ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

De ce sectorul public nu poate - singur - îmbunătăți semnificativ educația medie a elevilor din România mai devreme de 25-30 de ani

07 Iunie 2022   |   Lucian Bondoc

Faptul că de peste 3 decenii nu s-a reușit o reformă de ansamblu semnificativă care să reziste în timp ar trebui, astfel, să dea de gândit.

 
 
În articolul anterior am plecat de la faptul că multe din problemele României țin, măcar în parte, de 2 aspecte:

(a)    un procent prea mare din populație este cu totul insuficient format pentru lumea actuală;
(b)    și dintre românii formați suficient, un procent prea mic este votat sau promovat în elitele de facto implicate în conceperea, adoptarea și implementarea politicilor publice.
 
Am încercat să arăt cu ocazia respectivă că:
(i)    cele 2 componente de mai sus deja se alimentează reciproc în prezent și pur și simplu nu mai permit o îmbunătățire semnificativă a clasei politice (și, deci, a politicilor publice) altfel decât prin intervenții artificiale sau printr-o schimbare semnificativă de abordare din afara mecanismelor actuale

(ii)    orice soluție de fond la problema educațională de mai sus (în afară de intervenții artificiale coordonate) necesită abordarea lumii actuale ca și cum ar fi o planetă străină/artificială – de vreme ce mai tot ce ne înconjoară nu „crește” natural, ci a fost produs în ultimii 200 de ani în moduri și cu cunoștințe care nu existau acum câteva secole, unele instincte naturale mai mult încurcând.
(iii)    nu poți face educație performantă dacă nu motivezi elevii și motivația de a învăța o lume artificială/străină trebuie stimulată tot artificial.

În cele ce urmeazăi voi arăta, pe scurt, de ce sectorul public nu poate – singur - îmbunătăți semnificativ educația medie (la nivel de masă) a elevilor din România mai devreme de 25-30 de ani (o schimbare de strategie fiind, astfel, necesară).

Am în vedere mai ales faptul că:

(1)    sistemul educațional public, deși va progresa, nu poate răspunde singur aspectelor de mai sus cât de cât rapid, nefiind realist politic să ofere o schimbare cu adevărat semnificativă a calității educației preuniversitare oferite la nivel de masă mai devreme de 12-15 ani.
(2)    pentru a vedea rezultate notabile pe piața muncii și în societate, la această durată ar mai trebui adăugați 10-15 ani pentru că și o educație mult îmbunătățită ar putea beneficia pe deplin cuiva doar dacă l-ar privi de la începutul școlii.
De exemplu, un procent foarte redus din cei aproximativ 47% din elevii României de clasa a IX-a care, conform evaluării PISA din 2018, sunt analfabeți funcționali la matematică, ar putea ajunge ingineri buni chiar dacă ar începe să facă de mâine matematica la liceu cu cei mai buni profesori.

Per total, durata de mai sus este prea mare, mai ales având în vedere problemele structurale ale României, inclusiv demografice, și dinamica anticipată a acestora în timp. Este nevoie, deci, de o abordare diferită.

Pentru cei care văd estimările de durate de mai sus ca fiind mult exagerate, menționez că ultimii 32 de ani ar trebui să îndemne la prudență. Faptul că de peste 3 decenii nu s-a reușit o reformă de ansamblu semnificativă care să reziste în timp ar trebui, astfel, să dea de gândit.

Pentru a se înțelege mai bine de ce susțin o schimbare de abordare, m-aș referi la 6 probleme mari pe care sistemul educațional public le are în prezent raportat la aspectele de mai sus.
4 dintre acestea nu cred că pot fi (realist) surmontate singur de sistemul public într-un grad de masă, altfel decât pe termen foarte lung, aproape indiferent de cine este ministru punctual.
Celelalte 2 pot fi surmontate mult mai repede (una total și alta parțial), dar, pentru aceasta, strategia actuală ar trebui modificată semnificativ.

Să le luăm pe rând.

1.    Momentul la care începe educația sistematică este tardiv (și discriminatoriu) în prezent în România pentru majoritatea copiilor

Studii solide au arătat că un copil căruia i s-au citit povești de foarte mic are la 3 ani vocabularul aproximativ dublu față de un copil care nu a beneficiat de asta.

