ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Start-up-ul tech Pluria s-a lansat concomitent în Spania şi în Columbia

13 Octombrie 2021   |   Agerpres

Conform unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES, în ambele ţări, Pluria şi-a construit o echipă locală cu care dezvoltă platforma. Dacă intrarea pe piaţa iberică a fost luată în calcul încă de la început, lansarea în Columbia marchează primul pas în America Latină a Pluria.

 
 
Start-up-ul tech Pluria, lansat în septembrie 2020 de antreprenorul Andrei Creţu, co-fondator al reţelei 7card, pune România pe harta inovaţiilor exportate, lansând aplicaţia, la interval de câteva zile, în Spania şi Columbia.
 
Conform unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES, în ambele ţări, Pluria şi-a construit o echipă locală cu care dezvoltă platforma. Dacă intrarea pe piaţa iberică a fost luată în calcul încă de la început, lansarea în Columbia marchează primul pas în America Latină a Pluria.
 
Astfel, Pluria deschide companiilor uşa a peste 150 de spaţii comune de lucru în peste 50 de oraşe din întreaga lume. De altfel, asta este şi premisa cu care start up-ul românesc, conceput şi lansat în plină pandemie, intră în Spania şi Columbia. Studiile arată că 66% dintre companii iau în calcul spaţii de lucru flexibile, acestea urmând a reprezenta, pe termen lung, o treime din piaţa imobiliară de birouri, se menţionează în comunicat.
 
"Misiunea noastră este să sprijinim companiile să fie organizaţii flexibile şi hibride. Până în 2030, potrivit datelor companiei spaniole de consultanţă imobiliară Savills Aguirre Newman, se aşteaptă ca 30% din piaţa de birouri din Peninsula Iberică să fie preluată de spaţii de lucru flexibile. Acest lucru ne oferă posibilităţi de creştere şi face ca o aplicaţie precum Pluria, care uneşte diferite spaţii de lucru pe o singură platformă, să fie imperios necesară. Aşa că am profitat de această oportunitate, şi am lansat oficial Pluria în Spania", a declarat Andrei Creţu, fondatorul Pluria.
 
Birourile flexibile reprezintă noua realitate şi în Columbia, unde mai mult de 70% dintre angajaţi preferă să lucreze dintr-un alt spaţiu decât biroul lor. Totodată, Columbia ocupă o poziţie fruntaşă în America Latină în ceea ce priveşte numărul spaţiilor de co-working care, în proporţie de 93%, sunt independente. Pluria are o acoperire la nivel naţional, cu spaţii în Bogota, Medellin, Cartagena, Baranquilla, Cali, Pereira şi Armenia, iar obiectivul start-up-ului peste următoarele şase luni este extinderea portofoliului de clienţi.
 
"Columbia ocupă o poziţie de top în regiune în ceea ce priveşte participarea la coworking şi 66% dintre managerii de Resurse Umane din companii iau în considerare redefinirea spaţiilor fizice pentru a implementa modul de lucru hibrid. Cred că Pluria are un mare potenţial pe această piaţă, iar Columbia marchează primul pas al companiei în America Latină", a afirmat Mateo Marulanda, country manager Pluria Columbia.
 
Extinderea Pluria pe piaţa spaniolă şi cea din America Latină creşte reţeaua de spaţii de lucru flexibile, atingându-şi în acelaşi timp şi cele trei mari obiective: reducerea costurilor companiilor, acestea accesând în acelaşi timp talente şi clienţi globali, flexibilitatea mediului de lucru al angajaţilor şi clientelă nouă pentru furnizorii de spaţii de co-working. Ca şi în România, serviciul Pluria este personalizat pe baza nevoilor companiilor care-l accesează.
 
Lansată în România în septembrie 2020, Pluria este prima platformă B2B, la nivel internaţional, care oferă acces la o reţea extinsă de spaţii de lucru care pot fi rezervate şi închiriate direct de pe platformă. Serviciul este disponibil în Google Play şi AppStore, iar companiile au parte de vizibilitate, transparenţă şi control asupra activităţii angajaţilor, prin intermediul interfeţei de administrare a Pluria. La nivel mondial, compania are aproape 40 de angajaţi şi colaboratori.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4052 / 9072
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Japonia, investițiile strategice și testul maturității juridice | Interviu cu Excelența Sa Dl. Ovidiu Dranga, diplomat de carieră și fost ambasador al României în Japonia, despre modul în care investițiile nipone pun la încercare disciplina contractuală și expertiza locală. O discuție despre provocarea standardelor japoneze, orientată spre Drept, contracte și oportunități pentru avocați
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Arbitrajul Eurohold ̸ Euroins v. România a intrat într-o fază preliminară decisivă | Tribunalul ICSID a deschis calea intervențiilor Comisiei Europene și Bulgariei și a fixat un calendar clar pentru analiza Acordului de încetare a tratatelor intra-UE. Cum se reconfigurează raportul dintre dreptul Uniunii, tratatele bilaterale de investiții și protecția investitorilor în litigii intra-UE declanșate după falimentul Euroins
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Sănătate, energie, pariuri: „triunghiul” care a dominat piața locală de fuziuni și achiziții în 2025, cu aproape 2 miliarde de euro din trei tranzacții | Bondoc & Asociații și Schoenherr au lucrat în două dintre acestea. Ce alte firme de avocați au fost implicate în operațiunile cu un ADN puternic transfrontalier inițiate de investitorii finlandezi, francezi și americani
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
Kinstellar îl cooptează pe Marius Ezer ca Partener și coordonator al practicii de soluționare a disputelor în București | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Marius aduce nu doar competență tehnică, ci și o gândire strategică excelentă, echilibru și orientare spre soluții, lucruri pe care clienții le apreciază”
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...