
Lorant Antal: Domeniul energiei este strategic; trebuie analize pentru deciziile cele mai sănătoase pentru economie
11 Iunie 2025
AgerpresLorant Antal a dat ca exemplu Austria, care a decis ca mai întâi să investească în securitatea reţelelor şi ulterior să treacă la energia regenerabilă.
Domeniul energiei este unul extrem de important şi strategic, dar trebuie să avem curajul să ne uităm în oglindă, să facem analize foarte clare şi să putem împreună, la nivelul Uniunii Europene, să creionăm direcţia în care să luăm deciziile cele mai sănătoase pentru economia României, a afirmat, miercuri, preşedintele Comisiei pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale din Senat, Lorant Antal, la o conferinţă de specialitate.
"Ştirile ultimelor zile sună cam aşa: compania de cărbune din India a declarat că redeschide 30 de mine închise în trecut şi intenţionează să investească în alte cinci noi mine de cărbuni, după care ştim bine că în America, până în 2030, se doreşte a se cheltui 75 de miliarde de dolari în nuclear. În China, cât timp noi vorbim, deja se investesc undeva la 20 de miliarde de dolari anual în centrale nucleare, iar noi în Europa vorbim despre Green Deal, suntem în tranziţie energetică şi, bineînţeles, foarte multă lume pariază pe regenerabile, ceea ce este extrem de important. Eu, unul, cred în tranziţia energetică, dar, în acelaşi timp, cred că putem să tragem cu toţii concluzia că este extrem de important să avem capacităţi de producere de energie electrică în bandă şi la nivelul fiecărui stat-membru este extrem de important să înţelegem care sunt punctele noastre forte", a spus senatorul UDMR.
"Ştirile ultimelor zile sună cam aşa: compania de cărbune din India a declarat că redeschide 30 de mine închise în trecut şi intenţionează să investească în alte cinci noi mine de cărbuni, după care ştim bine că în America, până în 2030, se doreşte a se cheltui 75 de miliarde de dolari în nuclear. În China, cât timp noi vorbim, deja se investesc undeva la 20 de miliarde de dolari anual în centrale nucleare, iar noi în Europa vorbim despre Green Deal, suntem în tranziţie energetică şi, bineînţeles, foarte multă lume pariază pe regenerabile, ceea ce este extrem de important. Eu, unul, cred în tranziţia energetică, dar, în acelaşi timp, cred că putem să tragem cu toţii concluzia că este extrem de important să avem capacităţi de producere de energie electrică în bandă şi la nivelul fiecărui stat-membru este extrem de important să înţelegem care sunt punctele noastre forte", a spus senatorul UDMR.
Potrivit acestuia, în cazul României, gazele naturale sunt punctul forte.
"În cazul României, categoric gazele naturale sunt un punct forte şi eu nu cred că la nivelul clasei politice, prin politicile noastre externe, putem să avem aliaţi în acel sens în care să putem să vorbim despre gaze naturale şi peste 25 de ani. (...) Ceea ce vedem clar astăzi din perspectiva României este că, totuşi, sunt două proiecte care sunt în construcţie - este Mintia, cu o capacitate de 1.700 de megawaţi, iar sperăm că într-un final glorios şi Iernutul o să fie funcţional, cu 430 de megawaţi - aceste două entităţi deja sunt consumatoare de gaz undeva la 3-4 miliarde mc /an. Ceea ce vreau să reiterez: eu cred că domeniul energiei este un domeniu extrem de important şi strategic, dar trebuie să avem curajul să ne uităm în oglindă, să facem analizele fizice foarte clar şi să putem împreună, la nivelul Uniunii Europene, să creionăm direcţia în care pentru economia noastră, până la urmă, o să putem să luăm deciziile cele mai sănătoase", a arătat acesta, la conferinţa "Grids of the future - The rise of electrification - Romania's role in Europe's energy security and competitiviness".
Lorant Antal a dat ca exemplu Austria, care a decis ca mai întâi să investească în securitatea reţelelor şi ulterior să treacă la energia regenerabilă.
"În 2019, în Austria, ANRE-ul austriac, autoritatea de reglementare în domeniul energiei, a făcut un studiu extrem de important privind dezechilibrele şi a ieşit o cifră - însemna 1.000 de momente de dezechilibre pe an. Asta a însemnat undeva la trei pe zi. Costul acestor dezechilibre a însemnat undeva la un miliard de euro şi ei au tras o concluzie punctuală. Bineînţeles, aceste dezechilibre au fost create în foarte multe situaţii din cauza regenerabilelor şi atunci acel miliard, cost al dezechilibrelor, bineînţeles că a trebuit să fie plătit de cineva la finalul zilei. De consumatori, bineînţeles. Dar ei atunci au ajuns la acea concluzie: că este mult mai important să investească, poate, acel miliard de euro în securitatea energetică şi securitatea reţelelor, după care, când termină investiţiile acestea în securitatea reţelelor, să meargă mai departe cu susţinerea investiţiilor regenerabile. Ca şi concluzie, pe baza acelor studii, au fost mai atenţi cum promovează regenerabilele şi ce fel de regenerabile promovează", a explicat şeful Comisiei pentru energie din Camera Superioară a Parlamentului.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 165 / 9778 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Filip & Company a asistat ENGIE Romania în obținerea unui împrumut de 90 milioane de euro de la BERD. Tranzacție coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Camelia Ianțuc (senior associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank la finalizarea vânzării către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers. Ce avocați au fost implicați în proiect
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Grupul Rodbun a accesat un credit sindicalizat de 17,3 mil. €, cu garanţie de stat. NNDKP și Legal Ground, consultanți juridici în această finanțare
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...