ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Delgaz Grid are în plan investiţii în reţele de 1,9 miliarde de lei până în anul 2023

25 Mai 2020   |   AGERPRES

Reprezentanţii companiei susţin că pentru anul în curs bugetul de investiţii este aproximativ la acelaşi nivel ca anul trecut, respectiv circa 456 milioane lei.

 
 
Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, a investit anul trecut 457 milioane de lei în principal pentru modernizarea reţelelor de distribuţie de energie electrică şi gaze naturale, pentru acest an fiind planificată o valoare similară, a anunţat luni compania.

Pe segmentul 'energie electrică', compania precizează că valoarea investiţiilor a fost de circa 242 milioane lei. "Au fost realizate lucrări de modernizare în 61 de staţii de transformare, altele 4 fiind integrate în SCADA (achiziţie de date şi control la distanţă). Reţeaua electrică a fost modernizată pe o lungime de peste 450 km, inclusiv prin montarea a peste 1100 echipamente telecomandate. Au fost modernizate 106 de posturi de transformare şi au fost integrate în SCADA 36 de unităţi. Totodată, reţeaua de electricitate a fost extinsă cu circa 340 de km pentru racordarea de noi consumatori. Urmare a investiţiilor derulate au fost obţinute deja rezultatele vizibile, principalii indicatorii de calitate, în special cei referitori la asigurarea continuităţii serviciului de distribuţie, s-au îmbunătăţit de la an la an", se menţionează în comunicat.


În ceea ce priveşte segmentul 'gaze naturale', Delgaz Grid anunţă că au fost investite peste 215 milioane lei, sistemul de distribuţie fiind reabilitat şi modernizat pe o lungime de circa 340 km. În acelaşi timp, reţeaua a fost extinsă cu peste 170 km pentru conectarea de noi clienţi.

"Criza prin care trecem a demonstrat fără echivoc rolul vital al energiei în viaţa noastră de zi cu zi şi este foarte important ca investiţiile să continue. Modernizarea şi digitalizarea reţelelor rămân priorităţile noastre în perioada următoare. Avem în vedere investiţii de 1,9 miliarde de lei până în 2023. Din această sumă, 1.065 milioane lei sunt pentru modernizarea reţelei de electricitate, iar 836 mil. lei pentru cea de gaze naturale", a declarat Csulak Ferenc, director general al Delgaz Grid.

Reprezentanţii companiei susţin că pentru anul în curs bugetul de investiţii este aproximativ la acelaşi nivel ca anul trecut, respectiv circa 456 milioane lei. Mai exact, în 2020, pe parte de electricitate vor fi investiţi 249 milioane lei în principal pentru continuarea implementării SCADA şi automatizarea sistemului de distribuţie, SMART metering, modernizarea reţelelor aeriene şi a staţiilor de transformare, înlocuiri de transformatoare, şi pentru racordarea de noi consumatori.

Pe partea de gaze naturale sunt prevăzute investiţii de 207 milioane lei obiectivul principal fiind modernizarea a peste 350 km de conducte şi branşamente.

În ceea ce priveşte investiţiile în digitalizarea reţelei de electricitate, 118 staţii de transformare din Moldova, din totalul de 133, au fost deja (total sau parţial) integrate în sistem (SCADA). "Anul acesta va fi finalizat un program care urmăreşte modernizarea şi integrarea totală a 13 staţii de transformare, valoarea investiţiilor fiind de 12,5 milioane de lei. În plus, sunt în implementare în prezent două proiecte cu finanţare europeană prin care vor fi modernizate şi integrate total în SCADA alte 8 staţii de transformare, valoarea investiţiilor fiind de 47 milioane de lei. În mediul urban, 230 de posturi de transformare vor fi integrate în sistemul SCADA până în 2023, peste 70 milioane de lei fiind prevăzuţi în buget pentru acest scop", se mai precizează în comunicat.

Totodată, în ultimii ani au fost instalate la consumatori, prin programe de investiţii succesive în valoare de aproximativ 130 de milioane de lei, un număr de circa 320.000 de contoare inteligente. Pentru 2019-2028 ţinta companiei este montarea a aproximativ 397.000 de contoare, valoarea investiţiilor fiind de circa 126,5 milioane de lei. Aceasta înseamnă că peste 700.000 de clienţi, reprezentând 50% din totalul clienţilor racordaţi la reţeaua de electricitate ale companiei, vor avea instalate contoare inteligente până la sfârşitul lui 2028.

Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de peste 23.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău) şi o reţea de electricitate de aproape 81.900 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit circa 1,7 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2,3 miliarde de euro.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 18 / 66
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în 2025 | Anul megadeal-urilor: piața globală a urcat la 4,81 trilioane USD anul trecut, iar EMEA a trecut de 1 trilion. În clasamentele juridice, DLA Piper rămâne lider la număr de tranzacții, CMS și Eversheds domină Europa, iar în CEE strălucesc firme cu amprentă puternică în România
Drumul către parteneriat în avocatura de business | Din vorbă în vorbă cu Ioana Cazacu, cooptată recent în rândul partenerilor într-o promovare care confirmă logica meritocratică a PNSA, despre creșterea din interiorul unei firme de top, exigență și responsabilitate, dar și despre valorile care nu se negociază și modul în care disciplina profesională devine diferențiator într-o piață competitivă
Schoenherr asistă Treo Asset Management în vânzarea Maxbet România și Malta către Super Technologies. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
Filip & Company a asistat Fortress Real Estate Investments Limited în cea de-a doua investiție din România în domeniul logistic. Ioana Roman (partener), coordonatoarea echipei în această tranzacție: „Piața logistică din România continuă să fie foarte atractivă pentru investitorii instituționali, datorită infrastructurii în continuă îmbunătățire, consumului în creștere și poziționării strategice în cadrul lanțurilor de aprovizionare regionale”
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...