ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Sume suplimentare de aproape 54 milioane lei datorate bugetului, stabilite în baza analizei datelor din Sistemul RO e-Transport

07 Februarie 2025   |   Agerpres

Pentru respectarea prevederilor cadrului legal RO e-Transport, dar şi pentru combaterea activităţilor ilicite de transport a bunurilor fără documente de provenienţă legală, activitatea de monitorizare şi control desfăşurată de ANAF-DGAF va continua în perioada următoare, atât în proximitatea punctelor de acces în/din România, cât şi pe principalele drumuri şi noduri rutiere din interiorul României, avertizează ANAF.

 
 
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) a aplicat, în ianuarie 2025, sancţiuni contravenţionale totale de 1,488 milioane de lei în urma unor acţiuni de control efectuate în proximitatea punctelor de acces în/din România asupra unor vehicule de transport marfă şi, totodată, au stabilit sume suplimentare datorate bugetului de stat în valoare de 53,764 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al ANAF, remis vineri AGERPRES, aderarea României la Spaţiul Schengen a generat pentru administraţia fiscală o serie de noi provocări în ceea ce priveşte respectarea obligaţiilor utilizatorilor de a declara în Sistemul RO e-Transport date despre bunurile transportate internaţional, conform prevederile OUG nr. 41/2022 cu modificările şi completările ulterioare, prin renunţarea la controlul sistematic, instituţionalizat, efectuat în punctele de trecere a frontierei de stat.


"Cu toate acestea, demersurile anterioare întreprinse la nivelul administraţiei fiscale pentru operaţionalizarea Sistemului RO e-Transport, precum şi eforturile de declarare anticipată realizate la nivelul mediului de afaceri a permis administraţiei să absoarbă cu uşurinţă şocul renunţării la controalele fizice asupra mijloacelor de transport bunuri în punctele de trecere a frontierei de stat, prin implementarea unei metode selective de control ce se aplică pe drumurile publice şi spaţiile de servicii situate în proximitatea graniţelor cu statele membre UE învecinate. Astfel, utilizând sistemele de camere de luat vederi cu recunoaştere a numerelor de înmatriculare ale vehiculelor care intră/ies în/din România, coroborat cu datele declarate anticipat de utilizatori prin Sistemul RO e-Transport, sistemul informatic dezvoltat alertează în mod operativ echipele mobile de control ale DGAF", explică reprezentanţii instituţiei.

Din punct de vedere operaţional, echipele mobile de control sunt dotate cu autospeciale inscripţionate ANAF - Antifraudă, dotate cu mijloace acustice şi vizuale necesare pentru identificarea mijloacelor de transport vizate de sistemul informatic, interceptarea dinamică şi îndrumarea/însoţirea acestora în spaţiile de parcare/servicii în care sunt amenajate zone speciale de control.

Autospecialele ANAF-DGAF sunt constituite ca birouri mobile în care inspectorii antifraudă au la dispoziţie mijloacele IT necesare pentru a accesa la distanţă bazele de date ANAF, precum şi alte mijloace tehnice necesare controlului în trafic.

"În raport cu cele prezentate, la nivelul lunii ianuarie 2025, DGAF a efectuat în proximitatea punctelor de acces în/din România acţiuni de control constând în verificarea a 5.275 vehicule de transport marfă ceea ce reprezintă 3,61% din traficul monitorizat. Cu ocazia controalelor antifraudă desfăşurate în mod operativ au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.487.500 lei şi s-a dispus confiscarea contravalorii bunurilor de 612.727 lei. Totodată, urmare analizei de risc a datelor din Sistemul RO e-Transport au fost iniţiate acţiuni specifice de control antifraudă prin care au fost stabilite sume suplimentare datorate bugetului de stat în valoare de 53.763.644 lei", se menţionează în comunicat.

Pentru respectarea prevederilor cadrului legal RO e-Transport, dar şi pentru combaterea activităţilor ilicite de transport a bunurilor fără documente de provenienţă legală, activitatea de monitorizare şi control desfăşurată de ANAF-DGAF va continua în perioada următoare, atât în proximitatea punctelor de acces în/din România, cât şi pe principalele drumuri şi noduri rutiere din interiorul României, avertizează ANAF.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3034 / 21465
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...