
Ciucă: Depozitele de gaz din România au depăşit, vineri, cota de umplere de 90%
14 Octombrie 2022
AgerpresŞeful Executivului a precizat că a cerut instituţiilor responsabile să continue ritmul intens de depozitare a gazelor şi să gestioneze cu mare atenţie cantităţile necesare pentru a trece cu bine peste această iarnă.
Depozitele de gaz din România au depăşit, vineri, cota de umplere de 90%, iar românii şi economia vor avea la dispoziţie întreaga cantitate de gaze necesară pentru a trece cu bine această iarnă, indiferent de cum va fi vremea, a anunţat prim-ministrul Nicolae Ciucă.
"Avem cu 477 milioane de metri cubi de gaz depozitaţi deja în plus faţă de anul trecut, adică 2,774 miliarde mc din capacitatea totală de stocare de 3,07 miliarde. Românii şi economia noastră vor avea la dispoziţie întreaga cantitate de gaze necesară pentru a trece cu bine această iarnă, indiferent de cum va fi vremea. Din cele 55 de milioane de metri cubi necesari pentru un consum zilnic mediu pe timpul iernii, aproape jumătate sunt produse intern, în mod curent, iar diferenţa este acoperită de cantităţile din depozite. Evaluările arată că nu există absolut nicio problemă în alimentarea cu gaze pentru populaţie, industrie, mediu de afaceri", a afirmat Ciucă, într-o postare pe pagina de Facebook a Guvernului.
Şeful Executivului a precizat că a cerut instituţiilor responsabile să continue ritmul intens de depozitare a gazelor şi să gestioneze cu mare atenţie cantităţile necesare pentru a trece cu bine peste această iarnă.
"Având preţuri plafonate la gaze pentru români şi suficient gaz pentru funcţionarea economiei, Guvernul va continua să sprijine activ atât cetăţenii, cât şi industriile noastre", a mai afirmat premierul.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 3212 / 9515 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Women Lawyers | Ileana Nicolescu (Managing Associate) a simțit că BACIU PARTNERS va fi mediul în care va evolua înconjurată de oameni ce o vor inspira nu numai profesional. ”E important pentru fiecare dintre noi să simțim că suntem în locul potrivit pentru etapa din carieră în care ne aflăm, loc care să ofere și premisele să continuăm să creștem”
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A a continuat să crească în Q1 ̸ 2025 pe piețele emergente și la nivel nivel global. CMS își menține poziția fruntașă la nivel global și în Europa de Est, regiune în care și RTPR întră în Top 3
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Consultanță
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
Women Lawyers | Femeile avocat redefinesc succesul în avocatura de business. De vorbă cu Irina Picoș (Managing Associate, BSMP) despre leadership feminin, provocări profesionale și lecțiile învățate în carieră: ”Am ales această echipă datorită figurilor feminine ce reprezintă pentru mine adevărate modele în plan profesional și uman și care îmi oferă, zi de zi, inspirația, încrederea și determinarea de a continua munca în profesia de avocat”
PNSA, alături de ALD Automotive la fuziunea cu LeasePlan în Ayvens
Women Lawyers | De vorbă cu Andreea Bende, Partener BACIU PARTNERS și unul dintre fondatorii firmei: ”Femeile avocat joacă un rol important în promovarea eticii și a responsabilității sociale în afaceri, având un impact pozitiv asupra comunităților și societății în ansamblu. Ele aduc perspective diverse și abilități unice în negocieri și strategii legale”
LegiTeam | Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
Țuca Zbârcea & Asociații aniversează 20 de ani de activitate
ZRVP, alături de dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe la deschiderea primului hotel Radisson RED din România
NNDKP dezvoltă una dintre cele mai solide practici locale de Dreptul Mediului, cu mandate de impact în industrii cheie, consultanță sofisticată și reprezentare în litigii complexe, gestionate de o echipă specializată | Mădălina Vasile, coordonatoarea practicii: ”Oferirea de asistență personalizată, adaptată realităților juridice și identificarea unor soluții practice și fezabile pentru problemele clienților vor rămâne prioritare”
Women Lawyers | Adela Nuță, Managing Associate BACIU PARTNERS, spune că un loc este modelat de oamenii care îl compun, la fel cum oamenii sunt influențați de spiritul locului. „Iar atunci când această dinamică este construită pe curaj, agilitate și dorința de a atinge excelența, profesia devine mai mult decât o carieră, devine o modalitate de a înțelege, influența și transforma realitatea din jur”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...