerilor, în rândul vânătorilor avizați de promoții crește sentimentul de neîncredere în ceea ce privește valoarea reală a reducerii sau a ofertei, potrivit celui mai recent studiu EY referitor la cumpărăturile de sărbători, EY Holiday Shopping Survey.

Studiul a sondat opiniile și atitudinile a 13.000 de consumatori din toată lumea cu privire la apropiatul sezon al promoțiilor de sărbători. 69% dintre respondenți au declarat că profită de evenimente de reduceri, precum Singles Day și Black Friday și le așteaptă cu interes (procentajul crește la 76% în cazul respondenților cu vârsta de până în 27 de ani și la 79% în cazul respondenților care au copii). Cu toate acestea, aproape două treimi (64%) dintre consumatorii intervievați sunt sceptici cu privire la promoțiile din perioada sărbătorilor, având îndoieli despre valoarea reală a reducerilor, iar un număr similar (58%) de respondenți constată că articolele pe care doresc să le cumpere nu sunt incluse în promoție.


Respondenții menționează presiunea existentă asupra veniturilor disponibile, 45% dintre ei fiind îngrijorați cu privire la capacitatea lor de a putea acoperi cheltuielile aferente acestui sezon de sărbători, procent care crește la 49% în cazul consumatorilor din Generația Z (cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani), în timp ce 57% intenționează să profite de reduceri din cauza situației lor financiare.

Reducerile încep devreme, dar vor face cumpărături consumatorii?

Reflectând concurența acerbă de pe piață, promoțiile de sărbători au început mai devreme în acest an, multe companii lansând campaniile de reduceri de sezon încă din septembrie sau octombrie. În pofida acestui fapt, mai mult de jumătate dintre consumatorii intervievați la nivel global (52%) au declarat că vor începe să își cheltuiască bugetul de sărbători mai târziu.

Făcând o comparație între țări, datele sugerează că mulți consumatori sunt optimiști că vor apărea oferte mai bune, pe măsură ce se derulează campaniile de reduceri de sezon și comercianții devin tot mai motivați să scape de stocuri pentru a se pregăti pentru noul an. De fapt, șase din 10 consumatori respondenți au declarat că vor cumpăra anul acesta numai produse aflate la reducere sau oferite în cadrul unor promoții, iar 67% urmăresc în mod activ ofertele de pe piață pentru a obține cele mai bune oferte posibile, acest procent crescând la 73% în cazul consumatorilor cu copii.

Sunt cheltuielile impulsive de domeniul trecutului?

Consumatorii sunt, de asemenea, mai calculați cu privire la momentul și modul în care cheltuiesc, ceea ce reflectă în cazul multora preocupările legate de cheltuielile de sărbători. Patru din cinci (41%) dintre cei intervievați vor apela la împrumuturi sau carduri de credit pentru a-și finanța cheltuielile, iar soluțiile de tipul „cumperi acum, plătești mai târziu” vor fi o modalitate din ce în ce mai importantă de amânare a costurilor cu cumpărăturile, atât online, cât și în magazinele fizice.

Tot mai mulți consumatori se declară hotărâți să fie mai chibzuiți în cheltuirea banilor în acest an. În general, aceștia sunt mai interesați să cumpere articole care să ofere valoare și după încheierea sezonului. De exemplu, 34% dintre respondenți intenționează să cheltuiască mai mult pe tehnologie și 58% intenționează să refolosească decorațiunile de sărbători de anul trecut. De asemenea, aceștia sunt mai cumpătați în privința bugetelor lor de sărbători, de exemplu renunțând la mâncărurile și băuturile de sărbători care par puțin prea pretențioase.

În cazul multor consumatori, comportamentul în materie de cumpărături de sărbători nu are nimic de-a face cu vânătoarea de oferte. De exemplu, 48% dintre consumatorii respondenți la nivel mondial au declarat că, dacă găsesc cadoul ideal, îl vor achiziționa, indiferent dacă este la reducere sau nu.

