ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ilie Van (ASAS): Preţul cărnii de porc va creşte cu 25 % în Europa, iar noi n-avem porc în România

04 Iunie 2021   |   Agerpres

Reprezentantul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice a subliniat că o ţară trebuie să îşi asigure aproximativ 90% din consumul de carne din producţia proprie.

 
 
Preţul cărnii de porc va creşte în Europa cu aproximativ 25% în următorii ani, din cauza cererii de pe piaţa chineză, în contextul în care în România producţia la carne de porc este deficitară, a declarat, vineri, preşedintele secţiei de Zootehnie a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), Ilie Van, în timpul unei dezbateri despre agricultura românească.
 
"China va fi, între 2020 şi 2024-2025, o mare importatoare de carne de porc. China, care produce cea mai mare cantitate de carne din lume, circa 50 de milioane de tone, din cauza pestei porcine africane şi-a redus producţia până la circa 35 de milioane de tone şi va importa 7-8 milioane de tone, iar Europa va fi, bineînţeles, principala furnizoare de carne de porc pentru China. Fiind principala furnizoare, se estimează că în Uniunea Europeană preţurile la carnea de porc vor creşte cu circa 25%. Este un alt semnal de alarmă, având în vedere situaţia sectorului de carne de porc din România. (...) Exportul de carne de porc din Europa către China: de la 2,6 milioane de tone în 2018 la 3,7 milioane în 2020, deci un milion în plus în 2020 şi în 2025 se duce la 4 milioane de tone. Deci, la ce să ne aşteptăm: preţul la carne de porc în Europa va fi tot mai mare, iar noi n-avem porc în România. Ce facem? Va trebui să găsim soluţii, nu ne putem juca, pentru că lucrurile se vor agrava. Exportul către China este cel care va crea probleme aproape în toată Europa", a afirmat Ilie Van.
 
Reprezentantul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice a subliniat că o ţară trebuie să îşi asigure aproximativ 90% din consumul de carne din producţia proprie.
 
"Producţia de carne la nivel mondial în 2020 a fost estimată în scădere faţă de 2019 şi 2018, este vorba de circa 333 de milioane de tone de carne. Cam toate speciile au scăzut, cu excepţia cărnii de pasăre, care a crescut la 136 de milioane de tone, cea mai mare producţie realizată de această specie. Dar atenţie foarte mare: din toată această producţie de 300 şi ceva de milioane de tone, doar 10-12% se comercializează. Deci, comerţul internaţional cu carne este de doar 10-12%. Asta, ca aviz celor care susţin că nu e nicio problemă dacă nu producem noi: cine nu produce la un grad de auto-suficienţă, măcar de 90%, nu poate să se hrănească, asta trebuie să fie clar. (...) În 2020, 90% din consumul de carne al consumatorului român a fost de porc şi de pasăre, iar 10% de bovine şi ovine. Dacă bovinele şi ovinele le putem valorifica mai bine pe piaţa externă, atunci creşterea porcului şi a păsărilor trebuie să fie cu destinaţie pentru piaţa internă, să ne asigurăm auto-consumul, auto-suficienţa, la un nivel la care să nu ne fie teamă", a menţionat Ilie Van.
 
Preşedintele secţiei de Zootehnie a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice a atras atenţia că scăderea importurilor de carne de porc în România s-a reflectat imediat în scăderea consumului de carne de porc.
 
"În 2018 importam 332.000 de tone de carne de porc. În 2020 am importat doar 280.000 de tone de carne de porc, deci am scăzut importul cu 50.000 de tone. Dar am scăzut şi consumul, de la 732.000 de tone la 675.000, fix cu ce n-am importat. Deci, 50.000 de tone n-am importat şi cu 50.000 de tone (a scăzut consumul, n.r.). Cauza principală a fost creşterea cu 25% a preţului la import. (...) S-a sesizat cineva că România a consumat cu 50.000 de tone mai puţin în 2020 faţă de 2018? Nimeni. Dacă vom continua în acest ritm, probabil că nu vom mai avea deloc carne de porc", a atras atenţia Ilie Van.
 
Pe de altă parte, preşedintele ASAS, Valeriu Tabără, a apreciat în cadrul dezbaterii că noua politică agricolă europeană are nevoie de o mai mare concentrare pe parte de cercetare.
 
"Noua strategie agroalimentară europeană nu are nicio soartă de izbândă dacă cercetarea este lăsată deoparte. Şi nu e vorba numai de cercetarea agricolă, ci de modul de a privi cercetarea în mod global, ca politică la nivelul Uniunii Europene, şi care ne afectează teribil de greu. Cine va crede că problemele legate de schimbările climatice, de reducerea pesticidelor, inputurile pentru sistemele agricole vor putea fi realizate fără bază ştiinţifică solidă, fără soluţii date de cercetarea ştiinţifică? (...) Una din cele mai mari probleme de cercetare este biotehnologia, care trebuie să se regăsească şi în materialul biologic, fie vegetal, fie animal, dar în acelaşi timp şi în construcţiile legate de tehnologii. (...) Biodiversitatea animală cred că este problema cea mai mare pe care trebuie să o vedem, pentru că în sectorul vegetal există anumite adaptări", a susţinut preşedintele ASAS.
 
Un alt vorbitor la evenimentul organizat de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice a fost fermierul Alexandru Baciu, care a afirmat că solicitările de reducere a cantităţii de pesticide utilizate la culturi sunt o crimă.
 
"Ce sunt pesticidele, ce sunt erbicidele? Sunt medicamente pentru plante, cum a fost vaccinul pentru Covid, probabil, dar cu impact economic foarte mare în rândul agricultorilor, iar să reduci pesticidele cu 50% este o crimă. Să reducem insecticidele - zona de sud-est a României este sub atacul devastator al tanymecusului (Tanymecus Dilaticollis sau Răţişoara porumbului, specie de dăunător - n. r.) - va fi un dezastru. Deja colegii care cultivă floarea-soarelui au probleme deosebite din cauza acestui dăunător. Avem probleme deosebite şi cei care cultivăm porumb, deoarece, cu tot tratamentul pe care l-am făcut, atacul a fost extraordinar de mare an de an. Deci, cu toate că tratăm la porumb şi la floarea soarelui de atâţia ani, tratamentul nu a făcut să dispară acest dăunător, ci, din contră, se înmulţeşte, a devenit polifag: stă în grâu şi în orz până semănăm porumbul; mănâncă grâul şi orzul şi cum ai semănat porumbul şi floarea soarelui te-ai trezit cu el pe tine", a explicat fermierul Alexandru Baciu. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7966 / 10911
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Employment Roundtable Filip & Company: Piața muncii intră într-o zonă de tensiune: restructurările și investigațiile interne devin noua realitate pentru companii
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...