Agricover Holding SA își anunță intenția de listare la Bursa de Valori București
11 Aprilie 2023 BizLawyer
Oferta va consta într-o ofertă publică adresată investitorilor de retail și instituționali din România și o ofertă destinată investitorilor eligibili din afara României, în conformitate cu prevederile Prospectului.
Agricover Holding SA un jucător proeminent în piața de agribusiness din România, își anunță intenția de a desfășura o Ofertă Publică Inițială. Oferta va include un număr maxim de 145.436.236 acțiuni noi, ordinare, emise de Companie ca parte a unei majorări a capitalului social, precum și până la 800.622.551 acțiuni ordinare existente, deținute de actualii acționari ai Companiei, domnul Jabbar Kanani și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Oferta va avea loc după aprobarea prospectului de ofertă de către Autoritatea de Supraveghere Financiară din România.
„De-a lungul a două decenii, Agricover a fost un susținător consecvent al fermierilor, oferindu-le acces la inputuri agricole, soluții de finanțare și digitalizare emergentă, care promovează practicarea unei agriculturi sustenabile și responsabile la nivelul României. Angajamentul nostru ferm față de principiile solide de guvernanță corporativă, managementul pragmatic și prudent, transparență și responsabilitate ne-a ajutat să devenim un jucător proeminent în sectorul agricol românesc. În ciuda faptului că ne-am confruntat cu provocări fără precedent în ultimii ani, Agricover a furnizat în mod constant rezultate financiare îmbunătățite și a crescut cota de piață pe care o deține. Ca parte a strategiei noastre de dezvoltare durabilă și în concordanță cu ambiția noastră de a defini agricultura de mâine, suntem încântați să anunțăm intenția noastră de a lista Agricover la Bursa de Valori București. Având la bază succesul emisiunii noastre de obligațiuni în valoare de 40 de milioane de euro din anul 2021, obiectivul nostru este să atragem în continuare capital pentru dezvoltare și noi investitori, care sa se alăture parcursului nostru către succes”, a declarat Jabbar Kanani, Președintele Consiliului de Administrație al Agricover Holding.
„De-a lungul a două decenii, Agricover a fost un susținător consecvent al fermierilor, oferindu-le acces la inputuri agricole, soluții de finanțare și digitalizare emergentă, care promovează practicarea unei agriculturi sustenabile și responsabile la nivelul României. Angajamentul nostru ferm față de principiile solide de guvernanță corporativă, managementul pragmatic și prudent, transparență și responsabilitate ne-a ajutat să devenim un jucător proeminent în sectorul agricol românesc. În ciuda faptului că ne-am confruntat cu provocări fără precedent în ultimii ani, Agricover a furnizat în mod constant rezultate financiare îmbunătățite și a crescut cota de piață pe care o deține. Ca parte a strategiei noastre de dezvoltare durabilă și în concordanță cu ambiția noastră de a defini agricultura de mâine, suntem încântați să anunțăm intenția noastră de a lista Agricover la Bursa de Valori București. Având la bază succesul emisiunii noastre de obligațiuni în valoare de 40 de milioane de euro din anul 2021, obiectivul nostru este să atragem în continuare capital pentru dezvoltare și noi investitori, care sa se alăture parcursului nostru către succes”, a declarat Jabbar Kanani, Președintele Consiliului de Administrație al Agricover Holding.
Oferta va consta într-o ofertă publică adresată investitorilor de retail și instituționali din România și o ofertă destinată investitorilor eligibili din afara României, în conformitate cu prevederile Prospectului. În urma aprobării Prospectului de către ASF și a încheierii cu succes a Ofertei, Agricover intenționează să solicite admiterea la tranzacționare a acțiunilor pe piața reglementată operată de Bursa de Valori București („BVB”). WOOD & Company Financial Services, a.s acționează în calitate de Coordonator Global Unic și Bookrunner pentru Ofertă. S.S.I.F. TRADEVILLE S.A. acționează ca Agent de Retail pentru Ofertă.
ASPECTE CHEIE ALE OFERTEI PUBLICE PLANIFICATE
• Oferta va cuprinde o majorare a capitalului social de până la 145.436.236 acțiuni noi și o vânzare de până la 800.622.551 acțiuni existente. Acționarii vânzători sunt BERD, care va vinde până la 189.071.146 acțiuni existente, reprezentând circa 10% din numărul total de acțiuni existente ale Agricover, și domnul Jabbar Kanani, care va vinde până la 611.551.405 acțiuni existente, reprezentând circa 32% din numărul total de acțiuni existente ale Agricover.
• Fondurile nete atrase vor fi utilizate pentru a sprijini strategia de creștere avută în vedere de către Grup.
• Valoarea free-float-ului ulterior Ofertei va depinde de numărul de acțiuni noi emise de Companie și de numărul de acțiuni existente vândute către noii investitori în cadrul Ofertei. Cu toate acestea, este de așteptat ca free-float-ul să fie de cel puțin 40%, dacă nu vor fi întreprinse acțiuni de stabilizare. Fondatorul Agricover, domnul Jabbar Kanani, care deține în prezent 87,269% din capitalul social, va deține majoritatea acțiunilor Companiei după finalizarea Ofertei.
• WOOD & Company Financial Services, a.s acționează în calitate de Coordonator Global Unic și Bookrunner pentru Ofertă. S.S.I.F. TRADEVILLE S.A. acționează ca Agent de Retail pentru Ofertă.
• Oferta va fi structurată ca o ofertă a acțiunilor oferite (i) în România către public și (ii) în afara Statelor Unite și a României, în tranzacții offshore în baza Regulamentului S („Regulamentul S") în temeiul Legii privind valorile mobiliare din SUA din 1933, astfel cum aceasta a fost modificată („Legea privind valorile mobiliare”).
• Informații detaliate despre Ofertă vor fi publicate în cadrul Prospectului, după aprobarea acestuia de către Autoritatea de Supraveghere Financiară din România. Compania intenționează să solicite listarea și admiterea la tranzacționare a acțiunilor ordinare ale Companiei la Bursa de Valori București („BVB”).
• Oferta este așteptată a fi finalizată în T2 2023. Lansarea Ofertei depinde de condițiile de piață și de îndeplinirea altor condiții specifice legate de ofertele internaționale de acțiuni, inclusiv obținerea tuturor aprobărilor necesare din partea autorităților de supraveghere (inclusiv, printre altele, aprobarea Prospectului de către Autoritatea de Supraveghere Financiară din România). Investitorii care subscriu acțiuni în timpul Ofertei vor fi înregistrați ca acționari ai Societății la finalizarea tuturor procedurilor de înregistrare, respectiv înregistrarea acțiunilor ordinare nou emise la Registrul Comerțului și înregistrarea acțiunilor Companiei la Depozitarul Central din România, precum și adoptarea hotărârilor corporative relevante de către organele corporative competente ale Companiei.
• Este de așteptat ca WOOD & Company Financial Services, a.s. să fie numit manager de stabilizare și, dacă va fi astfel numit, va putea efectua tranzacții de stabilizare pentru o perioadă limitată de timp începând cu data admiterii la tranzacționare a acțiunilor.
• Se preconizează că Acționarii Vânzători și Compania vor încheia angajamente de lock-up în conformitate cu standardele pieței.
• În prezent, principalii acționari ai Agricover sunt domnul Jabbar Kanani, cu o participație de 87,269%, și BERD, cu o participație de 12,727%.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2065 / 9229 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





