Florin Cîţu: Este foarte greu să faci reformă în sectorul public astăzi
26 Mai 2020 AGERPRES
El a precizat, în context, că informatizarea este singurul mod de a face reformă care să aibă efecte pe termen lung, iar măsurile care ar fi fost luate pe perioada stării de urgenţă nu ar fi avut un impact mare pentru buget.
Este foarte greu să faci reformă în sectorul public în condiţiile în care acesta ştie foarte bine să folosească legislaţia pentru a se acoperi, consideră ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.
"În perioada de criză am susţinut decizia de a nu lua măsuri pentru sectorul bugetar pentru că administraţia publică era cea cu care administram situaţia. Reforma în sectorul public continuă. La Ministerul Finanţelor Publice am început o reorganizare care înseamnă şi reduceri de posturi de conducere, dar este complicat în condiţiile în care, şi aici am o critică pentru sectorul bugetar, ştiu foarte bine să folosească legislaţia pentru a se acoperi. Este foarte greu să faci reformă în sectorul public astăzi. De fiecare dată când cineva nu îşi face treaba în sectorul bugetar şi încerci să îi dai o sancţiune intră în concediu medical automat. Şi nu poţi să faci nimic. În sectorul privat nu se întâmplă aşa ceva", a declarat, luni seara, Florin Cîţu, la România TV.
"În perioada de criză am susţinut decizia de a nu lua măsuri pentru sectorul bugetar pentru că administraţia publică era cea cu care administram situaţia. Reforma în sectorul public continuă. La Ministerul Finanţelor Publice am început o reorganizare care înseamnă şi reduceri de posturi de conducere, dar este complicat în condiţiile în care, şi aici am o critică pentru sectorul bugetar, ştiu foarte bine să folosească legislaţia pentru a se acoperi. Este foarte greu să faci reformă în sectorul public astăzi. De fiecare dată când cineva nu îşi face treaba în sectorul bugetar şi încerci să îi dai o sancţiune intră în concediu medical automat. Şi nu poţi să faci nimic. În sectorul privat nu se întâmplă aşa ceva", a declarat, luni seara, Florin Cîţu, la România TV.
El a precizat, în context, că informatizarea este singurul mod de a face reformă care să aibă efecte pe termen lung, iar măsurile care ar fi fost luate pe perioada stării de urgenţă nu ar fi avut un impact mare pentru buget.
"Reforma continuă în sectorul public şi prin informatizare este singurul mod de a face reformă care să aibă efecte pe termen lung şi care să ne dea un sistem public suplu şi eficient. Acest Guvern a început cu 16 ministere, deci am dat semnalul de la început şi nu ne oprim. Măsurile pe care le-am fi luat în perioada de stare de urgenţă ar fi fost poate unele care nu ar fi avut un impact aşa de mare pentru buget. Ceea ce facem prin informatizarea sistemului public şi prin reorganizarea ministerelor eu şi colegii mei sunt măsuri care au impact permanent, pe termen lung, şi care reconfigurează aparatul administrativ într-un aparat suplu şi eficient. Eu zic că sunt mult mai bune aceste măsuri decât să fi dat ceva care pe termen scurt ar fi părut ok dar pe termen lung nu ar fi avut impactul pe care noi ni-l dorim", a subliniat şeful de la Finanţe.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 9788 / 10496 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Studenții la Drept sunt invitați la Turneul de dezbateri „Law and Life in Contest” organizat de Bondoc și Asociații
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
ANALIZĂ DETALIATĂ (prima parte) - Cât costă talentul în avocatura de business din București: grilele asociaților, back-office-ul și „moneda” beneficiilor | Avocații asociați din firmele locale și internaționale câștigă între 1.500 - 5.500 €, un paralegal poate ajunge la 3.000 €, iar un translator la 1.800 €. Pe palierul funcțiilor de suport sunt poziții remunerate aproape de zona de top: director financiar - peste 7.000 €, marketing ̸ BD director - 6.000 €, director administrativ - 5.400 €, HR senior manager – 4.500 €. Cum se țin oamenii aproape, prin bonusuri și beneficii, când inflația mușcă din salarii
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Managing IP EMEA Awards 2026 | NNDKP, Muşat & Asociaţii, Baciu Partners și ZRVP au cele mai multe nominalizări pentru titlul de “Firma anului în România” în cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite pentru piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în 2025 | Anul megadeal-urilor: piața globală a urcat la 4,81 trilioane USD anul trecut, iar EMEA a trecut de 1 trilion. În clasamentele juridice, DLA Piper rămâne lider la număr de tranzacții, CMS și Eversheds domină Europa, iar în CEE strălucesc firme cu amprentă puternică în România
Drumul către parteneriat în avocatura de business | Din vorbă în vorbă cu Ioana Cazacu, cooptată recent în rândul partenerilor într-o promovare care confirmă logica meritocratică a PNSA, despre creșterea din interiorul unei firme de top, exigență și responsabilitate, dar și despre valorile care nu se negociază și modul în care disciplina profesională devine diferențiator într-o piață competitivă
Schoenherr asistă Treo Asset Management în vânzarea Maxbet România și Malta către Super Technologies. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





