ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cîţu: Avem varianta finală pentru A7 Paşcani-Siret, până în 2026 va fi gata

14 Mai 2021   |   Agerpres

"Avem veşti foarte bune pentru această zonă. În primul rând, avem varianta finală pentru autostrada A7 Paşcani-Siret, deci Paşcani-Suceava-Siret, avem variantele finale, ştim exact pe unde vor trece. Partea a doua, foarte important, le-am cerut şi consultanţilor, până la finalul anului vom avea şi studiile de fezabilitate pentru această zonă, această porţiune. Vom avea indicatorii economici care vor arăta că trebuie să fie autostradă, asta a fost discuţia, şi înţeleg de la consultanţi că se va trece de la drum expres la autostradă pentru Paşcani-Siret. Şi, bineîneles, finanţarea, i-am încurajat şi înţeleg că suntem avansaţi de a merge pe fonduri europene pe această porţiune. Prima parte (Bucureşti - Paşcani - n.r.) până la Paşcani suntem în PNRR, de pe această parte (Paşcani - Siret - n.r.) va fi pe fonduri europene", a spus premierul, aflat într-o vizită în Suceava.

 
 
Premierul Florin Cîţu a declarat, vineri, că a fost stabilit traseul final al autostrăzii A7 Paşcani-Siret, care nu va mai fi drum expres, iar până la finalul anului vor fi făcute şi studiile de fezabilitate, pentru ca în 2026 proiectul să fie terminat.
 
"Avem veşti foarte bune pentru această zonă. În primul rând, avem varianta finală pentru autostrada A7 Paşcani-Siret, deci Paşcani-Suceava-Siret, avem variantele finale, ştim exact pe unde vor trece. Partea a doua, foarte important, le-am cerut şi consultanţilor, până la finalul anului vom avea şi studiile de fezabilitate pentru această zonă, această porţiune. Vom avea indicatorii economici care vor arăta că trebuie să fie autostradă, asta a fost discuţia, şi înţeleg de la consultanţi că se va trece de la drum expres la autostradă pentru Paşcani-Siret. Şi, bineîneles, finanţarea, i-am încurajat şi înţeleg că suntem avansaţi de a merge pe fonduri europene pe această porţiune. Prima parte (Bucureşti - Paşcani - n.r.) până la Paşcani suntem în PNRR, de pe această parte (Paşcani - Siret - n.r.) va fi pe fonduri europene", a spus premierul, aflat într-o vizită în Suceava.
 
Florin Cîţu a afirmat că autostrada va fi finalizată până în 2026, dar segmentul Paşcani - Siret mai repede, pentru că "pare să fie mai uşor de construit".
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7990 / 10752
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...