
Anghel (PwC): Revenirea la impozitul progresiv este o temă care reapare periodic în dezbaterea publică
23 Mai 2022
AgerpresAstfel, cota unică este învechită, spun susţinătorii sistemul de impozitare progresivă care cred că renunţarea la aceasta ar reprezenta un pas spre modernizarea sistemului nostru fiscal şi o dovadă că economia noastră este una dezvoltată. Ei cred că în urmă cu 20 de ani cota unică era potrivită cu stadiul României de dezvoltare de atunci, dar între timp a devenit o frână pentru redistribuirea bunăstării pe care am reuşit să o generăm în ultimii 15 ani.
Revenirea la impozitul progresiv este o temă ce reapare periodic în dezbaterea publică, însă mediul de afaceri şi contribuabilii persoane fizice nu par convinşi că această schimbare este necesară şi benefică, susţine Daniel Anghel, Partener şi Lider al Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, care face o analiză a cotei unice şi a impozitului progresiv.
Potrivit acestuia, din toate sondajele realizate pe acest subiect, reiese că marea majoritate susţine în continuare cota unică. Motivul principal ţine atât de teama că va creşte inevitabil povara fiscală, cât şi de faptul că practic va fi mult mai greoi şi mai complicat de administrat. Daniel Anghel precizează că există o listă lungă de argumente pro şi contra, însă cele mai multe vin din zona teoretică, fără referire la ce se întâmplă în realitate cu taxarea şi administrarea fiscală. El face referire la cele mai frecvente dintre ele şi le comentează în oglindă.
Astfel, cota unică este învechită, spun susţinătorii sistemul de impozitare progresivă care cred că renunţarea la aceasta ar reprezenta un pas spre modernizarea sistemului nostru fiscal şi o dovadă că economia noastră este una dezvoltată. Ei cred că în urmă cu 20 de ani cota unică era potrivită cu stadiul României de dezvoltare de atunci, dar între timp a devenit o frână pentru redistribuirea bunăstării pe care am reuşit să o generăm în ultimii 15 ani.
"Sunt de acord că economia României nu se mai compară cu cea de acum 15-20 de ani, că există mult mai multă avuţie, fapt măsurat prin creşterea semnificativă a PIB. Însă, administrarea fiscală a evoluat la fel de rapid? Am reuşit să o modernizăm cu sisteme IT la zi, cu resurse umane bine antrenate? Din păcate, progrese s-au văzut doar în ultimii câţiva ani, iar capacitatea de colectare a taxelor şi impozitelor existente acum în Codul fiscal nu a crescut semnificativ. Continuăm să avem cea mai slabă colectare a TVA din UE, conform Comisiei Europene, şi cele mai mici venituri fiscale, în afara de Irlanda, care e un caz aparte, având un regim fiscal extrem de lejer, practicat pentru atragerea investitorilor. Să nu uităm că unul dintre motivele adoptării cotei unice a fost tocmai dificultatea de a administra cote progresive, care presupun o serie de deduceri fiscale, în funcţie de situaţia personală a fiecărui contribuabil persoană fizică. Se consumau resurse umane şi materiale ineficient, fapt care a dus la găsirea unei soluţii foarte simple. Este acum ANAF gata să preia administrarea a câtorva milioane de declaraţii fiscale? Fostul preşedinte al instituţiei declara la finalul lunii februarie că nu. E improbabil ca în două luni situaţia să se fi schimbat radical", afirmă Daniel Anghel.
El menţionează că în UE mai au cotă unică doar câteva state. România, Bulgaria şi Estonia au cotă unică dintre statele membre, însă marea majoritate, în special cele din vestul Europei, nici nu au avut vreodată. Acest regim fiscal a fost implementat de ţările din zona central - est europeană în perioada de tranziţie la economia de piaţă pentru că erau mai simplu şi mai ieftin de administrat. În acelaşi timp au fost folosite ca un stimul pentru atragerea investiţiilor străine, contribuind la un cost mai mic al forţei de muncă.
"Să ne amintim că România, ca de altfel şi alte state est-europene, nu aveau mari avantaje pentru investitori, după zeci de ani de economie închisă, care rămăsese mult în urmă la toate capitolele - de la tehnologie şi management, la acces la alte pieţe. Prin urmare, forţa de muncă bine calificată şi ieftină a fost un motiv pentru investiţii. Între timp, forţa de muncă nu mai este ieftină şi nici nu prea se mai găseşte uşor. Deci, din acest punct de vedere, cota unică şi-a făcut treaba şi poate nu mai este necesară. În mod cert au fost şi alţi factori care au sprijinit aducerea investiţiilor, dar nu fac obiectul discuţiei acesteia. Între timp, putem şi trebuie să oferim alte motive investitorilor de a veni în România. Însă, dacă ne uităm ce caută aceştia: infrastructură modernă, claritate şi predictibilitate legislativă, ca să dau doar două exemple, ne dăm seama că încă mai este mult de lucrat pentru a avea un cadru prielnic", afirmă Daniel Anghel.