Fiind vorba de înțelegerea a ceea ce se întâmplă în jur și de posibilități de a imagina și a face conexiuni, diferența de expansiune a înțelegerii și de progres intelectual la 7 ani va fi și mai mare, iar la 10-12 ani va fi deja prea mare pentru a mai putea fi recuperată la nivel de masă.
Învățământul timpuriu pentru intervalul de vârstă 0-3 ani e ceva mai complex de atât, dar ideea este aceea că e mult mai important decât se credea și o componentă majoră este cea de mai sus.

Dincolo de importanța foarte mare a aspectului de mai sus în sine, pentru că lumea în care trăim e una artificială în mare parte și progresează tehnic continuu, cu cât începi mai devreme drumul spre cunoașterea sa, cu atât ai mai mult timp să și faci progrese mari, mai ales dacă ritmul efortului scade, cum este cazul în prezent pentru ansamblul societății.

Pactul pentru educație recunoaște importanța acestui interval de vârstă, dar PNRR-ul prevede creșterea capacității totale (adică, cu tot cu ce se va face prin PNRR) a sistemului de educație timpurie la doar 19% din copiii de 0-3 ani până în 2026.ii 

Astfel, cele 110 creșe noi (în plus de cele 369 creşe existente în 2020) care vor deservi aproximativ 4.500 de copii și cele 412 servicii complementare în zonele defavorizate care vor deservi 20.600 de copii vor ajuta, dar nu au cum să fie decât cu totul insuficiente.

Desigur, e un aspect care ține și de nevoi bugetare, de timpul necesar pentru formarea de resursă umană, de spații etc – aspecte care nu trebuie neglijate. Doar că în ritmul respectiv, va dura peste 15 ani să ajungem la un nivel cât de cât de masă și încă 15-18 ani până când copiii respectivi vor ajunge la facultate sau la un loc de muncă.

Strategia actuală a sistemului public nu poate, deci, remedia acest aspect repede și nici nu își propune în prezent să o facă, de vreme ce însuși PNRR – care e, teoretic, un instrument special de accelerare a reformelor – are doar ambiția foarte redusă de mai sus pe acest subiect.

Pentru că este vorba de construirea a ceva în mare parte nou, care nu ar fi grevat de inerțiile politice și sociale legate de celelalte probleme de mai jos, este singura problemă din cele 6 care ar putea (realist) fi, însă, rezolvată în proporții mari destul de rapid de sectorul public.

Desigur, ar implica o suplimentare semnificativă a strategiei actuale, dar  - având în vedere costul alocat în prezent creșelor de mai sus  - costul total ar fi unul mic față de beneficii.

Ar fi, probabil, și una dintre cele mai eficiente măsuri de stimulare a natalității – buna îngrijire a copiilor mici fiind un aspect foarte important pentru mulți potențial părinți.
O astfel de măsură ar putea fi corelată și cu programe vaste de cooptare - cu diverse tipuri de orar  - a multor persoane la pensie.  

2. Stimularea (a) motivației, (b) a metodei de abordare a informației și a înțelegerii și (c) a unui nivel rezonabil de disciplină la efort  - este cu totul neglijată, deși este esențială

După cum am discutat ceva mai pe larg în articolul anterior, nu poți face educație performantă dacă nu motivezi elevii, iar motivația de a învăța o lume artificială trebuie stimulată tot artificial.
Strategia actuală ignoră aproape cu totul în prezent (și nu contracarează) aspecte absolut fundamentale legate de acest subiect.

Or, chiar dacă școala românească ar oferi informații și competențe de maximă actualitate și calitate (ceea ce, din pacate, în medie, e destul de departe de a fi cazul), dacă nu se contracarează aspectele respective tot la școalăiii  și nu se stimulează motivația și un grad rezonabil de disciplină la efort, rezultatele vor rămâne, în medie, dezamăgitoare.

