
Cîţu: Am găsit multe lucruri care pot să ne unească cu PSD
04 Noiembrie 2021
AgerpresEl a subliniat că decizia va fi luată în PNL.
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat joi că în discuţiile cu PSD au fost găsite multe lucruri care unesc cele două partide, însă a precizat că liberalii vor prezenta în partid şi discuţiile cu USR, urmând să fie luată o decizie.
"Eu cred că am găsit în această seară multe lucruri care pot să ne unească, de exemplu situaţia de astăzi. Avem o criză în sănătate, energie şi pentru acestea avem nevoie de o guvernare stabiliă. Dacă vom reuşi să facem acest lucru cu PSD, este OK", a spus Cîţu, la Parlament, după întâlnirea echipei de negociere a PNL cu reprezentanţii PSD.
El a subliniat că decizia va fi luată în PNL.
"Prezentăm cele două variante cu plusuri şi minusuri şi apoi luăm o decizie", a afirmat Cîţu.
"Eu cred că am găsit în această seară multe lucruri care pot să ne unească, de exemplu situaţia de astăzi. Avem o criză în sănătate, energie şi pentru acestea avem nevoie de o guvernare stabiliă. Dacă vom reuşi să facem acest lucru cu PSD, este OK", a spus Cîţu, la Parlament, după întâlnirea echipei de negociere a PNL cu reprezentanţii PSD.
El a subliniat că decizia va fi luată în PNL.
"Prezentăm cele două variante cu plusuri şi minusuri şi apoi luăm o decizie", a afirmat Cîţu.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5929 / 9991 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Early Game investește 1,5 mil. € în marketplace-ul de job-uri YOX. Echipa DLA Piper România a asigurat asistența juridică și a coordonat echipa internațională implicată în tranzacție
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Într-un an dominat de pragmatism, Mitel & Asociații menține ritmul în M&A: echipă compactă, coordonare directă a partenerilor, continuitate și seriozitate în dosarele complexe, proiecte din industrii cu cerere solidă și un mod de lucru centrat pe integrare, calendar și echilibru între părți | Avocații spun că procedurile pentru investiții străine impun răbdare, dar nu schimbă cursul, într-o piață care rămâne activă, dar mai atentă la detalii
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
NNDKP a luat toate premiile pentru jurisdicția noastră la gala ‘Benchmark Litigation Europe Awards 2025’ | Casa de avocați a primit titlul de ‘Firma de avocatură a anului’, iar Emil Bivolaru a urcat pe podium la catogoria ‘Avocatul anului în România’ în materia soluționării disputelor
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer | Technology & Data protection
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...