Ministerul Energiei a fost informat, marți, despre decizia Sinteza de a renunța la implementarea proiectului de creare a capacității de producție de baterii
21 Mai 2025 Agerpres
Anterior, la finele lunii noiembrie, Sinteza și Lockheed Martin au semnat o scrisoare de intenție în vederea construcției la Oradea a unei fabrici de baterii GridStar Flow, cu zero emisii de carbon și care permit obținerea de energie durabilă și stabilă.
Ministerul Energiei a luat act de decizia companiei Sinteza SA de a renunța la implementarea proiectului de creare a unei capacități de producție de baterii, parte a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), notificare primită oficial în data de 20 mai 2025, informează ministerul printr-un comunicat.
În acest context, potrivit sursei citate, Ministerul Energiei a inițiat imediat un dialog cu beneficiarul finanțării, în vederea identificării celor mai potriviți pași de urmat pentru a asigura continuitatea obiectivelor asumate la nivel național în cadrul PNRR, măsura I4.1 - Sprijinirea investițiilor în întregul lanț valoric al bateriilor (producție și/sau asamblare și reciclare)
'Deși compania Sinteza SA a decis oprirea proiectului, Ministerul rămâne angajat în promovarea și susținerea apelului dedicat producției de baterii în România. Menționăm că, până la acest moment, Ministerul Energiei nu a efectuat plăți către Sinteza SA, astfel că nu se înregistrează un impact financiar negativ asupra fondurilor gestionate prin PNRR. Ministerul Energiei își reafirmă angajamentul de a sprijini dezvoltarea unei capacități industriale naționale competitive în domeniul bateriilor, un sector strategic pentru viitorul energetic al României și pentru atingerea țintelor de decarbonizare. Vom continua eforturile de identificare și susținere a proiectelor viabile, astfel încât România să își reducă dependența de importuri și să contribuie activ la autonomia energetică a Uniunii Europene', se menționează în comunicat.
În acest context, potrivit sursei citate, Ministerul Energiei a inițiat imediat un dialog cu beneficiarul finanțării, în vederea identificării celor mai potriviți pași de urmat pentru a asigura continuitatea obiectivelor asumate la nivel național în cadrul PNRR, măsura I4.1 - Sprijinirea investițiilor în întregul lanț valoric al bateriilor (producție și/sau asamblare și reciclare)
'Deși compania Sinteza SA a decis oprirea proiectului, Ministerul rămâne angajat în promovarea și susținerea apelului dedicat producției de baterii în România. Menționăm că, până la acest moment, Ministerul Energiei nu a efectuat plăți către Sinteza SA, astfel că nu se înregistrează un impact financiar negativ asupra fondurilor gestionate prin PNRR. Ministerul Energiei își reafirmă angajamentul de a sprijini dezvoltarea unei capacități industriale naționale competitive în domeniul bateriilor, un sector strategic pentru viitorul energetic al României și pentru atingerea țintelor de decarbonizare. Vom continua eforturile de identificare și susținere a proiectelor viabile, astfel încât România să își reducă dependența de importuri și să contribuie activ la autonomia energetică a Uniunii Europene', se menționează în comunicat.
Sinteza a anunțat marți, printr-un raport transmis Bursei de Valori București, că în cadrul ședinței Consiliului de Administrație din data de 19 mai 2025, în urma unei evaluări interne aprofundate și a unei alinieri strategice cu partenerul tehnologic, Lockheed Martin, a luat decizia de a renunța la implementarea proiectului de investiții intitulat 'Înființarea unei noi capacități de producție, testare și reciclare a electroliților utilizați pentru fabricarea de baterii industriale pentru stocarea energiei electrice', finanțat prin programul Planul Național de Redresare și Reziliență.
'Decizia reflectă concluziile unei analize amănunțite de fezabilitate și ale unei evaluări comerciale, efectuate de Sinteza SA, care au avut în vedere o varietate de factori relevanți. Tehnologia redox flow este promițătoare și strategic valoroasă pe termen lung pentru sectorul energetic, însă momentul actual nu oferă încă toate condițiile necesare pentru lansarea sustenabilă a acestui proiect. Analiza a ținut cont, printre altele, de dinamica generală a pieței pentru soluții de stocare de durată mare și de caracteristicile actuale ale cererii, fără a pune sub semnul întrebării potențialul colaborărilor viitoare în această direcție', se precizează în raportul transmis BVB.
