
Golee îşi propune să atragă 800.000 de euro în prima rundă de investiţii
03 Februarie 2022
AgerpresRunda de investiţii este susţinută de 7 Investment, biroul familiei Moratti, foştii proprietari ai Inter Milano, Maria Lucia Chivilo şi Italian National VC Fund, printr-o investiţie de 500.000 de euro. Fondurile vor fi direcţionate către dezvoltarea produsului, vânzări, servicii clienţi şi extinderea companiei pe alte pieţe europene, precum Spania, Portugalia, Franţa, în următoarele luni.
Golee, soluţie SaaS pentru digitalizarea cluburilor şi a federaţiilor sportive, îşi propune să atragă o finanţare în valoare de 800.000 de euro, din care 300.000 pe SeedBlink, conform unui comunicat remis, joi, AGERRPES.
Runda de investiţii este susţinută de 7 Investment, biroul familiei Moratti, foştii proprietari ai Inter Milano, Maria Lucia Chivilo şi Italian National VC Fund, printr-o investiţie de 500.000 de euro. Fondurile vor fi direcţionate către dezvoltarea produsului, vânzări, servicii clienţi şi extinderea companiei pe alte pieţe europene, precum Spania, Portugalia, Franţa, în următoarele luni.
"Viziunea noastră este să le oferim posibilităţi egale tuturor actorilor din mediul sportiv, furnizând acces la inovaţie şi tehnologie. Prin activitatea noastră le oferim oamenilor mai mult timp pentru sport, creând noi instrumente pentru simplificarea muncii şi gestionarea informaţiilor. Platforma este scalabilă, deoarece este concepută pentru a fi utilizată de oricine. În următorii trei ani, intenţionăm să monetizăm comunităţile prin dezvoltarea de funcţii B2C şi B2B2C pentru familii, fani şi sportivi, precum şi să integrăm terţe părţi, care să-şi vândă şi să-şi testeze produsele. Vrem să ne extindem la nivel internaţional şi să devenim lider pe piaţa europeană", a declarat Tommaso Guerra, CEO.
Golee este soluţia unică ce digitalizează complet activităţile cluburilor sportive, ale sportivilor şi ale altor actori implicaţi în ecosistem. Este o soluţie SaaS care are capacitatea de a organiza toate operaţiunile zilnice într-o singură platformă.
Golee facilitează şi standardizează modul în care funcţionează asociaţiile sportive, creând o platformă potrivită pentru a colecta statistici pe care utilizatorii le pot compara şi îmbunătăţi. Produsul oferă îndrumări universale pentru a uşura comunicarea şi a reuni baza de date a lumii sportului, permiţând fiecărei persoane dintr-o asociaţie sportivă să acceseze manageri, secretare, antrenori, sportivi, părinţi, suporteri.
Compania a fost înfiinţată la sfârşitul anului 2018 în urma unei investiţii iniţiale de 2,3 milioane de euro. Pentru 2022 managementul vizează o cifră de afaceri în valoare de 500.000 de euro, 5.000 de cluburi sportive şi încheierea unei investiţii din seria A. În prezent, platforma este utilizată de 2.500 de cluburi, printre care Atalanta, Venezia, Palermo, Bari, are 250.000 de utilizatori unici şi se bucură de o rată de retenţie de 95%.
Golee a fost fondată de o echipă de profesionişti cu experienţă extinsă, Tommaso Guerra, CEO, cu peste 10 ani de experienţă profesională în marketing şi vânzări pe diferite pieţe sportive, Felice Biancardi, şef vânzări, cu un istoric solid în antreprenoriat şi vânzări de software, Luca Giovenzana, director tehnic, un manager experimentat de inginerie software cu expertiză în agilitate şi management de proiect, Clarence Seedorf, consilier afaceri publice, unul dintre cei mai cunoscuţi jucători şi antrenori de fotbal din istorie, cu relaţii internaţionale puternice şi influente, care a jucat pentru Real Madrid, Ac Milan, Ajax şi Inter Milano, Stiven Muccioli, director marketing, cu cunoştinţe în dezvoltarea afacerilor, recunoscut drept unul dintre cei mai buni 25 lideri ai industriei FinTech, cu un palmares de trei exit-uri de succes, Leonardo Limatola, director strategie, cu experienţă în management sportiv, cu 12 ani ca CFO la AC Fiorentina.
Lansată în ianuarie 2020, SeedBlink este platforma de investiţii cu cea mai rapidă creştere, specializată în găsirea, verificarea, finanţarea şi scalarea startup-urilor europene de tehnologie. Viziunea SeedBlink este de a modela viitorul tehnologic al Europei prin crearea unei platforme de investiţii care să aibă acces la crowdfunding, flexibilitatea investitorilor business angels şi structura VC -urilor.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 3257 / 8885 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Lucian Barbu (Tax Partner - NNDKP): “Cred că anul următor nu vom scăpa fără alte creşteri de impozite. În ultima vreme am întâlnit destul de mulţi antreprenori care îşi pun problema să-şi mute afacerile în Bulgaria”
Cum reușește Băncilă, Diaconu și Asociații să transforme stagiile de practică într-o rampă reală spre avocatura de business: selecție riguroasă, mentorat „buddy” și oportunități concrete de carieră pentru studenții motivați | Miruna Coderie, Avocat: “Este o oportunitate reală de dezvoltare, care poate marca începutul unei cariere solide în domeniul juridic”
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
Filip & Company a asistat statul român prin Ministerul Finanțelor în contractarea unor plasamente private sub forma de împrumuturi în valoare de peste 2 miliarde de euro | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Clifford Chance a asistat UniCredit Bank și Garanti BBVA la semnarea acordului de până la 60 mil. € cu DRI, pentru finanțarea parcului fotovoltaic de 126 MW de la Văcărești | Echipa multijurisdicțională de avocați a fost coordonată de la București, cu Nadia Badea (Partener) și Andreea Șișman (Partener) în prim plan
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | O discuție cu Stelian Vârvea, student care trece în al doilea an la Facultatea de Drept din Iași, despre provocările primului an de studiu și învățămintele ce pot fi transmise viitorilor ”boboci”: ” Dacă ești curios, motivat și vrei să înțelegi cum funcționează lumea, e un drum care te provoacă constant”
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...