ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Elemente de noutate în raportarea publică CbCR – ce clarificări au fost aduse?

19 Iulie 2023   |   Diana Lupu (Partener) și Ana-Maria Niţu (Senior Manager) - Global Compliance and Reporting, EY România

În vederea raportării informaţiilor referitoare la impozitul pe profit, se va utiliza formatul stabilit de Comisia Europeană, potrivit Directivei 2013/34/UE.

 
 
Ordinul 1730/2023 pentru reglementarea unor aspecte contabile care a intrat în vigoare începând cu 21 iunie 2023, modifică şi completează Ordinul 2048/2022 privind completarea reglementărilor contabile aplicabile operatorilor economici în vigoare deja de la începutul acestui an.

•    Obligaţiile de raportare ale filialelor mijlocii şi mari

O importantă clarificare adusă de Ordinul 1730/2023 o reprezintă excluderea obligaţiilor de raportare pentru filialele mijlocii şi mari care sunt controlate de către o societate-mamă finală dintr-un stat membru al UE.

Anterior introducerii noilor modificări aduse de Ordinul 1730/2023, în baza prevederilor Ordinului 2048/2022, obligativitatea de raportare revenea tuturor filialelor mijlocii şi mari, indiferent de statul societăţii-mamă (stat membru UE, stat terţ/ din afara UE). Prin urmare, obligaţiile de raportare vor fi aplicabile doar entităților din România controlate de o societate-mamă finală situată într-un stat terț.


În ceea ce priveşte obligaţiile filialelor mijlocii şi mari, controlate de către o societate-mamă finală situată într-un stat terţ, un element de clarificare este adus prin posibilitatea îndeplinirii obligaţiei de publicare de către oricare entitate afiliată din cadrul grupului. Astfel, se clarifică faptul că în situaţia în care societatea-mamă finală situată într-un stat terţ are mai multe filiale mijlocii şi mari pe teritoriul României care aplică aceleaşi reglementări contabile, obligaţia de publicare poate rămâne la oricare dintre acestea. În cazul în care un grup are mai multe entități afiliate în România care îndeplinesc condiţiile de publicare şi care aplică reglementări contabile românești diferite, cel puțin o entitate afiliată din cadrul grupului care intră în domeniul de aplicare al fiecărei reglementări contabile specifice trebuie să publice raportul privind informaţiile referitoare la impozitul pe profit.

•    Care va fi primul an de raportare?

Următoarele completări au fost introduse pentru a identifica cu uşurinţă primul an de raportare, atât în cazul entităţilor care fac parte din grupuri al căror an financiar este anul calendaristic, cât şi al entităţilor care fac parte din grupuri al căror an financiar este diferit de anul calendaristic.

Astfel:
-    pentru o societate-mamă finală al cărei exercițiu financiar coincide cu anul calendaristic, primul an de raportare corespunde exercițiului financiar al anului 2023, iar termenul de publicare al raportului privind informațiile referitoare la impozitul pe profit este 31 decembrie 2024. Pentru a determina dacă societatea-mamă are obligația de raportare în anul 2023, aceasta determină dacă depăşeşte cuantumul veniturilor consolidate atât în anul 2022, cât și în anul 2023, fiind obligată să întocmească raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit pentru anul 2023 dacă este depăşit cuantumul veniturilor consolidate în ambele exerciții.
-    pentru o societate-mamă finală al cărei exercițiu financiar diferă de anul calendaristic, corespunde de exemplu perioadei 1 aprilie 2023 - 31 martie 2024, primul an de raportare este perioada încheiată la 31 martie 2024, iar termenul de publicare al raportului privind informațiile referitoare la impozitul pe profit este 31 martie 2025. Pentru a determina dacă societatea-mamă are obligația de raportare în primul an de aplicare a prevederilor acestui ordin, aceasta determină dacă depăşeşte cuantumul veniturilor consolidate atât în exercițiul financiar încheiat la data de 31 martie 2023, cât și în exercițiul financiar încheiat la data de 31 martie 2024. Şi în acest caz, societatea-mamă va fi obligată să întocmească raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit pentru anul încheiat la 31 martie 2024 dacă este depăşit cuantumul veniturilor consolidate în ambele exerciții.