Sursa citată subliniază că, în etapa recentă de analiză, au fost explorate opțiuni de ajustare a modelului de afaceri inițial, care ar fi presupus o redefinire semnificativă a rolului și responsabilităților Sinteza SA. Aceste variante ar fi implicat o extindere considerabilă a ariei de implementare, precum și o creștere substanțială a angajamentului investițional și a nivelului de risc.
'Având în vedere contextul actual de piață, o astfel de implicare nu ar putea fi susținută, în acest moment, pe baze strategice solide. Deși proiectul beneficiază de sprijin nerambursabil aprobat de Ministerul Energiei, analiza actualizată a indicat că, în contextul actual, condițiile necesare pentru susținerea viabilității economice nu sunt pe deplin întrunite. În aceste condiții, continuarea implementării ar putea genera un nivel de expunere care nu corespunde pe deplin principiilor noastre de prudență strategică și gestiune responsabilă a resurselor, în acord cu obiectivele pe termen lung ale companiei și cu interesele acționarilor. În consecință, vom demara procedurile formale privind încetarea implementării proiectului și a contractului de finanțare aferent, în deplină transparență și cu respectarea tuturor cerințelor legale și contractuale aplicabile, în acord cu principiile de guvernanță corporativă și cu așteptările investitorilor și părților interesate', au transmis reprezentanții Sinteza.
Totodată, compania a anunțat marți, printr-un alt raport transmis BVB, că în cadrul ședinței Consiliului de Administrație din data de 19 mai 2025, Remus Cotuț și-a înaintat demisia din funcția de director general și reprezentant legal al Sinteza, cu efect începând de la data de 19 mai 2025.
'Aceasta demisie survine în contextul deciziei companiei de a opri implementarea proiectului de investiții finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Având în vedere că mandatul domnului Cotuț a fost strâns legat de execuția acestui proiect strategic, încetarea acestuia marchează în mod natural și finalul colaborării manageriale agreate de comun acord la momentul preluării funcției', se arată în raport.
Sinteza a semnat, la finele lunii decembrie 2024, cu Ministerul Energiei un contract de finanțare, din Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru înființarea unei noi capacități de producție, testare și reciclare a electroliților utilizați pentru fabricarea de baterii industriale pentru stocarea energiei electrice.
Valoarea totală a proiectului era de 309,267 milioane lei (cu TVA), valoarea totală eligibilă este de 248,073 milioane lei, fără TVA, din care valoarea maximă eligibilă nerambursabilă (valoare ajutor de stat solicitat) de 124,036 milioane lei (fără TVA) și valoarea eligibilă a cheltuielilor care se acoperă din contribuția proprie a beneficiarului de 124,036 milioane lei (fără TVA).
Valoarea neeligibilă a cheltuielilor care se acoperă din contribuția proprie a beneficiarului era de 11,913 milioane lei, iar valoarea TVA-ului este de 49,28 milioane lei.
Anterior, la finele lunii noiembrie, Sinteza și Lockheed Martin au semnat o scrisoare de intenție în vederea construcției la Oradea a unei fabrici de baterii GridStar Flow, cu zero emisii de carbon și care permit obținerea de energie durabilă și stabilă.
Acest acord stabilea cadrul în care părțile vor începe procesul de dezvoltare a unei viitoare fabrici care va produce 30.000 de tone de electrolit negativ pe an, începând din vara anului 2026. Aceasta va fi prima fabrică europeană de acest tip și cea mai mare din lume.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 364 / 9060 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Kinstellar a consiliat GEA Group, firmă cu operațiuni în peste 150 de țări, cu privire la crearea unui joint venture cu RebelDot, companie de tehnologie din Cluj-Napoca. Echipa care a gestionat proiectul a fost condusă de Rusandra Sandu (Partner) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
NNDKP, Popescu & Asociații și ZRVP au cei mai mulți profesioniști listați în Benchmark Litigation - 2025. Ce avocați au intrat în liga „Litigation Stars” și prin ce s-au remarcat firmele aflate în plutonul de forță al practicii
Mușat & Asociații confirmă, în Real Estate, forța unei echipe obișnuite să lucreze sub presiunea timpului și a reglementărilor, menținând proiectele pe un traseu sigur de la due diligence la implementare | De vorbă cu Monia Dobrescu (Partener) despre combinația de rigoare juridică, luciditate în evaluarea riscurilor și creativitate în soluții, într-o periodă plină de provocări
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