El arată că, în principiu, sistemul progresiv, datorită faptului că oferă deduceri contribuabililor pentru diverse cheltuieli (pentru educaţie, sănătate, cultură etc) sau în funcţie de numărul persoanelor întreţinute, are mai multe şanse să distribuie bunăstare unor categorii mai puţin avantajate.
"În acelaşi timp, dacă bunăstarea pe care se presupune că o redistribuie nu e suficientă ca să rămână cu venituri motivante şi categoria celor care câştigă mult, astfel încât să îi stimuleze să producă în continuare la acelaşi nivel, nu va fi prea mult de redistribuit. Cota unică are şi acest rol de a sprijini formarea unei clase mijlocii, pentru că în economiile dezvoltate această categorie este coloana vertebrală a economiei. În România, această pătură este încă în formare şi o impozitare agresivă ar subţia-o semnificativ şi ar împinge-o să emigreze", afirmă Anghel.
De asemenea, el menţionează că actualul impozit pe venitul persoanelor fizice este mic, de numai 10%. În schimb, contribuţiile de asigurări sunt mari şi povara fiscală (impozitul pe venit plus contribuţiile de asigurări sociale) ajunge la circa 45% din venitul salarial, de exemplu. Practic cu acest procent România se plasează în primele 10 state din UE la impozitarea muncii. Încasările bugetare scăzute nu sunt, deci, cauzate de taxarea mică a muncii.
Daniel Anghel susţine că, dacă ne uităm la cotele de impozitare, fie că e vorba de TVA sau alte taxe, România este în media sau cu puţin sub media UE. Potrivit analizei, problema este că taxele existente nu sunt colectate eficient. Practic evaziunea şi capacitatea administrativă duc la o colectare prea mică. Pentru a majora colectarea e nevoie de un ANAF modern şi bine echipat tehnic, atrage el atenţia.
"Cred că aici trebuie să se concentreze atenţia, asupra reformelor şi investiţiilor pentru a avea o administraţie fiscală eficientă", subliniază acesta.
În concluzie, de fiecare dată când se discută avantajele şi dezavantajele cotei unice versus impozitul progresiv, lipseşte un element fundamental: analiza funcţionării celor două sisteme în România, pornind de la date - cine şi cât contribuie, care e nivelul de taxare, cât şi cum se colectează şi, mai ales, care e structura economiei noastre, care e capacitatea administrativă fiscală, pentru a vedea dacă sistemul progresiv ar fi mai eficient din perspectiva colectării şi mai echitabil pentru contribuabili.
"Din cele mai recente informaţii vehiculate public, rezultă că Ministerul Finanţelor va putea publica o analiză în perioada următoare, în colaborare cu instituţii financiare internaţionale. Pe de altă parte, tot Ministerul de Finanţe şi-a asumat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) că în acest an va realiza o analiză a sistemului fiscal care se va concentra pe: eliminarea graduală a stimulentelor fiscale şi breşelor din legislaţie în ce priveşte taxarea veniturilor, revizuirea sistemului de microintreprinderi, a contribuţiilor sociale şi al taxelor pe proprietate precum si trecerea către o fiscalitate verde. În acelaşi timp, prin PNRR sunt vizate multe măsuri de digitalizare pentru administraţia fiscală. Mediul de afaceri se aşteaptă ca toate aceste propuneri să fie trimise spre consultare publică, să fie analizate şi discutate înainte de a fi aprobate. Argumentele pro sau contra nu ar trebui să rămână doar la nivel de declaraţii, ci să fie parte din dezbaterea transparentă a schimbărilor care vor fi aduse sistemului fiscal pentru că, în mod cert, schimbări vor apărea de anul viitor", mai spune Daniel Anghel.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 4565 / 10000 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Instanța de judecată a constatat deductibilitatea serviciilor intra-grup de marketing și negociere, respectiv a serviciilor de cercetare și dezvoltare fără posibilitatea organelor fiscale de a evalua oportunitatea acestor servicii | Echipa Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă, a obținut victoria
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer | Technology & Data protection
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...