Aceasta este o problemă pe care sectorul public ar putea-o remedia parțial relativ rapid prin dezvoltarea unui program adaptat (integrând, informare, psihologie și exerciții practice) implementat în toate formele de învățământ. Implementarea ar putea să se facă prin mijloace online, precum și prin caravane mobile de traineri.
Un astfel de program ar fi, cred, realist politic pentru că și aici ar fi vorba de construirea a ceva în mare parte nou, care nu ar fi grevat de inerțiile politice și sociale ale celorlalte probleme de mai jos.

Am spus mai sus că nu ar putea avea, însă, decât un succes „parțial” pentru că (dincolo de nevoia de gândire atentă) motivația de a învăța ceva ține și de utilitatea percepută a ceea ce înveți.
Or, având în vedere că numeroase segmente ale programei școlare publice actuale au probleme serioase de utilitate și că acest aspect nu poate fi remediat de sectorul public, singur, cât de cât rapid, după cum voi detalia mai jos – un astfel de program ar avea limite de eficiență.
Tot ar fi, însă, foarte important. Măcar s-ar contracara o parte din „spălarea pe creier” în sens invers făcută involuntar de mediul economico-cultural din jur.

Însoțit de un program amplu de informare a părinților, ar reduce și erorile făcute acasă la vârste în care se configurează aspecte de „software” de termen lung. De exemplu, a lăsa copiii mult timp cu diverse telefoane/televizoare riscă să inducă modele de comportament profund perdante în pasul doi, inclusiv în sensul afectării capacității de concentrare, stimulării căutării „dopaminei de moment” și privilegierii excesive a emoției față de rațiune.

3. O bună parte din ce se învață la școală în prezent pe partea de valori, informație și competențe este – în medie - decalată semnificativ față de nevoi

După cum am discutat parțial și mai sus, partea valorică este, în mare parte, neglijată în prezent în școală.

În ceea ce privește utilitatea informațiilor și competențelor predate, aceasta este redusă raportat la cele peste 4390 de ocupații în COR (Clasificarea ocupațiilor din România), la cele peste 600 de coduri CAEN, precum și raportat la organizarea statului și a economiei în general.

Deconectarea de lumea reală e și mai mare dacă avem în vedere faptul că, în COR, realitatea este, de fapt, simplificată. De exemplu, avocații apar ca reprezentând o singură ocupație, deși sunt peste 85 000 de acte normative în România și niciun avocat nu poate acoperi profesionist un spectru foarte larg de domenii.

Cele de mai sus înseamnă că, în prezent, ar trebui analizat în mod diferit ce înseamnă ceva util de învățat într-o astfel de lume și că educația ar trebui să se concentreze mult mai mult decât o face pe informații utile în durată, precum și pe mecanisme de adaptare și învățare (având în vedere și pilonii PISA), motivație și disciplină la efort. De altfel, discuția privind importanța competențelor prin educație nu este deloc nouă, inclusiv în România.

Școala ar trebui, astfel, regândită semnificativ în privința soclului de informații și abilități care trebuie cultivate la copii (inclusiv în materie de gestionare a propriilor instincte „naturale”) pentru a-i înzestra cât mai bine pentru o astfel de lume „artificială”.  

Tehnic - conceptual, este ceva ce se poate configura relativ rapid, chiar dacă este vorba de un exercițiu voluminos și complex (sunt deja inițiative în România care ar putea fi valorificate în această direcție). Sunt și români foarte bine pregătiți în acest sens, inclusiv experți care pledează de ani de zile în astfel de direcții.
Din punct de vedere practic, însă, de implementare, este una dintre problemele pe care cred că sectorul public nu le poate, de fapt, rezolva satisfăcător singur mai devreme de 25 de ani (decât în vreun context cu totul special).

Motivul principal ține de faptul că sistemul public nu este deschis către reforme ample și rapide în aceste privințe pentru că gestionarea implicațiilor de resurse umane ar reprezenta un „coșmar” politic și o problemă logistică serioasă.
Cu peste 290.000 de funcționari publiciiv , Ministerul Educației Naționale are, astfel, o dificultate majoră naturală de a reforma substanțial programa școlară, zeci de mii de cadre didactice riscând concedierea sau reluarea facultății. Demersurile în acest sens sunt mult mai probabil să eșueze sau să fie deturnate regulat, indiferent de declarațiile inițiale.