O clarificare importantă, pentru o situaţie deseori întalnită în practică, este relevantă pentru filialele raportoare al căror exerciţiu financiar este diferit de cel al societăţii-mamă finale. În astfel de situaţii, filiala îşi îndeplineşte obligaţiile de raportare pe baza unui raport care să corespundă exerciţiului financiar al societăţii-mamă finale, şi nu în baza unui raport care să corespundă propriului exerciţiu financiar.  

•    Conţinutul raportului - completări aduse

Au fost introduse mai multe prevederi, după cum urmează:

-    în cazul în care cadrul de raportare financiară aplicabil la întocmirea situațiilor financiare anuale nu definește indicatorul cifră de afaceri netă, veniturile care trebuie prezentate conform acestei secțiuni corespund veniturilor, astfel cum sunt acestea definite de IFRS-uri/cadrul de raportare financiară pe baza căruia se întocmesc situațiile financiare anuale, cu excepția ajustărilor de valoare și a dividendelor primite de la entități afiliate.
-    pentru a se evita raportarea de mai multe ori a sumei câștigurilor acumulate, suma câștigurilor acumulate ale unei entități care a deschis sucursala trebuie atribuită jurisdicției fiscale în care își are sediul acea entitate. Jurisdicția respectivă poate fi situată în UE sau într-o țară terță. Prevederile acestui alineat se aplică indiferent dacă sucursalele sunt deschise într-unul sau mai multe state membre.
-    în cazul în care activitățile mai multor entități afiliate pot face obiectul obligației de a plăti impozit pe profit în cadrul unei singure jurisdicții fiscale, informațiile atribuite jurisdicției fiscale respective reprezintă suma informațiilor referitoare la astfel de activități ale fiecărei entități afiliate și ale sucursalelor lor în jurisdicția fiscală respectivă. În aplicarea acestor prevederi, dacă mai multe entități afiliate generează rezultat impozabil pe un teritoriu căruia îi corespunde un singur regim fiscal, informația raportată se determină prin agregarea informațiilor corespunzătoare tuturor entităților afiliate și sucursalelor supuse acelui regim fiscal.
-    nicio informație privind o anumită activitate nu este atribuită simultan mai multor jurisdicții fiscale. În înțelesul acestei prevederi, la stabilirea unei anumite activități este avut în vedere locul de unde este condusă respectiva activitate. Deoarece informațiile referitoare la venituri se referă la operațiunile unei entități stabilite pe teritoriul unei țări, subiect al unui singur regim fiscal, acestea sunt atribuibile numai acelui regim fiscal.
-    atunci când o entitate care a omis prezentarea de informații reia prezentarea acestora în cadrul perioadei de cinci ani, raportul publicat va cuprinde informații corespunzătoare exercițiului financiar curent și exercițiilor financiare anterioare pentru care nu a publicat informații.

•    De reţinut

Ordinul 1730 prevede că „entitățile UE” se referă la entitățile înregistrate în Spațiul Economic European, iar entitățile stabilite într-o țară a Spațiului Economic European vor fi considerate ca având sediul într-un stat membru și nu într-o țară terță. Rapoartele publice CbC vor prezenta informații la nivelul statelor din Spațiul Economic European.

În vederea raportării informaţiilor referitoare la impozitul pe profit, se va utiliza formatul stabilit de Comisia Europeană, potrivit Directivei 2013/34/UE. Rămâne de văzut în ce măsură formatul de raportare va fi disponibil în timp util, având în vedere primul termen de raportare pentru anul 2023, respectiv până cel târziu 31 decembrie 2024 şi faptul că adoptarea de către Comisie a modelului și a formatului electronic este planificată în trimestrul al treilea al anului 2024.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3384 / 10882
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
Avocații KPMG Legal – Toncescu și Asociații, implicați într-un proiect de autorizare complexă pe piața serviciilor de plată, prin care Mobile Distribution devine instituție de plată
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
KPMG integrează Claude în activitatea globală și deschide accesul la AI pentru peste 276.000 de angajați | AI-ul generativ intră în zona operațională a serviciilor profesionale, începând cu tax, legal, private equity și cybersecurity
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
Meet the Professionals | Cum se construiește drumul spre parteneriat într-o firmă de top și ce presupune noul statut → De vorbă cu Rebecca Marina, Filip & Company, despre ”rolul cameleonic” al unui partener și responsabilitatea discretă din spatele fiecărui mandat complex: ”Succesul nu este definit doar de finalizarea formală a tranzacției, ci de calitatea relațiilor pe care le lași în urma ta”
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...