Luca Militello, CEO Grupul Monza: Pachetul majoritar al centrelor medicale în care societățile Ares își desfășoară activitatea nu fac obiectul niciunei operațiuni de cesiune
10 Iulie 2019 A.D.
Fondul de investiţii Highlander Partners LP, cu sediul în Dallas, Texas, a anunţat pe 2 iulie achiziţia pachetului majoritar de acţiuni în cadrul Grupului Ares, unul din cei mai mari jucători pe segmentul cardiologiei intervenţionale.
Pachetul acționar majoritar al centrelor medicale în care societățile Ares își desfășoară activitatea, și în mod specific în cadrul Spitalului Monza București, Centrele Monza-Ares Constanța și Spitalul Monza-Ares Cluj sunt deținute în mod integral de Grupul Monza România și nu fac obiectul niciunei operațiuni de cesiune, au precizat reprezentanţii Monza România.
”Grupul Monza dorește să clarifice informațiile apărute în presă, cu privire la transferul pachetului majoritar de acțiuni al Grupului Ares, operațiune despre care noi nu cunoaștem detalii. Dorim să precizăm că pachetul acționar majoritar al centrelor medicale în care societățile Ares își desfășoară activitatea, și în mod specific în cadrul Spitalului Monza București, Centrele Monza-Ares Constanța și Spitalul Monza-Ares Cluj sunt deținute în mod integral de Grupul Monza România și nu fac, evident, obiectul niciunei operațiuni de cesiune”, a declarat Luca Militello, CEO Grupul Monza.
”Grupul Monza dorește să clarifice informațiile apărute în presă, cu privire la transferul pachetului majoritar de acțiuni al Grupului Ares, operațiune despre care noi nu cunoaștem detalii. Dorim să precizăm că pachetul acționar majoritar al centrelor medicale în care societățile Ares își desfășoară activitatea, și în mod specific în cadrul Spitalului Monza București, Centrele Monza-Ares Constanța și Spitalul Monza-Ares Cluj sunt deținute în mod integral de Grupul Monza România și nu fac, evident, obiectul niciunei operațiuni de cesiune”, a declarat Luca Militello, CEO Grupul Monza.
Grupul Ares, ca și alte centre din interiorul spitalelor noastre, sunt doar colaboratori, prestatori de servicii medicale, a arătat Militello.
Reamintim că fondul de investiţii Highlander Partners LP, cu sediul în Dallas, Texas, a anunţat pe 2 iulie achiziţia pachetului majoritar de acţiuni în cadrul Grupului Ares, unul din cei mai mari jucători pe segmentul cardiologiei intervenţionale.
Ben Slater, director al Highlander Partners şi coordonator al biroului din România, care a petrecut doi ani evaluând o gamă vastă de oportunităţi în România, consideră că sectorul serviciilor medicale private se aşteaptă să se dezvolte pe măsură ce economia României va progresa.
Firma RTPR Allen & Overy a asistat Highlander Partners în calitate de consultant legal, şi TS Partners în calitate de consultant financiar şi fiscal. Pentru Grupul Ares consultantul legal a fost firma Toacse, Iavolschi şi Asociaţii, iar cel financiar compania Contradiction.
Ares este liderul segmentului cardiologiei intervenţionale din România, desfăsurându-şi activitatea în centre localizate în Bucureşti, Constanţa şi Cluj.
Highlander Partners este o companie de investiţii de tip private equity, cu active în administrare de peste 2 miliarde de dolari. Fondul investeşte în companii din industrii specifice.
Grupul Monza România este parte a “Policlinico di Monza”, un grup medical privat din Italia care a dezvoltat din 1993 până în prezent zece spitale specializate în efectuarea de intervenții chirurgicale complexe și în asigurarea de servicii medicale integrate de înaltă performanță, în Italia.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 8171 / 8996 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr a asistat fondatorii Calla Oradea în vânzarea unei participații majoritare către Integral Capital Group I Echipa, coordonată de Mădălina Neagu (partner)
Mușat & Asociații anunță cooptarea fostei președinte a Curții Supreme, Corina Corbu, în poziția de Partener Coordonator al Departamentului de Litigii | Gheorghe Mușat, Senior Partner: ”Este un mare câștig pentru firmă, pentru avocații firmei, pentru clienții firmei”
Wolf Theiss a asistat Rheinmetall în legătură cu semnarea unui acord de înființare a unui joint venture cu Pirochim Victoria
Într-un an cu investigații mai tehnice și presiune pe termene, DLA Piper România așază practica de Concurență pe trei piloni - oameni, metodă, ritm, astfel încât proiectarea strategiilor, controlul probelor și continuitatea între faze să producă cele mai bune rezultate | De vorbă cu membrii unei echipe sudate, condusă de lideri cu experiență și antrenată pe industrii sensibile, despre prudență juridică și curaj tactic, cooperare internă și rigoare probatorie, bazate pe înțelegerea fină a mediului de business și utilizarea tehnologiei ca multiplicator de acuratețe
Filip & Company a oferit asistență juridică în legătură cu o nouă emisiune de obligațiuni corporative garantate de către Agroserv Măriuța, în valoare de 3 mil. €
Kinstellar asistă Integral Capital Group în achiziția unei participații majoritare la clinica de fertilizare in vitro Calla, prin subsidiara sa Embryos
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci care a intermediat a doua emisiune de obligațiuni prin care Romgaz a atras 500 de mil. € de pe piețele internaționale| Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Filip & Company a asistat BCR și BRD în legătură cu oferta publică inițială a Cris Tim Family Holding | Olga Niță (partener) și Alexandru Bîrsan (managing partner) au coordonat echipa
Clifford Chance Badea a asistat Cris-Tim Family Holding în legătură cu IPO-ul istoric în valoare de 454,35 milioane RON | Daniel Badea (Managing Partner): ”Sperăm ca succesul Cris-Tim să încurajeze și alte branduri românești să vină pe bursă”
Filip & Company a asistat DIGI Romania S.A. în legătură cu emisiunea de obligațiuni de 600 mil. €. Alexandru Bîrsan (managing partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Real Estate | Consultanță
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