Georgiana Iancu (foto), Partener, coordonator al practicii de Impozite indirecte și liderul sectorului de Retail şi Produse de Consum, EY România: „În contextul actualei crize a costului vieții, consumatorii devin din ce în ce mai prudenți și sceptici în privința valorii reale a reducerilor și promoțiilor. Observăm o schimbare semnificativă în comportamentul de cumpărare, unde accentul se pune pe găsirea celor mai bune oferte și pe maximizarea valorii fiecărei sume cheltuite. În ciuda entuziasmului pentru evenimentele de reduceri, consumatorii sunt mai calculați și mai atenți la autenticitatea ofertelor. Este esențial ca retailerii să răspundă acestor așteptări prin transparență și oferte reale, pentru a câștiga încrederea și loialitatea consumatorilor”.

Fragmentare festivă: găsirea unui echilibru între magazinele fizice, comerțul digital și logistică

Studiul arată că magazinele fizice sunt în continuare locul unde majoritatea consumatorilor respondenți (68%) intenționează să își facă cumpărăturile în acest sezon de sărbători. Mulți consumatori doresc să vadă, să atingă și să interacționeze fizic cu un produs înainte de a face o achiziție. În această privință, magazinele oferă un nivel de încredere care este greu de reprodus în spațiul digital.

Cu toate acestea, experiența digitală evoluează rapid, iar consumatorii abili și avizați sunt dispuși să facă trecerea de la un canal la altul pentru a beneficia de oferta ideală.

Preferințele Generației Z prefigurează viitorul: cadouri pentru sine și cumpărarea de produse durabile și second-hand

Consumatorii tineri vor fi, probabil, cei mai activi cumpărători în acest sezon de sărbători. De fapt, aproximativ 40% dintre respondenții din Generația Z intenționează să își sporească cheltuielile în aproape toate categoriile, de la îmbrăcăminte, la tehnologie și experiențe.

Generațiile mai tinere acordă prioritate produselor care sunt organice sau sunt obținute în mod durabil, ei căutând în mod activ, mai mult decât oricare altă generație, mărcile armonizate cu valorile lor. Mai bine de o treime dintre respondenții din Generația Z (35%) intenționează să cumpere articole second-hand drept cadouri, fie pentru a-și conserva bugetul, fie pentru a investi în produse de calitate mai înaltă pe care nu și le-ar permite dacă ar fi noi. Unele mărci deja valorifică această tendință înființând sau investind mai mult în platforme de revânzare a propriilor produse.  

Una dintre oportunitățile pe care le au companiile în acest sezon de sărbători este să satisfacă așteptările Generației Z în materie de confort. Există o probabilitate mai mare ca membrii acestei generații să aprecieze opțiunile mai rapide, transportul gratuit și intervalele de livrare flexibile, comparativ cu celelalte generații. De exemplu, 40% dintre respondenții din Generația Z apreciază livrarea în două ore sau în aceeași zi, comparativ cu doar 25% dintre cei din grupa de vârstă 60-65 de ani.

Deși aceste așteptări sunt dificil de satisfăcut într-un mod în care să fie și profitabil, acestea reprezintă în același timp și oportunități. Aproape jumătate dintre respondenții din Generația Z au declarat că ar achiziționa ceva pentru sine, atunci când fac cumpărături online pentru a atinge un prag valoric pentru transport gratuit, comparativ cu 35% dintre respondenții în vârstă de peste 60 de ani. Companiile care își adaptează pragurile valorice pentru transport gratuit ținând cont de acest aspect pot stimula achiziții suplimentare și își pot spori marjele de profit.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3819 / 21769
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
Avocații KPMG Legal – Toncescu și Asociații, implicați într-un proiect de autorizare complexă pe piața serviciilor de plată, prin care Mobile Distribution devine instituție de plată
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
KPMG integrează Claude în activitatea globală și deschide accesul la AI pentru peste 276.000 de angajați | AI-ul generativ intră în zona operațională a serviciilor profesionale, începând cu tax, legal, private equity și cybersecurity
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
Meet the Professionals | Cum se construiește drumul spre parteneriat într-o firmă de top și ce presupune noul statut → De vorbă cu Rebecca Marina, Filip & Company, despre ”rolul cameleonic” al unui partener și responsabilitatea discretă din spatele fiecărui mandat complex: ”Succesul nu este definit doar de finalizarea formală a tranzacției, ci de calitatea relațiilor pe care le lași în urma ta”
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...