ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Altex investeşte peste 2,3 milioane de euro în proiecte de energie regenerabilă

24 Mai 2022   |   Agerpres

Altex şi-a propus să devină o companie etalon şi în implementarea politicilor de protecţia mediului, în retailul românesc. Liderul pieţei de electro-IT din România îşi consolidează strategia de dezvoltare în privinţa energiei verzi, regenerabile şi continuă implementarea panourilor fotovoltaice pentru magazinele sale, dar şi pentru centrele logistice Altex.

 
 
Altex consolidează strategia de dezvoltare şi implementare a energiei regenerabile şi investeşte peste 2,3 milioane de euro în proiecte verzi, potrivit unui comunicat al companiei, remis, marţi, AGERPRES.
 
Altex şi-a propus să devină o companie etalon şi în implementarea politicilor de protecţia mediului, în retailul românesc. Liderul pieţei de electro-IT din România îşi consolidează strategia de dezvoltare în privinţa energiei verzi, regenerabile şi continuă implementarea panourilor fotovoltaice pentru magazinele sale, dar şi pentru centrele logistice Altex.
 
"Altex dintotdeauna s-a dedicat protecţiei mediului şi în acest sens a făcut şi demarează în prezent campanii de colectare a echipamentelor electrocasnice vechi care sunt poluante şi mari consumatoare de energie. Mai mult decât atât, colectăm selectiv deşeurile şi suntem unul dintre cei mai mari reciclatori din ţară. Considerăm că este normal să continuăm acţiunile noastre în toate direcţiile şi astfel să contribuim prin toate mijloacele la protejarea resurselor naturale. De doi ani, grupul Altex a prioritizat producţia şi consumul energiei regenerabile, iar acest lucru s-a concretizat prin numărul semnificativ de panouri fotovoltaice, peste 7.000 la număr, care au fost montate până în prezent în unităţile noastre", a declarat Edvin Abdulachim, director comercial Altex România.
 
Compania şi-a propus ca toate magazinele şi depozitele Altex să funcţioneze cu ajutorul energiei regenerabile.
 
"În plus, ne dorim ca toate clădirile ce aparţin grupului Altex să fie verzi, conform standardului internaţional BREEAM", a mai spus reprezentantul companiei.
 
Grupul Altex a implementat peste 7.000 de panouri fotovoltaice în unităţile sale din Satu Mare, Arad, Chiajna, Huşi, Câmpina, Reşiţa, centrul logistic Dragomireşti, Deva, Lugoj, Mediaş, Bistriţa, Timişoara Greenfield, dar şi staţii de încărcare electrică, în magazinele sale din Chiajna, Arad, Deva, Satu Mare, Bucureşti (Titan Iris) şi Câmpina.
 
Alte proiecte sunt în curs de implementare cu panouri fotovoltaice, în locaţiile Altex din Suceava, Braşov, Slatina, Turda, Brăila, Galaţi, Ploieşti, şi Media Galaxy Braşov. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2963 / 9088
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
În spatele scenei, alături de experimentata echipă de Investigații de la Mușat & Asocații, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept un reper al pieței românești în white-collar crime | Detalii mai puțin cunoscute despre modul în care lucrează avocații, aproape invizibili pentru angajații clientului, cum se obține ”tabloul probator” respectând legislația și drepturile angajaților, metodele folosite și provocările des întâlnite în astfel de mandate, într-o discuție cu partenerii Ștefan Diaconescu și Alexandru Terța, doi dintre cei mai experimentați avocați de pe piața locală
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
CMS asistă AFI privind refinanțarea de 537 milioane euro pentru trei proiecte majore din portofoliul său de real estate din România. Echipa, coordonată de Horea Popescu (Corporate ̸ M&A) și Alina Tihan (Finance)
NNDKP a asistat Gránit Asset Management în achiziția clădirii de birouri Equilibrium 2. Lavinia Ioniță Rasmussen (Partener) a coordonat echipa
RTPR asistă AROBS la achiziția Quest Global România. Echipa implicată în acest proiect a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate)
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Kinstellar a asistat Foxway în achiziția firmei locale All Birotic Devices Trade & Service. Echipă pluridisciplinară, coordonată de Zsuzsa Csiki (Partner, Co-Head M&A ̸ Corporate) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...