Considerații privind obiectivele stabilite prin Directiva (UE) 2019 ̸ 1023 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 – Partea I

În contextul în care Comisia Europeană a estimat că în fiecare an un număr de aproximativ 200.000 de firme din Uniunea Europeană falimentează, ceea ce duce la peste 1,7 milioane de pierderi de locuri de muncă, stabilirea unor obiective pe care să le atingă toate statele membre în vederea sprijinirii societăților aflate în dificultate financiară a reprezentat un demers imperios necesar în prezent. Inclusiv în contextul actual al pandemiei, care a afectat și continuă să afecteze în mod direct economia tuturor statelor europene, obiectivele de salvgardare a întreprinderilor și întreprinzătorilor sunt binevenite și extrem de folositoare susținerii economice și facilitării accesului la informații utile a persoanelor aflate în dificultate financiară care s-ar putea redresa rapid și sigur prin restructurare, prin comparație cu acele companii care pornesc de la bază.

Noile reguli propuse prin acest act normativ au menirea de a ajuta întreprinderile să se restructureze mai devreme, să favorizeze inovarea, putând genera milioane de locuri de muncă.

Măsurile propuse completează Regulamentul (UE) 2015/848 privind procedurile de insolvență la nivel transfrontalier în cadrul Uniunii Europene și se aplică în țările Uniunii Europene de la 17 iulie 2021, cu excepția normelor privind comunicațiile electronice (articolul 28 din Directivă) care se aplică din 17 iulie 2024 și 17 iulie 2026.

Directiva a fost adoptată spre a contribui la buna funcționare a pieței interne și spre a îndepărta obstacolele din calea exercitării libertăților fundamentale (e.g., libera circulație a capitalurilor etc.), obstacole rezultate din diferențele existente între dispozițiile legale și procedurile naționale referitoare la restructurarea preventivă, la insolvență, la remiterea de datorie și la decăderi.

În scopul îndepărtării acestor obstacole și fără a aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale lucrătorilor, prin Directivă se asigură faptul că: (i) întreprinderile și întreprinzătorii viabili aflați în dificultate financiară au acces la cadre naționale eficace de restructurare preventivă care le permit să continue să funcționeze, (ii) întreprinzătorii insolvenți sau supraîndatorați care sunt onești pot beneficia de o remitere completă de datorie după scurgerea unei perioade rezonabile care să le permită astfel o a doua șansă și (iii) procedurile de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie devin mai eficace, în special prin scurtarea duratei acestora.

S-a apreciat că restructurarea le va permite debitorilor aflați în dificultăți financiare să își continue activitatea comercială integral sau parțial, prin schimbarea componenței, a condițiilor sau a structurii activelor și pasivelor acestora ori a oricărei părți a structurii capitalului acestora, inclusiv prin vânzarea de active sau a unor părți din întreprindere sau, în cazul în care este astfel prevăzut în dreptul intern, a întreprinderii în ansamblu, precum și prin efectuarea de modificări operaționale.

Directiva reglementează norme în strânsă legatură cu următoarele obiective/măsuri privind:

1.             restructurarea debitorilor aflați în dificultate financiară pentru a preveni falimentarea acestora și pentru a le asigura viabilitatea;

2.             remiterea de datorie a întreprinzătorilor în insolvență;

3.             eficientizarea procedurilor de restructurare, insolvență și remitere a datoriei.

Prin aplicarea/transpunerea acestor norme, legislația ar oferi debitorilor:

1.             un sistem de avertizare rapidă și informații online care evidențiază orice probabilitate de insolvență (e.g., alerte atunci când anumite plăți nu sunt efectuate, servicii de consiliere publică și privată, stimulente pentru terți, cum ar fi contabilii și autoritățile fiscale și de securitate socială, pentru a semnaliza potențiale probleme etc.);

2.             un program preventiv care să le permită restructurarea finanțelor pentru a evita falimentul și pentru a menține locuri de muncă și activități de afaceri;

3.             posibilitatea de a rămâne sub control total sau parțial asupra activelor și activității lor de zi cu zi, în timpul restructurării;

4.             suspendarea executărilor silite individuale pentru, inițial, maxim 4 luni, cu o posibilă prelungire până la o perioadă de 12 luni, în timp ce se negociază un plan de restructurare.

Cât privește planurile de restructurare, Directiva propune o serie de norme care vizează atât conținutul, condițiile de înregistrare, cât și caracterele planurilor în anumite situații. Astfel, planurile:

1.             conțin informații de bază, cum ar fi identitatea debitorului, activele și pasivele acestuia, părțile afectate și condițiile planului;

2.             pot fi depuse de către debitori, creditori și experți în domeniu;

3.             trebuie să fie confirmate de o autoritate judiciară sau administrativă ca fiind obligatorii dacă:

-               afectează pretențiile sau interesele părților afectate care se opun;

-               prevăd o finanțare nouă;

-               implică pierderea a peste 25% din forța de muncă;

4.             nu afectează drepturile lucrătorilor individuali și colectivi (e.g., drepturile la negocieri colective, acțiune industrială, informare și consultare etc.).

