ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

OMV Petrom a demarat o nouă campanie de foraj în Marea Neagră, unde va investi peste 30 mil. E

01 Iulie 2019   |   AGERPRES

În prezent, OMV Petrom are operaţiuni de explorare, dezvoltare şi producţie în apele de mică adâncime (blocul Istria) şi activităţi de explorare în parteneriat cu ExxonMobil în apele de mare adâncime (Neptun Deep).

 
 
OMV Petrom a demarat o noua campanie de foraj offshore în ape de mică adâncime, în perimetrul Istria din Marea Neagră, unde vor fi săpate până la finele anului două noi sonde, cu investiţii de peste 30 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al companiei, remis, luni, AGERPRES.

"Ne menţinem angajamentul faţă de România şi investim sume importante pentru asigurarea necesarului de energie al României. Perimetrul Istria, aflat în apele de mică adâncime ale Mării Negre, are peste 30 de ani de istorie în producţia de ţiţei şi gaze. Deşi zăcămintele sunt mature şi au atins vârful producţiei cu ani în urmă, investiţiile susţinute şi utilizarea unor soluţii tehnice adecvate ne permit să deblocăm resurse suplimentare şi să compensăm declinul producţiei", a declarat Peter Zeilinger, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Upstream.


Cele două sonde vor fi forate la adâncimi de peste 2.000 de metri sub fundul mării, în ape cu o adâncime de aproximativ 50 de metri. Sondele vizează suplimentarea producţiei din zăcământul Lebăda Est (ţiţei şi gaze asociate), descoperit în 1979.

Această campanie de foraj vine în continuarea proiectelor de investiţii pentru producţia offshore din apele de mică adâncime din Marea Neagră: peste 350 de milioane de euro au fost investiţi între 2014 şi 2018, inclusiv pentru forarea a zece noi sonde şi sidetrack-uri, modernizarea sistemului de comprimare a gazelor şi modernizarea instalaţiilor de producţie.

Explorarea platoului continental românesc din Marea Neagră a început în 1969. Prima descoperire de hidrocarburi a avut loc în 1980, iar prima producţie pe mare a început în anul 1987.

În prezent, OMV Petrom are operaţiuni de explorare, dezvoltare şi producţie în apele de mică adâncime (blocul Istria) şi activităţi de explorare în parteneriat cu ExxonMobil în apele de mare adâncime (Neptun Deep).

Producţia de ţiţei şi gaze din apele de mică adâncime (blocul Istria) este de circa 25.000 bep/zi. În 2018, a reprezentat circa 17% din producţia Grupului în România.

Producţia de ţiţei şi gaze provenită din Marea Neagră în 2018 este echivalentă cu cantitatea necesară pentru a încălzi un milion de gospodării timp de un an sau pentru a face plinul a 3,5 milioane de autoturisme.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8334 / 9116
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în 2025 | Anul megadeal-urilor: piața globală a urcat la 4,81 trilioane USD anul trecut, iar EMEA a trecut de 1 trilion. În clasamentele juridice, DLA Piper rămâne lider la număr de tranzacții, CMS și Eversheds domină Europa, iar în CEE strălucesc firme cu amprentă puternică în România
Drumul către parteneriat în avocatura de business | Din vorbă în vorbă cu Ioana Cazacu, cooptată recent în rândul partenerilor într-o promovare care confirmă logica meritocratică a PNSA, despre creșterea din interiorul unei firme de top, exigență și responsabilitate, dar și despre valorile care nu se negociază și modul în care disciplina profesională devine diferențiator într-o piață competitivă
Schoenherr asistă Treo Asset Management în vânzarea Maxbet România și Malta către Super Technologies. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
Filip & Company a asistat Fortress Real Estate Investments Limited în cea de-a doua investiție din România în domeniul logistic. Ioana Roman (partener), coordonatoarea echipei în această tranzacție: „Piața logistică din România continuă să fie foarte atractivă pentru investitorii instituționali, datorită infrastructurii în continuă îmbunătățire, consumului în creștere și poziționării strategice în cadrul lanțurilor de aprovizionare regionale”
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...