PNRR nici nu pare să propună ceva semnificativ în materie de programă școlară, mai puțin legat de creșterea competențelor digitale care e, într-adevăr, necesară, chiar dacă nu rezolvă decât o parte a problemei de fond de mai sus. Avantajul principal va fi probabil unul mai mult indirect – va permite mult mai multor elevi să caute informații și competențe pe internet, în afara sistemului educațional public.

4. Cu cine se învață?

Sunt numeroși profesori buni în România. Cunosc personal mulți. Problema este aceea că sunt și numeroși profesori slab pregătiți.

De exemplu, dintre cei care au susținut examenul de titularizare în 2021, doar aproximativ 44% au luat note peste 7. Peste 20% au luat note sub 5. v  
Profesorii deja titulari nu trebuie să mai susțină acest examen și media lor este foarte probabil semnificativ mai bună, dar ar fi naiv să presupunem că nu sunt și acolo zeci de procente de profesori cu probleme serioase în privința propriei pregătiri.

Până la urmă, nici nu trebuie să avem evaluări individuale detaliate pentru ansamblul profesorilor, de vreme ce știm rezultatul ansamblului elevilor – peste 40% de analfabeți funcționali la ultimul test PISAvi .

Nu sunt deloc dintre cei care pun un astfel de rezultat doar pe seama profesorilor. După cum am menționat mai sus, efortul și motivația elevilor, interferența unui profesor slab anterior, abordarea în familie, slaba utilitate a conținutului multor lecții etc sunt și ele foarte importante.

Nu ar trebui, însă, căzut nici în logica inversă. Este, astfel, din păcate, rezonabil de presupus că o parte importantă din rezultatele PISA respective țin și de calitatea slabă a numeroși învățători/profesori.

Pentru că la o serie de materii foarte importante este suficient să ai un profesor slab pregătit 1-2 ani pentru a nu mai putea recupera după aceea doar cu programul obișnuit, efectul se și manifestă disproporționat. De exemplu, dacă o clasă de elevi are profesori foarte buni la matematică în toate clasele, mai puțin clasele a 8-a și a 9-a, procentul celor care vor fi buni la matematică în clasa a 12-a va fi probabil foarte redus.

Or sistemul educațional public nu poate schimba așa ceva rapid din 2 motive principale.
(a)    Cu salariile actuale, Ministerul Educației Naționale nu este unul suficient de atractiv și, fiind ministerul cu cel mai mare număr de funcționari, va rămâne multă vreme unul unde va fi dificil de crescut salariile semnificativ (pentru a face profesia de dascăl mult mai atractivă meritocratic).

În plus, și dacă s-ar tripla salariile mâine, nu am avea o educație publică mai bună, ci doar una mult mai scumpă.
O reformă ar trebui, astfel, de exemplu, să implice (i) majorări semnificative de salarii (cu actualizare la inflație) de la începutul profesiei, anunțate acum și care să intre în vigoare peste 6 ani – pentru a concentra candidați la facultate cât mai buni și (ii) între timp, fonduri de premiere a rezultatelor bune mult mai mari.

Fondurile de premiere ar trebui să pună un accent deosebit pe diferența între nivelul mediu preluat de un profesor și cel la care acesta duce generația respectivă.
De exemplu, un profesor care duce o clasă în medie de la 5 la 7 ar trebui premiat în mod deosebit. Desigur, creșterea de nivel ar trebui evaluată independent pentru a nu avea doar o mare inflație de note, cum a mai fost cazul.

Reluarea recentă de autorități a discuțiilor privind meditațiile nu face parte din soluții pe partea de fond, cel puțin pe termen scurt. Nu văd cum restricționarea acestora ar putea să ajute accesul la educație sau calitatea acesteia în clasă (sau să remedieze problemele bugetare).
Pare mai mult o nouă deturnare a atenției de la problemele majore într-un mod care să permită unor autorități să bifeze statistic un număr mare de cazuri „rezolvate”, dar cu impact real foarte redus, ba’ chiar cu destule consecințe potențiale contrare interesului general actual.

(b)    România e deja o țară de oaze educaționale (cum e o țară de oaze și în mai orice alt domeniu), care au ajuns, în plus, la o concentrare de tip geografic. Or, așa ceva nu se poate remedia rapid de sistemul public fără a se distruge, de fapt, în primă fază, și o bună parte din oaze.

