ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ciucă: Există, din păcate, o stare prin care începerea anului de învăţământ ne ia prin surprindere

30 August 2022   |   Agerpres

El a spus că anul şcolar începe pentru 2.940.000 de elevi, preşcolari şi antepreşcolari, în aproximativ 17.872 de unităţi de învăţământ.

 
 
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că există "o stare prin care începerea anului de învăţământ" ia prin surprindere autorităţile, adăugând că sunt încă şcoli cu toaleta în curte şi a solicitat un plan pentru soluţionarea acestei probleme în următorii doi ani.
 
"Există, din păcate, o stare prin care începerea anului de învăţământ ne ia prin surprindere şi am dorit ca împreună cu conducerea Ministerului Educaţiei, cu conducerea Ministerului Afacerilor Interne şi, desigur, cu reprezentanţii structurilor din fiecare judeţ, să avem această şedinţă în care să putem să identificăm ultimele probleme. De altfel, sperăm să nu fie chiar pe ultima sută de metri şi să identificăm soluţiile şi modul în care putem să sprijinim începerea, debutul anului şcolar de săptămâna viitoare din data de 5 septembrie", a afirmat Ciucă, la videoconferinţa cu cu prefecţii şi cu reprezentanţii Inspectoratelor Şcolare Judeţene şi al Municipiului Bucureşti pe tema pregătirii începerii anului şcolar.
 
El a spus că anul şcolar începe pentru 2.940.000 de elevi, preşcolari şi antepreşcolari, în aproximativ 17.872 de unităţi de învăţământ.
 
"Am avut ieri o întâlnire cu asociaţiile primarilor de comune, oraşe, municipii şi cu Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România şi una dintre temele pe care le am abordat a fost cea legată de începerea anului de învăţământ şi modul în care sunt pregătite instituţiile, modul în care colaborează pe plan local şi, desigur, se coordonează cu structurile centrale, astfel încât să putem să gestionăm şi să asigurăm derularea în bune condiţii a procesului de învăţământ. Am înţeles că sunt o serie întreagă de probleme care au fost rezolvate, dar au fost şi unele care sunt în curs de rezolvare şi urmează a fi soluţionate până pe data de 5 septembrie", a mai spus Ciucă.
 
Premierul a menţionat că există un grad de încadrare a cadrelor didactice de 96%, iar în perioada imediat următoare vor avea loc activităţile pentru ocuparea şi a celorlalte funcţii.
 
"Din păcate, avem încă şcoli unde suportul administrativ nu este cel pe care ni l-am asumat, sunt încă şcoli care au toaleta în curte. Am înţeles, domnule ministru, că există o perspectivă şi un plan, la nivelul Ministerului Educaţiei, astfel încât până la finele anului 2024, 2025 să se finalizeze. Eu cred că putem, aşa cum se rezolvă o serie întreagă de probleme, să ne focalizăm atenţia şi resursele ca în următorii doi ani de zile să finalizăm odată această problemă, pentru că nu cred că este nevoie de altceva decât de voinţă şi coordonare cu autorităţile locale. Chiar vă rog să avem un plan pe care să îl avem până la începutul anului viitor, astfel încât în momentul în care pot să înceapă lucrările ele să se deruleze. Nu cred că este un efort financiar deosebit să putem să facem ca acest demers să se realizeze şi să nu mai discutăm despre acest subiect", a adăugat Nicolae Ciucă.
 
Premierul a solicitat ministrului Educaţiei şi ministrului Afacerilor Interne un plan până la sfârşitul anului pentru rezolvarea acestei situaţii.
 
"Domnule ministru, domnule ministru Bode, vă rog să existe o coordonare între cele două ministere, astfel încât structurile coordonate de ministerul Educaţiei şi la nivelul dumneavoastră, prin instituţia prefectului şi autorităţile locale, comunale, poate şi orăşeneşti, unde nu există această facilitate rezolvată, până la sfârşitul anului vă rog să vă coordonaţi astfel încât să avem un plan concret pentru ca să rezolvăm această problemă. Nu admit niciun fel de scuză, nu este posibil ca în anul următor să intrăm din nou cu acelaşi subiect, aceeaşi discuţie sterilă, din punctul meu de vedere, pentru argumentele sau, nu ştiu dacă sunt argumente, pentru justificările care se aduc. Important este că trebuie să rezolvăm această problemă pentru totdeauna. Vă aştept, nu mai târziu de finele anului, cu acest plan", a adăugat Nicolae Ciucă.
 
El a spus că sunt şi "chestiuni legate de asigurarea manualelor şcolare", adăugând că sunt în curs de rezolvare toate aspectele legate de această problemă.
 
Premierul a menţionat că există şi problema transportului elevilor, menţionând că şansa la educaţie trebuie asigurată pentru fiecare elev.
 
"Sunt convins că împreună putem să pregătim introducerea în activitate a tuturor măsurilor pe care nu le-am stabilit şi să facem în aşa fel încât să diminuăm, aşa cum spuneam la început, această stare de fapt care de fiecare dată, la fiecare început de an şcolar, vine şi redă acel aspect anual al surprinderii cu problemele nerezolvate la începutul anului de învăţământ. De altfel o să avem mai multe activităţi prin care o să ajungem în teritoriu (...) la şcolile care au reuşit să pregătească elevii care au obţinut rezultate deosebite la concursurile şi olimpiadele internaţionale şi să ajungem şi acolo unde e situaţia nu este la fel de bună şi unde condiţiile nu sunt la fel de bune ca în municipiile şi oraşele unde se face performanţă. Şansa la educaţie trebuie să fie asigurată pentru fiecare elev. Spuneam ieri preşedinţilor consiliilor judeţene că, dacă trei elevi nu au transport, acelora instituţiile statului trebuie să le asigure transport pentru că ei au dreptul şi trebuie să aibă şansa la un proces de educaţie aşa cum se cuvine", a adăugat Nicolae Ciucă. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3884 / 9899
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Într-un mediu unde profesionalismul, rigoarea și implicarea directă a coordonatorilor fac diferența, Popescu & Asociații reușește să transforme școala de vară într-o adevărată rampă de lansare pentru carierele viitorilor avocați. Studenții descoperă aici diversitatea avocaturii și primesc șansa unei cariere într-o firmă de top | Adrian Chirvase, Partner: „Internship-ul reprezintă un canal strategic fundamental pentru identificarea viitorilor colegi”
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | De la emoțiile admiterii, la medii de 10 și trofee în competiții juridice: povestea lui Cristian-Mircea Rădulescu, studentul care a înțeles că disciplina, perseverența și logica sunt ingredientele esențiale pentru succes într-o facultate unde competiția este intensă: „Dreptul nu îți oferă doar cunoștințe, ci te modelează ca om”
Lexology Energy Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care s-au remarcat într-o practică devenită, în ultimii ani, un adevărat laborator de inovație juridică: ZRVP, CMS, TZA și NNDKP au o amprentă bine conturată în Oil & Gas. NNDKP strălucește și în Power & Electricity, unde se remarcă și Kinstellar, dar și în Renewables
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...