ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Burduja: Hidroelectrica şi MASDAR lucrează la înfiinţarea unei societăţi pentru realizarea de proiecte fotovoltaice şi stocare a energiei în baterii

26 Septembrie 2024   |   Agerpres

Burduja a menţionat că unul dintre cele mai importante parteneriate pentru Ministerul Energiei este cel dintre Hidroelectrica şi MASDAR, această companie fiind unul dintre "pionerii globali în investiţii şi dezvoltarea proiectelor de energie", având în operare şi dezvoltare capacităţi de peste 15.000 MW putere instalată.

 
 
Hidroelectrica şi MASDAR, un jucător major la nivel global pentru investiţii în energie verde, lucrează la înfiinţarea unei societăţi mixte pentru realizarea de proiecte solare fotovoltaice terestre şi flotante, precum şi pentru implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, a anunţat joi, pe Facebook, ministrul de resort, Sebastian Burduja.

Acesta a primit joi vizita CEO-ului companiei MASDAR, Mohamed Jameel Al Ramahi, şi a Ambasadorului Emiratelor Arabe Unite în România, E.S. Sultan Mohamed Majed Alali.

"O primă investiţie avută în vedere este un proiect pilot de montare a panourilor fotovoltaice plutitoare pe şapte lacuri de acumulare de pe râul Olt. De asemenea, există potenţialul ca cele două companii să urmărească oportunităţi noi şi în alte tehnologii, precum generarea din surse eoliene terestre sau pe mare, atât în România cât şi peste graniţe. Ţinta companiei pe care Hidroelectrica şi MASDAR o vor forma este o capacitate de minim 2000 MW în următorii trei ani", a transmis ministrul Energiei.


De asemenea, Burduja a menţionat că unul dintre cele mai importante parteneriate pentru Ministerul Energiei este cel dintre Hidroelectrica şi MASDAR, această companie fiind unul dintre "pionerii globali în investiţii şi dezvoltarea proiectelor de energie", având în operare şi dezvoltare capacităţi de peste 15.000 MW putere instalată.

"Acest parteneriat strategic este o dovadă în plus că Hidroelectrica este o companie matură, internaţională, cu planuri de dezvoltare în noi linii de afaceri. Mai mult, este un exemplu concret al relaţiei speciale dintre România şi Emiratele Arabe Unite, care sunt angajate în promovarea sustenabilităţii şi a diversificării surselor de energie", a mai scris Burduja pe reţeaua de socializare.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1687 / 10596
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Activitate intensă în practica de Healthcare, Pharma & Life Sciences de la Kinstellar, cu un tablou al proiectelor divers și complex, ce solicită constant experiența pluridisciplinară a echipelor de avocați | De vorbă cu Luiza Bedros (Partener) și Marc Barabas (Associate) despre modul în care lucrează echipa, mandatele complexe în care acționează pentru jucători-cheie și provocările cu care se confruntă clienții din acest sector
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...