Fiscalitatea internațională, adaptată la era digitală

Din cauza faptului că nu există un sistem fiscal global, ci doar legislații naționale și tratate între țări, multinaționalele au putut să folosească diferențele din legislațiile fiscale astfel încât să își reducă, la nivel global și perfect legal, nivelul taxelor. În urma crizei financiare din 2008-2009, care a pus presiune pe bugete, s-a pus în discuție tot mai acut problema echității în ceea ce privește taxarea acestor companii și de aceea au fost demarate discuții la nivelul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), girate de cele mai puternice economii ale lumii (G20), în scopul reformării fiscalității internaționale. Scopul reformei a fost de a crește veniturile din impozite ale statelor în contextul evoluțiilor din economia globală, inclusiv prin instituirea unui mod echitabil de împărțire a taxelor plătite de companiile multinaționale în statele în care acestea operează.

Deși au fost obținute o serie de acorduri în urma discuțiilor de la nivelul OCDE (pachetul BEPS), au rămas probleme majore nerezolvate, cea mai importantă fiind legată de taxarea economiei digitale. SUA nu a fost de acord cu propunerile discutate și, în lipsa unui acord, unele țări au început să introducă, unilateral, taxe digitale, care au dus la tensiuni în relația cu SUA și la contra-măsuri luate de aceasta din urmă cu privire, în principal, la importurile din țările ce au introdus taxa digitală.

Pandemia de COVID-19 a adus noi coordonate care au afectat discuțiile cu privire la fiscalitate. Pe de o parte, pandemia a impulsionat economia digitală, datorită unor schimbări de paradigmă precum munca de la distanță, interactivitatea virtuală sau creșterea ponderii comerțului online. Pe de altă parte, măsurile luate de guverne pentru a contracara pandemia au dus la cheltuieli ce au pus presiune suplimentară pe bugetele naționale. Aceste noi coordonate au dat un nou impuls reformei fiscale, discuțiile concentrându-se pe noile soluții oferite de OCDE sub forma a doi piloni, care să abordeze provocările legate de digitalizarea economiei.

Pilonul I este proiectat să asigure o distribuire mai corectă a drepturilor de impozitare a profiturilor companiilor multinaționale între țările din care se obțin. Astfel, o parte dintre profiturile realizate se vor aloca spre impozitare țărilor în care companiile respective derulează activități comerciale și realizează profituri, indiferent dacă au sau nu prezență fizică acolo.

Dacă asupra impozitului minim global se ajunsese la un acord în iulie 2021, acordul asupra Pilonului I a fost anunțat doar de câteva zile, la începutul lunii octombrie. Acesta a fost dezvoltat ca alternativă la taxa digitală, intens dezbătută la nivel global, și presupune alocarea unei părți din profiturile obținute de marile companii către statele din care acestea obțin venituri, dar în care nu au rezidență fiscală. Mai rămân însă de stabilit criteriile în funcție de care se vor realoca profiturile către statele sursă. Totodată, s-a stabilit și termenul de aplicare a noilor reglementări, respectiv 2023, care este strâns, dar realizabil, dat fiind că cel mai mare obstacol, și anume acordul politic, a fost depășit.

Numărul statelor care au semnat până în prezent acordul ajuns la 136 din cele 140 state implicate în discuții (membre ale OCDE sau care nu sunt membre, dar au aderat la forumul de implementare a planului BEPS), inclusiv România, după ce Estonia, Ungaria și Irlanda au decis să renunțe la opoziția exprimată în vară față de acesta.

Aceste prevederi vizează, în principal, companiile din tehnologie care, în ultimii ani, și-au extins aria de activitate în multe țări în care nu au fost supuse impozitării, dat fiind faptul că legislația existentă nu permite taxarea entităților care nu au prezență fizică în jurisdicția respectivă. Companiile din energie si din domeniul financiar sunt excluse. Astfel, pilonul I se dorește a fi o alternativă la taxa digitală, pe care anumite state au impus-o unilateral în ultimii ani, în lipsa unui acord global pe această temă. De altfel, OCDE menționează explicit faptul că statele semnatare ale acordului vor adera la o convenție, aflată în curs de elaborare, prin care se va stabili dreptul de impozitare nou convenit (alocat statelor din care se obțin veniturile) și se vor elimina sau suspenda toate taxele impuse pentru serviciile digitale și alte măsuri unilaterale similare relevante.

Conform unei analize anterioare realizate de EconPol, sub prevederile pilonului I ar intra 78 din cele mai mari 500 de companii din lume, iar suma totală care ar urma să fie alocată statelor care contribuie la realizarea profiturilor este estimată la 87 de miliarde de dolari. Aproape 30 de miliarde de dolari din această sumă ar proveni doar de la giganții din tehnologie cu sediul fiscal în SUA - Apple, Microsoft, Alphabet, Intel și Facebook.

Țările care vor beneficia de pe urma implementării pilonului I sunt cele din care companiile vizate obțin venituri, dar care nu au în prezent dreptul să le taxeze. Printre acestea se află și România, care ar putea obține dreptul de a taxa o parte din profiturile înregistrate de marile companii din vânzarea de produse și servicii pe teritoriul său sau de la cetățenii săi, chiar dacă aceste companii nu au prezență fizică în țara noastră. Impactul concret va putea fi estimat însă abia în momentul în care se vor defini clar criteriile în funcție de care se va realiza realocarea drepturilor de impozitare și după ce recomandările OECD vor fi transpuse în legislația europeană și/sau națională.

Acordul obținut la nivelul OCDE, pe care ministrul francez de finanțe, Bruno Le Maire, l-a numit ca fiind „o revoluție fiscală care pune capăt unei perioade de trei decenii de optimizări fiscale”, reprezintă o schimbare majoră pentru competiția fiscală, de aceea multe țări vor fi nevoite să își regândească politicile fiscale cu privire la companiile multinaționale. Așa cum a fost pus în evidență de lungul și dificilul drum până la acest punct, nu este ușor să „repari” fiscalitatea internațională, dar eforturile de până acum duc la speranța că va exista un mod mai echitabil de alocare a sarcinii fiscale între țări. Deși rămân multe întrebări la care nu s-a găsit încă un răspuns, se pare că șansele sunt destul de mari ca recentul consens să ducă la implementarea noului sistem fiscal internațional începând cu 2023.