Țările Uniunii Europene pot aplica condiții suplimentare pentru acordurile de restructurare preventivă, suspendarea acțiunilor individuale de executare, adoptarea planurilor de restructurare și remitere de datorii, trebuie să se asigure că finanțarea nouă și interimară pentru operațiunile de restructurare este protejată în mod adecvat, oferă întreprinzătorilor falimentari cel puțin o procedură care să le permită să își achite datoria în termen de 3 ani, se asigură că toate descalificările profesionale pe care le-ar putea avea un întreprinzător insolvabil sunt expediate odată cu achitarea datoriei, oferă instruire adecvată autorităților judiciare și administrative și practicienilor implicați în restructurarea, insolvența și remiterea datoriei, colectează anual date privind diferitele proceduri utilizate.

Eficacitatea procesului de adoptare și de punere în aplicare a planului de restructurare nu ar trebui să fie compromisă de dreptul privind societățile. Prin urmare, statele membre ar trebui să deroge de la cerințele stabilite în Directiva (UE) 2017/1132 a Parlamentului European și a Consiliului referitor la obligațiile de a convoca o adunare generală și de a acorda acționarilor existenți dreptul de preemțiune asupra acțiunilor oferite în măsura și pe durata în care acest lucru este necesar pentru ca acționarii să nu contracareze eforturile de restructurare abuzând de drepturile de care beneficiază în temeiul respectivei directive.

Statele membre nu ar trebui să fie obligate să deroge de la dreptul societăților, integral sau parțial, pentru o perioadă nedeterminată sau pentru o perioadă limitată, dacă se asigură că cerințele din dreptul lor privind societățile nu compromit eficacitatea procesului de restructurare sau dacă statele membre dispun de alte instrumente la dispoziție, la fel de eficace, prin care se asigură că acționarii nu împiedică în mod nejustificat adoptarea sau punerea în aplicare a unui plan de restructurare prin care s-ar restabili viabilitatea întreprinderii.

În acest context, statele membre ar trebui să acorde o atenție deosebită eficacității dispozițiilor referitoare la suspendarea executărilor silite individuale și la confirmarea planului de restructurare, care nu ar trebui să fie afectate în mod nejustificat de convocarea sau rezultatele adunărilor generale ale acționarilor.

Directiva nu se aplică:

1.             societăților de asigurare și reasigurare (definite prin Directiva 2009/138/CE);

2.             instituțiilor de credit și firmelor de investiții sau întreprinderilor de investiții colective (Regulamentul (UE) nr. 575/2013);

3.             contrapărților centrale (Regulamentul (UE) nr. 648/2012);

4.             depozitarilor centrali de titluri de valoare (Regulamentul (UE) nr. 909/2014);

5.             altor instituții financiare (Directiva 2014/59/UE);

6.             organismelor publice în conformitate cu dreptul național;

7.             persoanelor fizice care nu sunt întreprinzători (cu excepția cazului în care o țară a Uniunii Europene extinde în mod explicit aplicarea normelor privind remiterea datoriei către aceste persoane).

Acești debitori sunt supuși unor regimuri speciale, iar autoritățile naționale de supraveghere și de rezoluție au competențe ample de intervenție în legătură cu aceștia.

Întrucât obiectivele Directivei nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre deoarece diferențele dintre cadrele naționale de restructurare și de insolvență ar continua să ridice obstacole în calea liberei circulații a capitalurilor și a libertății de stabilire, dar acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta a adoptat măsurile detaliate în cuprinsul Directivei ce face obiectul prezentului material, în conformitate cu principiul subsidiarității.

Practic, se urmărește realizarea unei eficientizări a procedurilor de restructurare, insolvență și remitere a datoriei, dar și prevenirea falimentării debitorilor aflați în dificultate financiară prin trasarea unui sistem de reguli susceptibil să genereze un program preventiv care să permită restructurarea activităților întreprinderilor și întreprinzătorilor din spațiul Uniunii Europene.

În România, o parte dintre prevederile obligatorii ale Directivei au fost deja transpuse în Proiectul de lege ce vizează modificarea şi completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă (cadrul legal în vigoare). În prezent, Proiectul este supus dezbaterii publice și suportă numeroase discuții între profesioniștii domeniului insolvenței, context în care, vom detalia subiectele sensibile ale acestei propuneri în cuprinsul părții a II a materialului dedicat Directivei.

Sursa: https://eur-lex.europa.eu/