Eugen Rădulescu: Piaţa valutară “a luat foc” înaintea turului doi al prezidenţialelor; am pierdut opt miliarde de euro
26 Februarie 2026 Agerpres
Conform acestuia, pieţele financiare reacţionează întotdeauna la cel mai mic semnal extern.
Piaţa valutară "a luat foc" înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, iar România a pierdut opt miliarde de euro din rezerva valutară în două zile, prin intervenţii menite să calmeze deprecierea extrem de puternică, a declarat joi Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR, la o dezbatere de specialitate.
"Pot spune ceea ce s-a întâmplat cu piaţa valutară în zilele dinainte celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, când piaţa valutară 'a luat foc'. Am pierdut opt miliarde de euro din rezervă în două zile, prin intervenţii care să calmeze deprecierea care era extrem de puternică. (...) Cauza pentru care se ajunsese acolo a dispărut şi atunci, în următoarele două luni, am reuşit să cumpărăm înapoi banii pe care i-am dat, fără ca să mai mişcăm cursul cine ştie ce. Şi asta a fost un lucru bun", a spus Eugen Rădulescu, precizând că vorbeşte în nume personal şi nu implică poziţia Băncii Centrale.
"Pot spune ceea ce s-a întâmplat cu piaţa valutară în zilele dinainte celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, când piaţa valutară 'a luat foc'. Am pierdut opt miliarde de euro din rezervă în două zile, prin intervenţii care să calmeze deprecierea care era extrem de puternică. (...) Cauza pentru care se ajunsese acolo a dispărut şi atunci, în următoarele două luni, am reuşit să cumpărăm înapoi banii pe care i-am dat, fără ca să mai mişcăm cursul cine ştie ce. Şi asta a fost un lucru bun", a spus Eugen Rădulescu, precizând că vorbeşte în nume personal şi nu implică poziţia Băncii Centrale.
Conform acestuia, pieţele financiare reacţionează întotdeauna la cel mai mic semnal extern.
"Pieţele sunt sensibile, reacţionează la cel mai mic semnal. La orice mic cutremur pe care noi nu îl simţim, pieţele reacţionează, îl resimt şi marchează în preţ", a explicat finanţistul.
El a dat ca exemplu reacţia pieţelor financiare la respingerea contestaţiei privind pensiile magistraţilor.
"În momentul în care s-a anunţat că a fost respinsă de Curtea Constituţională contestaţia privind pensiile magistraţilor, pieţele au reacţionat imediat, îmbunătăţind dobânzile pe care le plăteşte România", a afirmat Rădulescu.
Acesta a menţionat că este vorba doar de câteva mii de pensii speciale ale magistraţilor şi că semnalul transmis contează foarte mult.
"Vorbim de 8-9.000 de pensii. Cam atâta sunt pensiile speciale ale magistraţilor. La nivel macroeconomic, suma este inexistentă, dar contează ca semnal. Dacă vom continua pe aceeaşi cale, sigur vom avea rezultate dintre cele mai bune", consideră Eugen Rădulescu.
El a admis, însă, că există şi pericolul unei schimbări de atitudine în politica actuală.
"Avem şi reversul medaliei. Dacă ne sucim şi ajungem la concluzia că ar fi mai bine cu o altă majoritate, la nivelul actual al datoriei publice şi al deficitului (bugetar - n.r.), o asemenea aventură ne-ar îngropa", a trans concluzia Eugen Rădulescu.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3 / 10503 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea, consultant în emisiunea de obligațiuni prin care UniCredit Bank a atras 600 milioane de lei
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company și Legal Ground, arhitecții juridici ai tranzacției prin care BT Property, fondul imobiliar al Grupului Banca Transilvania, a cumpărat complexul de birouri Record Park din Cluj-Napoca de la un fond belgian. Echipele de avocați, coordonate de Ioana Roman și Alina Stancu Bîrsan, pentru cumpărător, și Alex Bumbu, pentru vânzător
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Studenții la Drept sunt invitați la Turneul de dezbateri „Law and Life in Contest” organizat de Bondoc și Asociații
ANALIZĂ DETALIATĂ (prima parte) - Cât costă talentul în avocatura de business din București: grilele asociaților, back-office-ul și „moneda” beneficiilor | Avocații asociați din firmele locale și internaționale câștigă între 1.500 - 5.500 €, un paralegal poate ajunge la 3.000 €, iar un translator la 1.800 €. Pe palierul funcțiilor de suport sunt poziții remunerate aproape de zona de top: director financiar - peste 7.000 €, marketing ̸ BD director - 6.000 €, director administrativ - 5.400 €, HR senior manager – 4.500 €. Cum se țin oamenii aproape, prin bonusuri și beneficii, când inflația mușcă din salarii
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Managing IP EMEA Awards 2026 | NNDKP, Muşat & Asociaţii, Baciu Partners și ZRVP au cele mai multe nominalizări pentru titlul de “Firma anului în România” în cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite pentru piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în 2025 | Anul megadeal-urilor: piața globală a urcat la 4,81 trilioane USD anul trecut, iar EMEA a trecut de 1 trilion. În clasamentele juridice, DLA Piper rămâne lider la număr de tranzacții, CMS și Eversheds domină Europa, iar în CEE strălucesc firme cu amprentă puternică în România
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





