ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Busuioc(Curtea de Conturi): Ne dorim o instituţie care să ofere un sprijin real şi consistent în administrarea eficientă a banului public

24 Ianuarie 2022   |   Agerpres

"Pe 24 ianuarie, acum 163 de ani, Principatele Române se uneau sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, iar cinci ani mai târziu, în 1864, la aceeaşi dată, Domnitorul promulga legea de înfiinţare a Înaltei Curţi de Compturi. Gestionarea corectă a banului public a fost, de la început, esenţa activităţii Curţii de Conturi, generând valoare adăugată în societatea românească. Acest obiectiv se află şi astăzi în centrul activităţii instituţiei noastre, independenţa şi servirea interesului public fiind valorile care definesc activitatea auditorului public extern. Curtea de Conturi a României traversează o etapă de modernizare, de la standardele de audit şi modul de lucru, până la planificarea programului de activitate şi definirea identităţii organizaţionale, schimbări necesare pe care le facem în cooperare cu omologii noştri internaţionali. Ne dorim o instituţie care să se bucure de încrederea românilor şi care să ofere un sprijin real şi consistent în administrarea eficientă a banului public, contribuind astfel la schimbarea în bine a societăţii româneşti. Vă asigurăm că vom rămâne deschişi dialogului şi mereu atenţi la nevoile cetăţeanului, beneficiarul direct al activităţii noastre", a transmis preşedintele Curţii de Conturi a României.

 
 
Curtea de Conturi a României traversează o etapă de modernizare, de la standardele de audit şi modul de lucru, până la planificarea programului de activitate şi definirea identităţii organizaţionale, deoarece ne dorim o instituţie care să se bucure de încrederea românilor şi care să ofere un sprijin real şi consistent în administrarea eficientă a banului public, afirmă preşedintele instituţiei, Mihai Busuioc, cu ocazia aniversării Instituţiei supreme de audit.
 
"Pe 24 ianuarie, acum 163 de ani, Principatele Române se uneau sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, iar cinci ani mai târziu, în 1864, la aceeaşi dată, Domnitorul promulga legea de înfiinţare a Înaltei Curţi de Compturi. Gestionarea corectă a banului public a fost, de la început, esenţa activităţii Curţii de Conturi, generând valoare adăugată în societatea românească. Acest obiectiv se află şi astăzi în centrul activităţii instituţiei noastre, independenţa şi servirea interesului public fiind valorile care definesc activitatea auditorului public extern. Curtea de Conturi a României traversează o etapă de modernizare, de la standardele de audit şi modul de lucru, până la planificarea programului de activitate şi definirea identităţii organizaţionale, schimbări necesare pe care le facem în cooperare cu omologii noştri internaţionali.
Ne dorim o instituţie care să se bucure de încrederea românilor şi care să ofere un sprijin real şi consistent în administrarea eficientă a banului public, contribuind astfel la schimbarea în bine a societăţii româneşti. Vă asigurăm că vom rămâne deschişi dialogului şi mereu atenţi la nevoile cetăţeanului, beneficiarul direct al activităţii noastre", a transmis preşedintele Curţii de Conturi a României.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5809 / 10388
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Practica de litigii de la Băncilă, Diaconu & Asociații funcționează ca un vector de influență în piață, capabil să genereze nu doar soluții favorabile punctuale, ci și transformări de fond în modul în care sunt interpretate și aplicate normele legale în domenii cheie ale economiei | De vorbă cu Emanuel Băncilă (Senior Partner) și Adriana Dobre (Partener) despre dinamica pieței, sofisticarea conflictelor juridice și infrastructura invizibilă a performanței în litigii
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, câștigătoarea premiului Future Lawyers Programme of the Year acordat de Legal Benchmarking Group
În spatele scenei, alături de experimentata echipă de Investigații de la Mușat & Asocații, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept un reper al pieței românești în white-collar crime | Detalii mai puțin cunoscute despre modul în care lucrează avocații, aproape invizibili pentru angajații clientului, cum se obține ”tabloul probator” respectând legislația și drepturile angajaților, metodele folosite și provocările des întâlnite în astfel de mandate, într-o discuție cu partenerii Ștefan Diaconescu și Alexandru Terța, doi dintre cei mai experimentați avocați de pe piața locală
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
CMS asistă AFI privind refinanțarea de 537 milioane euro pentru trei proiecte majore din portofoliul său de real estate din România. Echipa, coordonată de Horea Popescu (Corporate ̸ M&A) și Alina Tihan (Finance)
NNDKP a asistat Gránit Asset Management în achiziția clădirii de birouri Equilibrium 2. Lavinia Ioniță Rasmussen (Partener) a coordonat echipa
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...