ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ACEX: România are nevoie de un sistem naţional de competitivitate la export pentru a permite capitalului autohton să se dezvolte

09 Iunie 2021   |   Agerpres

Acesta a menţionat "câteva repere prin care ar trebui să intrăm măcar în normalitate", printre care dezvoltarea instituţională.

 
 
România are nevoie de un sistem naţional de competitivitate la export pentru a permite capitalului autohton să se dezvolte, să fie lărgită astfel sfera salariaţilor provenind dintr-un sector privat competitiv, susţin reprezentanţii Asociaţiei Centrelor de Afaceri pentru Export (ACEX).
 
"În contextul în care sintagma 'pentru o Românie normală' s-a ridicat la rang de slogan, trebuie supus, în continuarea celor dezbătute anterior, că România, în materie de susţinere şi promovare a exportului şi investiţiilor este departe de a fi normală măcar, în sensul de aliniată la practicile europene. În situaţia actuală nu putem vorbi de un dispozitiv românesc coagulat şi eficient şi mecanisme sau instrumente integrate fără de care competitivitatea românească suferă", se arată într-un comunicat semnat de Costin Lianu, preşedintele Asociaţiei Centrelor de Afaceri pentru Export (ACEX).
 
Acesta a menţionat "câteva repere prin care ar trebui să intrăm măcar în normalitate", printre care dezvoltarea instituţională.
 
"În prezent, nu avem o agenţie specializată care să gestioneze sistemul de instrumente de sprijin într-o manieră coerentă şi unitară. Se impune crearea unei astfel de agenţii, la nivelul unor bune practici europene şi internaţionale", se spune în comunicat.
 
Un alt reper menţionat este consolidarea parteneriatului cu mediul de afaceri prin Consiliul de Export, precum şi integrarea instrumentului târguri şi expoziţii internaţionale într-un mecanism diversificat şi coerent care să cuprindă şi alte instrumente moderne.
 
"Există în acest sens surse bogate de documentare şi opţiuni, dar şi instrumente practicate şi nebugetate (studii, misiuni, portal, centre regionale etc)", susţine Costin Lianu.
 
Acesta a menţionat, de asemenea, instrumentele moderne de evaluare a impactului, precum şi realizarea unui optim între cuantumul subvenţiei, numărul de participări ale unei firme, numărul de participări noi/vechi, număr total de participări/sector/program.
 
Pe listă se mai află asigurarea unei predictibilităţi a programului şi a unei fluidităţi ţinând cont şi de legislaţia privind achiziţiile publice şi dezvoltarea de centre de afaceri de export, incubatoare de afaceri pentru IMM-uri şi a unor platforme de operare a lor pe plan internaţional. Reprezentanţii ACEX au menţionat, de asemenea, digitalizarea internaţionalizării şi promovării, programe de branding sectorial.
 
Totodată, ca reper menţionat de reprezentanţii ACEX este şi consolidarea şi profesionalizarea dispozitivului extern de reprezentare comercială şi economică prin adaptarea la noile cerinţe, inclusiv dezvoltarea în cadrul ambasadelor a unor formule care să permită angajarea localnicilor pentru susţinerea activităţilor de prospectare a pieţei sub îndrumarea consilierilor comerciali şi economici externi, care, la rândul lor, ar trebui să treacă prin formule de training continuu.
 
"Multe din aceste deziderate au fost anunţate, amânate şi nu ne-a încălzit cu nimic faptul că ultima Strategie Naţională de Export, care s-a încheiat anul trecut, le-a menţionat dar nu s-au realizat. Dacă ne pasă atât de mult de sistemul de pensii şi emitem evaluări pesimiste şi cinice legate de incapacitatea de a plăti pensiile pentru că nu vor fi venituri provenite din contribuţiile salariaţilor existenţi, întrebarea normală este de ce nu creăm un sistem naţional de competitivitate la export pentru a permite capitalului românesc să se dezvolte şi să lărgim astfel sfera salariaţilor provenind dintr-un sector privat competitiv. Dacă nu intram în normalitate aici, şi în ciuda intervenţiilor noastre, PNRR nu a cuplat la folosirea inteligentă a banilor prin dezvoltarea unui sistem naţional de susţinere la export, ne subminăm propria noastră capacitate de a asigura bunăstarea naţională", se mai spune în document.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6816 / 9791
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat Mozaik Investments în achiziția unei participații majoritare în cadrul Genesis College. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel) au coordonat echipa | Ce firmă de avocați a mai fost implicată în tranzacție
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Studiu Refinitiv | Piața de M&A a continuat să crească în S1 ̸ 2025 pe piețele emergente și la nivel nivel global, însă numărul tranzacțiilor este în scădere, iar Europa pierde viteză. CMS își menține poziția fruntașă la nivel global și în Europa de Est, regiune în care Clifford Chance și Schoenherr strălucesc, iar RTPR rămâne în Top 15
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
Clifford Chance Badea a asistat fondul de private equity T2Y Capital în tranzacția prin care devine al doilea cel mai mare acționar al Prime Batteries Energy Holding
Provocările cu care se vor confrunta companiile în anul 2025, pe segmentul de Muncă ̸ Resurse Umane, sunt multiple și complexe, depășind adesea simpla conformitate legislativă, avertizează avocații firmei D&B David și Baias | Dan Dascălu, Partener: ”Necesitatea de a anticipa modificările, de a comunica transparent cu angajații și partenerii sociali, precum și riscurile asociate nerespectării prevederilor, cresc presiunea asupra angajatorilor”
O nouă abordare pe piața avocaturii de business | Mihai Dudoiu și echipa Legal Ground construiesc o alternativă flexibilă la marile case de avocatură, propunând un model colaborativ și antreprenorial. „Legal hub” inovator, ce oferă servicii specializate în finanțări, tranzacții și litigii printr-o structură circulară, în care profesioniștii lucrează „la masa rotundă” pentru a oferi clienților soluții adaptate proiectelor lor
Filip & Company a asistat ENGIE Romania în obținerea unui împrumut de 90 milioane de euro de la BERD. Tranzacție coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Camelia Ianțuc (senior associate)
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank la finalizarea vânzării către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers. Ce avocați au fost implicați în proiect
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...