Astfel, cei mai bine situați părinți se „luptă” pentru includerea copiilor lor în clasele cu cei mai buni profesori și își și permit cele mai multe meditații „acasă”. Cei mai buni profesori urmăresc să aibă clase cu punctul de plecare cel mai bun.
Astfel de combinații de elevi care au avut mult sprijin educațional în faza pre-școlară, părinți mai atenți la educația copiilor, inclusiv extra-școlar, și profesori buni, au cele mai mari șanse de a face performanță.

În plus, sistemul de „vize de flotant” a dus la o concentrare graduală care a supraîncărcat școlile cele mai bune (crescând numărul de clase și numărul de elevi pe clasă) și a scăzut nivelul mediu pentru destule alte școli (media copiilor dintr-o școală fiind importantă mai general pentru presiunea educațională în sus sau în jos).

Practic, s-a produs o concentrare geografică a calității educaționale care a dus la supraîncărcarea școlilor mai bune și la slăbirea serioasă (scăderea unei medii are impact în jos mai larg pentru că și un număr redus de vârfuri duce la eforturi mai mari și din partea celorlalți) pentru un număr mare de alte școli.

În punctul actual așa ceva nu poate fi remediat rapid de sistemul public și nici măcar nu ar fi înțelept de făcut ceva brusc.
Nu doar că se pot pierde alegerile dacă mulți membri din elitele de facto ale țării vor trebui să-și mute copiii în școli rămase decalate, dar efectul pe termen scurt ar fi afectarea viitorului multora din cei deja în „oaze” pentru că sistemul actual doar maximizează accesul la oazele de profesori existente care au ajuns în timp să fie concentrate practic geografic în anumite localități, cartiere sau părți de cartiere etc.

Ar trebui, însă, măcar plafonat fenomenul pentru că acesta a ajuns atât de amplu, încât destule școli bune sunt pe cale să riște o reducere serioasă a calității având în vedere că au deja mult prea mulți elevi în clase, au implementat programe în 3 ture (care dezavantajează unele clase), au redus „orele” la 40 de minute etc.

5. Unde se învață?

Dotările cu internet și calculatoare și dotarea laboratoarelor.sunt foarte importante.
Pe ansamblu, însă, clădirile reprezintă o problemă care nu justifică discrepanța foarte mare dintre cele aproximativ 3,5 miliarde de euro acordate de PNRR față de sumele mult mai mici rezervate calității substanței educației (în principal, ce se predă efectiv, pregătirea profesorilor, salariile și fondurile de premiere pentru profesori).

Cred că ar trebui procedat invers – cu privilegierea logistică și financiară mult mai mult a substanței educației față de locul fizic de derulare a cursurilor.
Desigur, știm cu toții de „școlile cu WC-uri în curte” (și școala mea era la fel), și, evident, nu este bine. Este, însă, mult mai important ca elevii să fie cei care să nu aibă în viitor WC-uri în propriile curți și aceasta nu se poate face rapid decât dacă vor beneficia de acces la o educație de calitate.

Strategia actuală nu merge însă în această direcție și este un aspect dificil de modificat din punct de vedere politic, deși ar trebui încercat.

6. Dificultatea politică a statului de a folosi la scară mare noile tehnologii în educație și de a reforma întregul sistem în jurul oazelor educaționale

O bună parte din cele de mai sus pot fi îmbunătățite destul de rapid cu ajutorul tehnologiei, după cum vom discuta mai în detaliu în următorul articol, concentrat pe partea de soluții.
Pentru orice stat este, însă, foarte dificil politic de asumat aceasta pentru că ar reprezenta implicit o recunoaștere a unui eșec de masă.

În plus, ar apărea și o dificultate - tot greu de digerat politic - de gestionare a câtorva zeci de mii bune de funcționari publici care ar fi expuși la modul foarte concret ca inutili sau chiar nocivi pentru educație, precum și a nemulțumirii unor aleși locali etc.

Sunt și dificultăți tehnice complexe inerente pentru că orice reformă semnificativă trebuie gândită holistic pe tot lanțul respectiv.

