Heiuş (ANAF): Unii inspectori fiscali consideră că scopul lor este să dea amenzi
17 Noiembrie 2022
AgerpresEl s-a referit la raportarea SAF-T (Stadard Audit File for Taxation), care va fi o provocare pentru ANAF anul viitor, când vor începe contribuabilii mijlocii să-l depună.
Viziunea corectă a ANAF este să crească gradul de conformare voluntară la plata taxelor şi impozitelor, nu să dea cât mai multe amenzi, aşa cum cred încă unii inspectori fiscali, a declarat, joi, Lucian Heiuş, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în cadrul unui eveniment de specialitate.
El s-a referit la raportarea SAF-T (Stadard Audit File for Taxation), care va fi o provocare pentru ANAF anul viitor, când vor începe contribuabilii mijlocii să-l depună. În ceea ce priveşte marii contribuabili, au fost deja depuse 3.075 de declaraţii.
"Ele mai au poate erori, se corectează, e o perioadă firească. Viziunea mea asupra ANAF nu înseamnă număr de amenzi şi de dosare penale făcute şi chiar mă lupt împotriva acestor mentalităţi care încă se mai fac simţite în rândul inspectorilor noştri. Mă interesează creşterea conformării voluntare la declarare şi la plată. Asta trebuie să înţeleagă şi colegii mei, pentru că asta trebuie să fie viziunea corectă a fiscului. A, da, cel care face o infracţiune, fără discuţie trebuie tratat ca atare, dar nu doar de dragul de a bifa ceva acolo, nu acesta este scopul final. Deci nu-mi doresc amenzi, ci o colaborare foarte bună şi o reuşită a implementării SAF-T, în primul rând la marii contribuabili, unde ne apropiem cumva de finalul implementării acestui proiect, dar vor fi erori şi anul viitor. Nu vom sancţiona o eroare, din contră, îl vom aprecia pe cel care face eforturi să îl abordeze, vine, ne întreabă", a explicat Heiuş, în cadrul conferinţei "PNRR - Investiţii pentru economia viitorului. Reforma fiscală", organizată de PwC România.

El a precizat că nu este adeptul prorogărilor, ci al eforturilor comune pentru a putea face funcţional un proiect.
"Dacă amân ceva, mai stau şase luni şi mă agit cu o lună înainte. Trebuie să mergem în ritmul pe care ni l-am stabilit, şi pe SAF-T şi pe restul proiectelor", a mai spus preşedintele ANAF.
Principala sa temere este că, deşi finanţarea acestor proiecte este asigurată de PNRR, implementarea lor fizică ar putea întâmpina blocaje.
"Să spunem lucrurilor pe nume: tot ce discutăm astăzi discutăm doar pe foi. Avem nişte proiecte, avem o viziune, ştim ce ne dorim, avem sursa de finanţare asigurată, dar când îl punem în practică aici e marea provocare. Nu scrierea, notificarea, declararea ţintelor, ci ca aceste mecanisme să fie efectiv funcţionale în 2026, să zicem. Acesta este cel mai complicat lucru şi aici e frica mea cea mai mare. Din cauza legii achiziţiilor publice, din cauza erorilor pe care nu le poţi estima la început, poţi să te ajungi să te blochezi sau să ai mari probleme în implementarea fizică. Discutăm despre servere imense, cel puţin pentru factura electronică, discutăm de un milion şi jumătate de facturi pe zi", a adăugat Heiuş.
La toate acestea se adaugă criza subconductorilor şi posibilitatea ca furnizorii să nu poată livra echipamentele la timp.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 3511 / 10033 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Țuca Zbârcea & Asociații, la finalizarea proiectului în care a asistat Vodafone România la achiziția Telekom România Mobile Communications: O tranzacție de durată, sofisticată, care a necesitat multă dedicare, pricepere și inspirație
Filip & Company asistă DIGI Romania la achiziția unei părți din Telekom România Mobile Communications | Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner)
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Lexology Competition Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care modelează practica de concurență pe piața locală: Cătălin Suliman (Filip & Company) și Georgiana Bădescu (Schoenherr), printre avocații considerați Thought Leaders. Manuela Guia (GNP Guia Naghi & Partners), Georgeta Dinu (NNDKP), Andreea Oprișan și Raluca Vasilache (Țuca Zbârcea & Asociații), în nucleul de forță al practicii pe piața locală
KPMG Legal - Toncescu și Asociații îl recrutează pe Alexandru Slujitoru de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener. Ramona Jurubiță, reconfirmată pentru al treilea mandat în funcția de Country Managing Partner al KPMG în România și Moldova
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocati stagiari promoția septembrie 2025 | Litigii
Decizie ÎCCJ: O victorie fiscală de referință în materia cheltuielilor intra-grup internațional și a reciclării deșeurilor de ambalaje, obținută de avocații Mușat & Asociații | Echipă interdisciplinară, coordonată de partenerii Angela Porumb și Răzvan Graure
Avocații PNSA au stat alături de compania locală Bit Soft în tranzacția prin care grupul canadian Volaris a intrat pe piața românească a tehnologiei pentru ospitalitate. Echipa pluridisciplinară a fost coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
Instanța de judecată a constatat deductibilitatea serviciilor intra-grup de marketing și negociere, respectiv a serviciilor de cercetare și dezvoltare fără posibilitatea organelor fiscale de a evalua oportunitatea acestor servicii | Echipa Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă, a obținut victoria
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...