ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Buju Stanciu & Asociații: În cazul Nordis, nu este nicio garanție cu privire la recuperarea prejudiciilor. Există riscul ca și alte firme din grup să ajungă la insolvență

10 Octombrie 2024   |   BizLawyer

În contextul în care compania deja se confrunta cu aproximativ 750 de litigii, chiar dacă doar Nordis Management a intrat în insolvență în acest moment, există riscul ca și alte firme din grupul Nordis să urmeze acest parcurs.

 
 
În cazul Nordis, având în vedere cele 750 de litigii, chiar dacă doar Nordis Management a intrat în insolvență, există riscul ca și alte firme din grup să urmeze acest parcurs. De asemenea, este important de subliniat că nu există nicio garanție cu privire la recuperarea prejudiciilor, la acest moment fiind imposibil de știut care sunt, de fapt, datoriile Nordis Management S.R.L., explică societatea de avocatură Buju Stanciu & Asociații. Chiar și în contextul în care toate proiecte ar fi reluate, este imposibil de determinat dacă s-ar putea ajunge la finalizarea lucrărilor și predarea apartamentelor promise.

I. Capitolul „Ce a fost”

Scena pieței imobiliare din România se confruntă cu, poate, cel mai mare scandal al domeniului din ultimii 10 ani: Nordis Management S.R.L., principala societate din grupul Nordis a intrat în insolvență.

Fie că este povestea unui dezvoltator erodat de dificultățile perioadei pe care am traversat-o, fie că se adeveresc suspiciunile cu privire la acțiunile frauduloase ale acestora, repercursiunile pentru clienții care au doar o promisiune de vânzare la îndemână sunt aceleași, aceștia trebuind să acționeze în cadrul procedurii de insolvență.

Parcursul Nordis din ultima perioadă a început printr-o cerere prin care se solicită inițierea procedurii de concordat preventiv, ce nu a fost admisă. Desigur, având în vedere că până în acest moment cererile de deschidere a procedurii insolvenței cu privire la alte companii ale grupului au fost respinse, niciun client nu a avut certitudinea că Nordis Management va intra în insolvență.

Cu toate acestea, în data de 7 octombrie 2024, Tribunalul București a decis deschiderea procedurii de insolvență stabilindu-se termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță pe 21 noiembrie 2024, dată până la care creditorii Nordis pot depune cereri pentru a se înscrie în lista creditorilor ce își vor recupera prejudiciile sau, cel puțin, o parte din acestea.

II. Capitolul „Ce este”

Din perspectiva procedurii insolvenței, pot apărea apărea următoarele situații:

         Se solicită, de către promitentul-cumpărător, executarea promisiunii de vânzare, dacă este posibil acest lucru.

Se impune subliniat că se poate cere administratorului judiciar executarea promisiunii de vânzare, printre altele, doar dacă promisiunea este notată în cartea funciară.

         Se solicită restituirea avansului împreună cu eventuale penalități, prevăzute de către promisiunea de vânzare.

Majoritatea persoanelor păgubite vor dori, cel mai probabil, să fie puse în posesia imobilelor pentru care au achitat avansuri substanțiale. Totuși, această opțiune nu este echivalentă cu lipsa înscrierii în tabelul creditorilor.

Pentru siguranță, este necesar ca orice promitent-cumpărător să se înscrie la masa credală a Nordis Management S.R.L. cu sumele reprezentând avansul plus penalitățile prevăzute de către contract.

Deși fără o declarație de rezoluțiune din partea promitentului-cumpărător, Nordis nu este încă obligată să restituie sumele menționate, creanța față de cumpărător există sub condiție suspensivă.

Atragem atenția că orice cumpărător Nordis care se va înscrie la masa credală cu o creanță sub condiție suspensivă nu va avea drept de vot în adunarea creditorilor. Mai mult, acestea nu sunt creanțe garantate în nicio modalitate, cumpărătorii având calitatea de creditori chirografari. Astfel, în cazul în care activele Nordis Management S.R.L. nu vor fi îndestulătoare, fiecărui cumpărător îi va fi restituită o sumă proporțională cu solicitarea sa în raport cu ceilalți creditori.

 

         Se denunță de către administratorul judiciar promisiunea de vânzare, în vederea maximizarea averii debitoarei. În această situație, se poate formula contestație în instanță de către promitentul-cumpărător.

         Identificarea unor clauze abuzive în promisiunile încheiate între Nordis și promitenții-cumpărători. Clauzele abuzive ar putea include penalizări nejustificate, termene nesustenabile pentru livrare, sau condiții care avantajează excesiv dezvoltatorul.

Se pot formula acțiuni pentru anularea acestor clauze.

III. Capitolul „Ce va fi”

În contextul în care compania deja se confrunta cu aproximativ 750 de litigii, chiar dacă doar Nordis Management a intrat în insolvență în acest moment, există riscul ca și alte firme din grupul Nordis să urmeze acest parcurs. Această evoluție ar putea agrava puternic situația grupului Nordis căruia îi vor fi restrânse toate mijloacele prin care ar putea duce la bun sfârșit proiectele promise.

Totuși, trebuie subliniat că nu există nicio garanție cu privire la recuperarea prejudiciilor, la acest moment fiind imposibil de știut care sunt, de fapt, datoriile Nordis Management S.R.L. Chiar și în contextul în care toate proiecte ar fi reluate, este imposibil de determinat dacă s-ar putea ajunge la finalizarea lucrărilor și predarea apartamentelor promise.

Așadar, indiferent dacă există intenția de a aștepta o revigorare a grupului Nordis cu speranța că imobilele vor fi predate într-un final sau se dorește recuperarea avansului plătit împreună cu eventuale penalități, data de 21 noiembrie 2024 trebuie să fie data la care toți clienții Nordis își exprimă opțiunea.

 

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1957 / 10904
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...