În acest sens, sistemul public de educație a ajuns gradual să implice, practic, 4 dimensiuni (nu doar în România):
(i)    Una de protectie socială față de multe cadre didactice si familiile lor;
(ii)    Una de pază a copiilor cât sunt părinții la serviciu – aceasta a fost foarte vizibilă ca prioritate în timpul pandemiei;
(iii)    Una de inerție inerentă lanțurilor progresive – orice reformă necesitând un efort pe tot lanțul, aspect mai puțin la îndemână și cu puncte de rezistență naturale la fiecare verigă. În prezent, chiar și destui părinți pot avea, de fapt, o problemă cu reformele, pentru că acestea pot genera plusuri de incertitudine pentru copiii lor la examene în anii respectivi sau îngreuna obținerea de note mari etc; și
(iv)    Una concentrată pe educația de substanță și pe performanță.  Școlile în care această dimensiune prevalează în mod clar nu par majoritare în prezent.

În concluzie, sectorul public se confruntă cu probleme vaste și cu inerții mari.
Sunt aspecte care nu trebuie văzute subiectiv, ci realist. Este vorba despre efectul mai multor zeci de ani cu erori care nu pot fi remediate din interior decât pe temen lung, prea lung, chiar dacă sunt și numeroase persoane competente și de bună credință în sector.
De aceea rostul analizei de mai sus este acela de a identifica problemele pe care sectorul public le poate, de fapt, rezolva total sau parțial rapid și de a contribui la conștientizarea problemelor care nu pot fi rezolvate realist doar de sectorul public într-un termen rezonabil, fiind necesară o altă abordare.

Următorul articol – ultimul din seria privind această tematică – se va concentra tocmai pe liniile pe care sectorul public și cel privat ar trebui să se concentreze raportat la ce pare realist politic și ce nu.

Obiectivul principal ar fi acela de a reduce semnificativ și rapid discriminările actuale enorme - care împrăștie accesul real la cunoaștere al multor copii din România pe ere de dezvoltare diferite, deși fac parte din aceleași generații.

Restul va veni în mare parte de la sine, chiar dacă și ce se face între timp este foarte, foarte important pentru fructificarea a ceea ce avem.


*******




i.  Articolul următor – care va finaliza seria aspectelor pe care doream să le subliniez pe acest subiect – se va concentra pe strategia pe care ar trebui să o adopte sectorul privat în sens larg (nu mă refer la partea lui pur educațională) pentru ca – parțial în parteneriat cu sectorul public – parțial autonom, să ajute la remedierea problemei mult mai rapid.
ii.  În condițiile în care 15% din copii nu merg nici la grădiniță, de peste 3 ori mai mulți decât media UE.
iii.  Acasă nu se poate face de părinți în proporții de masă în prezent.
iv.  https://mfinante.gov.ro/domenii/bugetul-de-stat/numar-salariati-bugetari
v.  https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/educatie/dezastru-la-rezultatele-de-la-titularizare-2021-doar-40-dintre-profesori-au-luat-note-peste-7-1612495. Aici aș mai preciza că procentele sunt, de fapt, și mai slabe decât par dacă avem în vedere că peste 34 000 de candidați se înscriseseră inițial, dar doar 27.301 candidați s-au prezentat și 25.059 de lucrări au fost în final notate, peste 2000 de candidați ieșind din examen.
vi.  Cercetarea PISA nu urmărește doar evaluarea capacității elevilor de a reproduce ceea ce au învăţat, ci, de asemenea, îşi propune să determine în ce măsură elevii sunt în măsură să extrapoleze ce au învățat şi să aplice cunoștințele lor în situații care nu le sunt familiare, indiferent dacă sunt sau nu în legătură cu școala.
Această abordare reflectă faptul că țările dezvoltate pun mai mult preț pe capacitatea indivizilor de a-şi folosi cunoştinţele într-un mod dinamic, decât pe cunoștințe ca atare.
Sistemele de educaţie aflate în fruntea clasamentului PISA se bazează, astfel, pe patru piloni: a învăţa să ştii, a învăţa să faci, a învăţa să fii, a învăţa să trăim împreună. În România învățământul se axează în continuare, în general, doar pe primul pilon: a învăţa să ştii.


