ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Greenpeace România: Administraţia Fondului pentru Mediu nu a decontat nicio lucrare în Programul “Casa Verde Fotovoltaice”

29 Octombrie 2020   |   Agerpres

Reprezentanţii Greenpeace România precizează că AFM a "uitat" să relanseze Programul "Casa Verde Fotovoltaice", îmbunătăţit, în octombrie

 
 
Programul "Casa Verde Fotovoltaice" s-a împotmolit din nou, chiar şi pentru cei care au fost declaraţi admişi în program, iar Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) nu a făcut încă nicio decontare până la ora actuală, susţin reprezentanţii Greenpeace România, într-un comunicat transmis joi.
 
"Semnalăm acest nou blocaj al programului AFM, pentru că vrem ca declaraţiile autorităţilor legate de sprijinirea energiei regenerabile să nu rămână doar vorbe. Zeci de mii de români şi-au arătat deja interesul pentru a-şi produce energia mai curat, cu impact scăzut asupra climei şi mediului. Iată, însă, că o instituţie care ar trebui să finanţeze proiectele de mediu din România nu-şi face treaba, sabotând de doi ani stimularea financiară a prosumatorilor", afirmă Marian Mândru, coordonator de campanii la Greenpeace România şi administrator al comunităţii online Protecţia Prosumatorului.
 
Conform organizaţiei de mediu, peste 13.000 de cetăţeni ar trebui să primească finanţare din partea AFM pentru a-şi monta un sistem fotovoltaic şi a deveni prosumatori, respectiv cetăţeni care îşi produc singuri şi curat energia. Ghidul de finanţare prevede că montajul se face doar de către instalatori validaţi de AFM, aceste firme acoperind cheltuielile, respectiv 90% din proiect, în limita sumei de 20.000 lei, pentru un sistem de minim 3 kW, până la momentul decontării.
 
"Montajele au început în luna august, iar primele cereri de decontare pentru aceste lucrări au fost depuse de instalatori la AFM la mijlocul lunii septembrie. Conform declaraţiilor instalatorilor contactaţi de Greenpeace, AFM nu a decontat nicio lucrare. Acest lucru creează probleme financiare instalatorilor, care se tem să continue instalările. Termenul dat de AFM pentru implementarea proiectelor este de 8 luni de la data semnării contractului de finanţare nerambursabilă, o parte din această perioadă neputând fi utilizată pentru montaje din cauza posibilelor condiţii neprielnice aduse de sezonul rece. Săptămâna trecută, Greenpeace a solicitat printr-o adresă oficială informaţii referitoare la implementarea programului Casa Verde Fotovoltaice. AFM nu a remis deocamdată un răspuns", se menţionează în comunicatul citat.
 
Reprezentanţii Greenpeace România precizează că AFM a "uitat" să relanseze Programul "Casa Verde Fotovoltaice", îmbunătăţit, în octombrie.
 
"Nici a doua sesiune de înscriere nu a fost lansată în luna octombrie, aşa cum declaraseră în luna august reprezentanţii AFM. În 2020, aproape jumătate dintre cei 26.000 de cetăţeni care au aplicat pentru programul Casa Verde Fotovoltaice au fost respinşi, cei mai mulţi pe motivul 'documentelor expirate', tocmai din vina amânărilor generate de AFM şi a comunicării defectuoase a instituţiei. Drept consolare, AFM i-a invitat în repetate rânduri pe aplicanţii respinşi în prima rundă - inclusiv prin intermediul mass-media - să se reînscrie la o nouă ediţie a programului în toamna acestui an. Promisiunile nu s-au concretizat", subliniază activiştii de mediu.
 
"Casa Verde Fotovoltaice" este un program de finanţare prin care Administraţia Fondului pentru Mediu îşi propune creşterea capacităţilor de producere a energiei electrice din surse regenerabile. Indicatorul de performanţă al programului îl reprezintă cantitatea totală de gaze cu efect de seră (kg CO2) redusă, prin instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice calculată pe toată perioada de monitorizare a proiectului.
 
Pentru a combate schimbările climatice, Uniunea Europeană (UE) intenţionează să crească ţinta pentru reducerea gazelor cu efect de seră pentru 2030 de la 40% la o valoare mult mai ambiţioasă ce se negociază în prezent (55% - 60%).
 
"România riscă să rateze aceste ţinte asumate, chiar dacă primeşte sprijin financiar european pentru a produce mai multă energie verde", notează Greenpeace.
 
Programul Naţional "Casa Verde Fotovoltaice" prevede instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională şi asigură o finanţare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 de lei.
 
Bugetul alocat acestui program este de 656 de milioane de lei, din care 536 de milioane de lei prin Programul Operaţional Regional (POR) şi 120 de milioane de lei, de la Administraţia Fondului pentru Mediu.
 
Prin acest program se estimează că 27.000 de cetăţeni pot deveni prosumatori.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8504 / 9801
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
Filip & Company a asistat OLX în vânzarea Kiwi Finance | Alina Stancu Bîrsan, partener: ”Această tranzacție reflectă dinamica accelerată a pieței locale de servicii financiare și interesul în creștere pentru tranzacții în segmente-cheie”
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
Provocările cu care se vor confrunta companiile în anul 2025, pe segmentul de Muncă ̸ Resurse Umane, sunt multiple și complexe, depășind adesea simpla conformitate legislativă, avertizează avocații firmei D&B David și Baias | Dan Dascălu, Partener: ”Necesitatea de a anticipa modificările, de a comunica transparent cu angajații și partenerii sociali, precum și riscurile asociate nerespectării prevederilor, cresc presiunea asupra angajatorilor”
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...