ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Man (ANRE): Schema de sprijin a apăsat din greu pe bugetul României; lucrăm la simplificarea facturii

26 Mai 2025   |   Agerpres

Potrivit vicepreşedintelui ANRE, instituţia pe care o reprezintă este asaltată de solicitări de înfiinţare de noi capacităţi de producţie şi de distribuţie de gaz. El a arătat că sistemul de aprobarea a autorizaţiilor a fost simplificat.

 
 
Schema de sprijin care a funcţionat în România într-o perioadă extrem de grea şi care a apăsat din greu bugetul României se încheie, iar în prezent lucrăm la simplificarea facturii, a declarat, luni, într-o conferinţă de specialitate, Mircea Man, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

"Schema de sprijin care a funcţionat în România într-o perioadă extrem de grea şi care a apăsat din greu bugetul României se încheie. Autoritatea a început un program de informare a populaţiei despre ce se va întâmpla după, deci despre posibilităţile pe care le are fiecare client în legătură cu furnizorul. Nu vă ascund că, odată cu schema de sprijin, ANRE-ul avea cam cu 200% mai multe sesizări legate de facturare. Sigur că e o factură greoaie şi, trebuie să recunosc, impusă pe de o parte de Directiva europeană. Ne gândim şi la simplificarea acestui lucru, împreună cu operatorii din piaţă", a explicat oficialul ANRE.


Potrivit vicepreşedintelui ANRE, instituţia pe care o reprezintă este asaltată de solicitări de înfiinţare de noi capacităţi de producţie şi de distribuţie de gaz. El a arătat că sistemul de aprobarea a autorizaţiilor a fost simplificat.

"Ne bucurăm că, astăzi, suntem sufocaţi de solicitări pentru autorizaţii de înfiinţare de noi capacităţi de producţie, de autorizaţii de înfiinţare de distribuţii de gaz. Un lucru foarte, foarte bun. Dacă am avut un sistem birocratic de a aproba aceste autorizaţii, astăzi l-am simplificat foarte mult, tocmai pentru a veni în sprijinul solicitanţilor. Dacă în 1999, eram director de sucursală de gaz la Baia Mare, o racordare se făcea în două săptămâni, din păcate, astăzi ne confruntăm cu multe aspecte legate de legislaţie şi o racordare fie ea pe energie, fie pe gaz durează un an şi jumătate, 2 ani, lucru care nu este posibil. Autoritatea a modificat legislaţia secundară, astfel încât aceste lucruri să nu se întâmple. Cel mai important lucru este legat de tarife. Autoritate a încercat un echilibru între interesele operatorilor, dar mai ales cum poate să suporte clientul final rata de rentabilitate stabilită după o metodologie aprobată în cadrul ANRE. Prioritatea zero, din punctul meu de vedere, este demararea investiţiilor. Dacă astăzi avem peste 200.000 de prosumatori şi cererile sunt în continuă creştere, sistemul de distribuţie va trebui, din temelie reformat", a spus Man.

Acesta a menţionat, totodată, că numeroase Unităţi Administrativ Teritoriale (UAT) nu îndeplinesc condiţiile tehnice pentru racordare.

"În ceea ce priveşte Direcţia de control, avem foarte, foarte multe controale legate de facturare, de racordare şi sigur că trebuie să asigurăm un punct de sprijin pentru cei care vin şi ne cer ajutorul. Pentru licenţe şi autorizări sunt foarte multe solicitări. De asemenea, în POIM, transformat în "Anghel Saligny", sunt peste 600 de UAT-uri, astăzi, care au contracte cu Ministerul Dezvoltării. Poate că o să se supere unii, dar trebuie să spun, că nu sunt chiar foarte bine gestionate câtă vreme s-a aprobat unui UAT, a pozat 120 km de conductă, iar racordarea la Sistemul naţional de transport este la 15 - 20 km. Lucrurile astea, din punctul meu de vedere, ar trebui gândite de la început. Nu poţi să acorzi sume şi finanţare pentru un UAT care nu îndeplineşte condiţiile tehnice pentru racordare. E de dorit ca în fiecare localitate din România, dacă se poate, să fie înfiinţate sisteme de distribuţie. Nu spune nimeni nu, însă trebuie ţinut cont de câţiva factori tehnici care ajută la implementare", a afirmat Mircea Man.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 505 / 10033
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Țuca Zbârcea & Asociații, la finalizarea proiectului în care a asistat Vodafone România la achiziția Telekom România Mobile Communications: O tranzacție de durată, sofisticată, care a necesitat multă dedicare, pricepere și inspirație
Filip & Company asistă DIGI Romania la achiziția unei părți din Telekom România Mobile Communications | Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner)
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Lexology Competition Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care modelează practica de concurență pe piața locală: Cătălin Suliman (Filip & Company) și Georgiana Bădescu (Schoenherr), printre avocații considerați Thought Leaders. Manuela Guia (GNP Guia Naghi & Partners), Georgeta Dinu (NNDKP), Andreea Oprișan și Raluca Vasilache (Țuca Zbârcea & Asociații), în nucleul de forță al practicii pe piața locală
KPMG Legal - Toncescu și Asociații îl recrutează pe Alexandru Slujitoru de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener. Ramona Jurubiță, reconfirmată pentru al treilea mandat în funcția de Country Managing Partner al KPMG în România și Moldova
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocati stagiari promoția septembrie 2025 | Litigii
Decizie ÎCCJ: O victorie fiscală de referință în materia cheltuielilor intra-grup internațional și a reciclării deșeurilor de ambalaje, obținută de avocații Mușat & Asociații | Echipă interdisciplinară, coordonată de partenerii Angela Porumb și Răzvan Graure
Avocații PNSA au stat alături de compania locală Bit Soft în tranzacția prin care grupul canadian Volaris a intrat pe piața românească a tehnologiei pentru ospitalitate. Echipa pluridisciplinară a fost coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
Instanța de judecată a constatat deductibilitatea serviciilor intra-grup de marketing și negociere, respectiv a serviciilor de cercetare și dezvoltare fără posibilitatea organelor fiscale de a evalua oportunitatea acestor servicii | Echipa Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă, a obținut victoria
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...