 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3026 / 8582
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
De vorbă cu Anne Marie Mateeas, Country Legal Head Novartis, profesionistul pentru care integritatea reprezintă valoarea fundamentală, despre profesia juridică, experiențele acumulate și provocările abordate | “În sfera carierei mele, dezvoltarea unor valori precum respectul profund pentru lege, promovarea transparenței și adoptarea unei abordări centrate pe identificarea și implementarea de soluții eficiente sunt aspecte esențiale care îmi ghidează fiecare decizie și acțiune. Chiar și momentele dificile sau deciziile care s-au dovedit a fi mai puțin potrivite au avut un impact valoros, învățându-mă lecții esențiale”
NNDKP obține poziții de top în clasamentele The Legal 500 EMEA 2024
CMS asistă PPC în achiziția unui parc eolian operațional de 84 MW în România. Mircea Moraru (Corporate M&A) a coordonat echipa, cu sprijinul lui Horea Popescu (Corporate M&A)
Vlad Peligrad s-a desprins din asocierea cu KPMG Legal, unde era partener și lansează o firmă proiectată să asigure întreg spectrul de servicii juridice | Vlad Peligrad, Managing Partner & Founder PeligradLaw: ”Suntem la început, în procesul de formare a echipei. Până la sfârșitul anului firma va avea 8-10 avocați”
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
Noi Avocați Colaboratori Seniori în cadrul PNSA. Andra Vieriu și Maria Dima fac un pas înainte în carieră
Stratulat Albulescu obține în prima instanță amendarea Primarului General al Municipiului București pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive. Partenerul Adriana Dobre a coordonat echipa care a obținut una dintre primele decizii judecătorești de acest fel: amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, la care se adaugă penalități de 500 lei ̸ zi de întârziere
Rundă amplă de promovări în mai multe arii de practică din cadrul biroului Kinstellar din București. Opt avocați au făcut un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Recunoaștem în mod oficial contribuțiile colegilor prin aceste promovări. Împărtășesc valorile pe care le avem, s-au dovedit a fi membri de valoare pentru echipa locală și așteptăm cu nerăbdare să îi vedem acumulând noi realizări”
Studiul CMS European M&A 2024 | Piața de fuziuni și achiziții s-a dovedit rezistentă în 2023, CMS acordând consultanță într-un număr record de tranzacții. Horea Popescu, coordonator al practicii Corporate M&A în CEE și Managing Partner al CMS România: “În ciuda unui context plin de provocări, CMS a oferit consultanță în 68 de tranzacții de fuziuni și achiziții în regiune, dintre care peste 50% au fost determinate de intrarea unor investitori strategici pe noi piețe, demonstrând soliditatea practicii noastre în întreaga regiune”
Stratulat Albulescu & Asociații estimează pentru anul 2024 un nivel de activitate, în practica de Real Estate, cel puțin egal cu cel de anul trecut, marcat însă de o anumită expectativă din partea dezvoltatorilor, prudența fiind cuvântul cheie auzit cel mai frecvent de la clienți. Vor exista însă și ferestre de oportunitate care în mod cert vor fi accesate de jucătorii cu un apetit crescut la risc | “Cel mai probabil vom asista, în cursul acestui an, la o deblocare a situației și la o creștere a numărului de tranzacții, chiar și timidă”, spun avocații
O soluție reper a ÎCCJ obținută de D&B David și Baias clarifică modalitatea de calcul a cifrei de afaceri la care se aplică amenzile Consiliului Concurenței
Creștere de doi digiți, anul trecut, pentru Milcev Burbea, firmă recunoscută de ghidurile juridice internaționale pentru practica de proprietate intelectuală | Despre mandatele provocatoare și numeroasele proiecte cu grad ridicat de complexitate, într-o discuție cu Gabriela Milcev (Managing Partner): ”Forța biroului nostru constă într-o abordare echilibrată, croită pe nevoile cazului, combinând, ca într-o rețetă care nu este niciodată aceeași, consultanța și litigiul, precum și persoanele și abordările potrivite pentru apărarea intereselor clientului. Adesea ne confruntăm cu necesitatea de a opera în alte jurisdicții, la nivel internațional”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...