ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Iliescu (Patria Bank): Dacă ne uităm la evoluţia pieţei şi a cererilor de finanţare, o lună şi jumătate cererea oarecum a îngheţat. Singurul sector activ, cel agricol

23 Iunie 2020   |   AGERPRES

Singurul sector care oarecum nu a îngheţat în toată această perioadă a fost cel agricol pentru că "la nivelul segmentului clientelei agricole lucrurile nu au stat pe loc".

 
 
Şocul declanşării pandemiei a determinat, în primă instanţă, o reacţie de îngheţare a oricăror decizii de continuare a dezvoltării, de contractare a unui credit bancar, iar timp de aproape o lună şi jumătate cererea oarecum a stagnat în piaţă, a afirmat, marţi, Daniela Iliescu, CEO Patria Bank.

"Dacă ne uităm la evoluţia pieţei şi a cererilor de finanţare, ceea ce am constatat noi a fost pe o perioadă cam de o lună şi jumătate, jumătate de lună martie şi luna aprilie, cererea oarecum a îngheţat în piaţă. Noi, în această perioadă, am avut foarte multe acţiuni de contactare a clienţilor, de încurajare sau de prezentare a soluţiilor pe care le avem şi a produselor pe care le avem şi le putem oferi, însă, probabil că şi şocul acestei pandemii a determinat în primă instanţă o reacţie de îngheţare a oricăror decizii de continuare a dezvoltării, de contractare a unui credit bancar. În schimb, însă, s-a dovedit că toate aceste acţiuni de contactare directă a clienţilor în prima parte a pandemiei a avut rezultate imediat ulterior. Într-adevăr, începând cu luna mai, am observat o dezgheţare a interesului pentru activitatea de creditare, o reluare a cererii o revenire, inclusiv la nivelul activităţii economice", a menţionat Daniela Iliescu, în videoconferinţa "Importanţa parteneriatelor în business. Dezvoltarea companiilor agro şi micro prin cooperare şi colaborare".


Aceasta a subliniat că singurul sector care oarecum nu a îngheţat în toată această perioadă a fost cel agricol pentru că "la nivelul segmentului clientelei agricole lucrurile nu au stat pe loc".

"Clienţii noştri au continuat să meargă pe câmp, au continuat să îngrijească culturile, pentru că acolo pur şi simplu timpul nu s-a oprit şi lucrurile nu au putut să îngheţe", a explicat directorul general al Patria Bank.

Totodată, Daniela Iliescu a subliniat că foarte mulţi antreprenori în afacerile lor "nu au o structură de finanţare neapărat foarte sănătoasă, atât în ceea ce priveşte nivelul capitalurilor pe care le-au alocat afacerilor, cât şi modul de creditare a afacerilor prin credit comercial sau alte tipuri de credite, mai puţin credite bancare".

În opinia sa, măsura şi elementul cel mai important pentru aceşti agenţi economici o constituie "acordarea şi susţinerea financiară continuă".

Patria Bank este o bancă românească care oferă produse şi servicii tuturor românilor prin cele patru divizii specializate: Persoane Fizice, Afaceri Mici (microîntreprinderi), IMM şi Afaceri Agro.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10075 / 10864
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Meet the Professionals | Cum se construiește drumul spre parteneriat într-o firmă de top și ce presupune noul statut → De vorbă cu Rebecca Marina, Filip & Company, despre ”rolul cameleonic” al unui partener și responsabilitatea discretă din spatele fiecărui mandat complex: ”Succesul nu este definit doar de finalizarea formală a tranzacției, ci de calitatea relațiilor pe care le lași în urma ta”
Schoenherr, alături de VIG în investiția IFC într-o societate românească de administrare a fondurilor de pensii private. Markus Piuk (Partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...