ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Iohannis: Austria, din motive electorale, se opune extinderii Schengen; e bine să avem sprijinul societăţii civile

23 Martie 2023   |   Agerpres

El a fost întrebat cu privire la dezbaterea care a avut, miercuri, în Comisia PETI a Parlamentului European pornind de la o petiţie depusă de societatea civilă în urma veto-ului de care Austria s-a folosit pentru a stopa intrarea ţării noastre în spaţiul Schengen.

 
 
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat, joi, sprijinul societăţii civile pentru obiectivul României de aderare la Schengen, menţionând că Austria se opune extinderii spaţiului de liberă circulaţie din motive electorale interne.

"Aceste iniţiative sunt salutare, fiindcă e bine să se ştie că nu numai noi, politicienii, ne dorim ca România să intre în Schengen, nu numai noi ne dorim să protejăm mediul. Este bine să avem sprijinul societăţii civile, al oamenilor simpli şi să ştim că şi ei îşi doresc aceste lucruri şi ei îşi doresc un mediu mai curat. Dacă prin astfel de iniţiative procesul propriu-zis va fi accelerat, vom vedea. În realitate, procesul se desfăşoară acolo unde s-a desfăşurat din capul locului. Parlamentul European de mult a dat rezoluţii de tipul acesta că România şi Bulgaria trebuie să fie parte din Schengen, însă legea este că se votează în Consiliul Uniunii, în formatul JAI, deci acolo se ia decizia. Sigur că, pentru a ajunge la o decizie favorabilă, toată lumea trebuie să se implice şi politic, începând de la preşedinte, la premier, ministrul de Interne, ministrul de Externe şi aşa mai departe. Toată lumea colaborează pentru a obţine acest rezultat. De data aceasta este complicat, fiindcă Austria, din motive electorale interne, se opune extinderii Schengen", a afirmat şeful statului.


El a fost întrebat cu privire la dezbaterea care a avut, miercuri, în Comisia PETI a Parlamentului European pornind de la o petiţie depusă de societatea civilă în urma veto-ului de care Austria s-a folosit pentru a stopa intrarea ţării noastre în spaţiul Schengen. De asemenea, Iohannis a fost chestionat cu privire la studiul KPMG care arată că, din cauza camioanelor care sunt oprite la graniţă, sunt emanate 46.000 de tone de dioxid de carbon.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3720 / 10732
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Kinstellar a asistat Zen Energy Group în finanțarea de până la 87 mil. € pentru parcul eolian Traian (Brăila). Mai mulți avocați cu senioritate înaltă în echipa de proiect
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
IFLR Europe Awards 2026: șapte firme locale, printre care Clifford Chance Badea și Schoenherr, precum și patru avocați din România, în lista scurtă a celor mai prestigioase distincții din dreptul financiar european. Mircea Ciută (CMS România), singurul avocat român prezent într-o categorie individuală care reflectă performanța la nivel regional
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Mușat & Asociații a asistat Giordano Controls în achiziționarea participației integrale în societatea Reset EMS | Andrei Ormenean (Partner) a coordonat echipa
Piața de gambling se reconfigurează | Evoke PLC analizează oferta Bally’s Intralot, într-o tranzacție de 225 mil. £ ce ar putea redefini operațiunile grupului în Europa de Est și România
Bohâlțeanu & Asociații configurează arhitectura juridică a tranzacției anului în energie, prin care Premier Energy preia activele Evryo pentru 700 mil. € | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner), coordonatorul echipei pluridisciplinare implicate în proiect: ”Un proiect de referință prin complexitatea sa, atât din perspectiva structurii, cât și a dimensiunii și importanței activelor vizate”
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Mergermarket | Radiografia unei piețe de fuziuni și achiziții dominate de megatranzacții în primul trimestru din 2026. Care au fost cei mai activi consultanți financiari
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...